E plin internetul de buletinul meteorologic apărut la televiziune în preajma anului nou 1969. Cei care s-au grăbit să ni-l reamintească acum, au vrut să sublinieze că atunci o iarnă grea era un lucru obişnuit, că lumea nu se speria aşa uşor de nişte straturi de zăpadă crescuţi deasupra capului. 

„Odată cu seara Anului Nou, în chip de semne bune, peste întreaga ţară s-au aşternut zăpezi bogate, nesfârşite aşternuturi de argint pentru ogoare, mirifice podoabe pe crengile care aşteptau nostalgic îmbrăţişările reci şi pure. Ne-am trezit peste noapte împotmoliţi în frumos şi primii care au protestat împotriva acestei estetici cam abuzive au fost automobiliştii de toate mărcile. Oraşele ţării, cu oamenii lor harnici, cu ostaşi şi ofiţeri în primele rânduri, au pornit o bătălie veselă, dar mai ales obositoare, împotriva zăpezii. În toată ţara s-au organizat cu rapiditate adevărate asalturi. În ciuda căderilor masive de zăpezi, viaţa şi-a reluat cursul ei normal, excepţie mai făcând mijloacele de transport în comun, care au adoptat ca tactică şi strategie alinierea în lungi şi întârziate coloane”.

Se spunea la TVR acum 45 de ani. Şi se spunea frumos despre o manifestare normală a iernii, cu zăpadă multă şi trafic rutier blocat de nămeţi. 

 

Nu putem, după cum văd eu lucrurile, să considerăm că atunci lumea era într-o stare de beatitudine văzând că iarna îşi face simţită din plin prezenţa. Să nu uităm că atunci eram într-o perioadă de „măreţe realizări”, partidul ştia încotro avem de mers (oare ştia?...), poporul era neînfricat şi încrezător în viitorul său luminos ( aici cred că totuşi cei care ne conduceau „spre noi culmi de progres şi civilizaţie” se gândeau la un viitor luminat artificial, nicidecum natural, adică prin sinea lucrurilor). Atunci orice ştire, oricât de alarmantă ar fi fost, era „poleită” de propagandiştii partidului, fără aprobarea cărora nicio ştire, oricât de neînsemnată, nu putea apărea pe postul unic de televiziune.

 

Există o mare diferenţă între „atunci” şi „acum”. Atunci nu se spunea mai nimic din cele pe care azi le categorisim ( pe bună dreptate) drept „ştiri negative”. Din păcate, orice fleac apărut azi undeva în ţară e prezentat ca mare catastrofă. Pe vremuri, propaganda de partid ştia să „îmbrace” ştirile ca cea pe care am reprodus-o la începutul articolului în frumoase figuri de stil, într-o frumoasă limbă română pe care azi am pierdut-o…

 

Azi, aproape în fiecare zi suntem anunţaţi că s-a mai produs un cutremur de 2-3 grade în Vrancea. Credeţi dvs. că în alte vremuri istorice ale milenarei noastre patrii partidul glorios şi unic de-atunci putea comanda plăcilor tectonice să se mişte oriunde, numai sub ţărişoara noastră nu? Nicidecum…Erau şi atunci cutremure, numai că nu ştiam de ele. Şi nici nu cred că dacă auzim sau citim despre ele în fiecare zi e bine. Multe dintre „cutremuraşele” ( trebuia să găsesc un diminutiv…) astea nici nu se simt, nici nu produc vreo stricăciune observabilă pe undeva!

 

Revenind la buletinele meteorologice din alte vremuri, ţin să reamintesc numele unui mare meteorolog român de-atunci, Nicolae Topor. Îmi aduc aminte de prognozele lui care se dovedeau a fi extrem de precise, într-o perioadă când nu zburau atâţia sateliţi meteorologici deasupra României şi calculatoarele erau departe de performanţele lor de azi. Nicolae Topor (1911-1987) fost întemeietorul prognozelor meteo pe termen lung şi  era pentru români acelaşi lucru cu timpul probabil care devenea  „timpul sigur”! Pe vremea aceea, nu se spunea „ au zis la buletinul meteo că…”. Toată lumea când discuta despre starea viitoare a vremii făcea precizarea: „a zis Topor că”…

 

Pentru că am comparat două perioade istorice diferite în privinţa înştiinţării stării vremii, să încheiem punând în balanţă cum a fost ieri, şi cum e azi.

 

Ieri era totul normal, chiar când ninsoarea acoperea casele. Azi orice zăpadă de la 5 cm. în sus aşternută pe drumuri e începutul unor mari bătăi de cap. Ieri ştiam să ne bucurăm când vine iarna, azi ne-apucă oftatul.

 

Din nefericire, oftăm prea des când ne amintim de „ieri”. Şi nu e vina noastră…