În alte vremuri, despre care am ajuns să ne aducem aminte ca puncte pozitive de referinţă existenţială, era obiceiul numit luare sau dare de mită, mai pe scurt bacşiş. Aşa-i zicea atunci. Acum ne-am modernizat. Îi spunem şpagă, mai rar mită şi aproape niciodată nu numim acest viciu incontrolabil cu varianta preluată din limba turcă, bacşiş.

 

Indiferent cum i-am spune, răul e la fel de mare. Toate ştirile sunt pline de oameni importanţi ca poziţie socială, prin universităţi, sau prin ministere, (i)responsabili de  privatizări scandaloase sau de afaceri despre care auzind, iţi vine să înlemneşti, nu alta!

 

Cine ia e vinovat. Cine dă e vinovat. Dar cu cine nu controlează când trebuie şi unde trebuie, ce facem? 

Mironosiţele care păzesc prin puşcării ce fac toată ziua? Croşetează, oftează după zilele cu soare, fac excursii imaginare prin lume? Oare în celulele suspuşilor n-ar trebui să arunce câte o ocheadă? Ştirea ultimelor zile (nu cea mai importantă, desigur, dar oricum printre cele mai citite şi auzite) a fost despre condiţiile de lux pe care un fost conducător de club fotbalistic le avea în „garsoniera” în care trebuie să stea câţiva ani. Mochetă, televizor plat, bine montat pe perete (oare cine l-a montat şi cum a intrat la lucru în „garsonieră”?), calorifer electric pentru zilele mai friguroase, aparate de făcut muşchi. Sportiv, ce să mai zici…dacă trebuie, trebuie! Raftul cu cărţi încă n-a fost adus de-afară, dar precis urmează. Ca să aduci toate astea într-un loc lipsit  de libertate, trebuie să intri pe poarta principală şi în timpul acesta cei care păzesc să se uite pe cer, după avioane sau după obiecte zburătoare neidentificate. Bine că a fost un control de „mai sus” că să aflăm şi noi cum îşi duc zilele unii pe la puşcărie. Nu că n-am şti…Veşti din domeniu am mai avut ocazia să mai primim. Legătura cauză-efect e simplă: bacşişul face ca orice să fie posibil. Sau mita, sau şpaga, ce mai contează cum i se spune…

 

Spuneam că am trecut de la un cuvânt de origine turcă (bacşiş) la altele ale căror origine nu ne interesează. Ţin minte că pe vremea când doar bacşişul era la putere, concurenţa sinonimelor fiind nesemnificativă, era un slogan, afişat în locuri publice:”Nu primim bacşiş!” Acum, lozinca ar trebui puţin schimbată, nu mult, doar pe la punctuaţie:„Nu! Primim bacşiş!”