Mama lui Ionuţ Anghel, băieţelul mâncat de viu de câini într-un parc din Bucureşti s-a gândit să ceară despăgubiri materiale destul de consistente celor vinovaţi şi să propună Patriarhiei Române ca Ionuţ să devină mucenic. Lucruri exagerate în opinia actriţei Oana Pellea, care, revoltată la culme, scrie pe blogul personal:

„A cere bani recompensă pentru moartea copilului tău, a cere titlul de martir… când… (dex-ul dă o definiţie clară la martiraj)… Eu, până azi, ştiam că doliul e doliu, că interesul e interes, că bun simţ e bun simţ şi penibilul, penibil!”.

Eventual “bunul simţ e bun simţ”, dar să nu ne pierdem vremea cu amănunte...

Există (totuşi există!) libertate de exprimare în ţara asta. A profitat de acest lucru doamna Pellea, profit şi eu acum pentru a mă...exprima faţă de luarea de poziţie pe care a avut-o o mare actriţă. 

 

Mai întâi să vedem ce însemnă “martir”. Citez din dicţionarele pe care internetul ni le pune la poziţie şi acum chiar mă simt obligat s-o fac, din moment ce am fost trimis la dex :

„Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale.”

 

Ionuţ era prea mic pentru a avea nişte convingeri de nezdruncinat la care să ţină mai mult decât la propria-i viaţă, dar ce ne facem că  tot martir este, în sens figurat, o

 „ Persoană supusă unor suferințe, tratamente sau persecuții inumane.”

 

De suferinţe absolut inumane a avut parte şi bietul băieţel plecat la joacă împreună cu fratele lui şi o nefericită bunică. Sigur că biserica ortodoxă nu-l poate declara pe Ionuţ martir. Rămâne un martir pentru bunică, frate şi părinţii săi, şi pentru cei care iubesc mai întâi oamenii şi apoi animalele.

 

Actriţa care pune lucrurile la punct nu poate să înţelegă durerea unei mame care-şi pierde copilul…Ştie şi doamna Anghel că pe Ionuţ nu-l va mai putea strânge în braţe. Ştie şi o doare…Vrea să-l ştie undeva, de neuitat, dincolo de viaţă, dincolo de moarte…De aceea s-a gândit să-l propună pe fiul ei martir. Să n-o judecăm cu mintea celorlalţi! Încercând să ne punem în locul ei, putem deveni mai toleranţi, adică mai creştini…

 

Alt prilej de revoltare pe blog  îl are Oana Pellea când vede ce despăgubire materială ( în bani, precizez, ca să nu existe dubii) vor cere părinţii rămaşi fără un copil într-o frumoasă zi de septembrie, într-o frumoasă capitală a unei frumoase ţări al unui civilizat continent. Oana Pellea pune degetul pe rană şi ne spune ce ştia:

„Eu ştiam că părinţii şi bunicii nu pot decât să-şi plângă copiii sau nepoţii. Să îşi asume partea lor de vină! Să ceară dreptate şi nu recompensă sau răzbunare. Să ceară soluţii, ca drama trăită de ei să nu se mai repete. Soluţii! Şi nici o soluţie nu poate include termenul de ucidere. Aflu că există recompensă pentru moarte. ...Ca şi când banii pot recompensa. Ca şi când răzbunarea, îndreptată greşit, poate alina o moarte (...) Dumnezeu să-l odihnească pe Ionuţ şi să-i ierte pe părinţii şi bunicii lui”.

E un adevăr atât de crud, din păcate...Rudele nu pot face altceva decât să-şi plângă copiii în astfel de situaţii. Oana Pellea spune:

„Eu ştiam că părinţii şi bunicii nu pot decât să-şi plângă copiii sau nepoţii. Să îşi asume partea lor de vină!”

 

Dacă pune problema la modul general, are dreptate. Dăcă se gândeşte doar la familia lui Ionuţ, e de observat aici că părinţii n-au altă vină în afară de aceea de a-i fi dat viaţă acelui copil… Erau la serviciu în acele fatidice momente! Bunica poate fi găsită oarecum vinovată. N-a stat cu ochii şi cu gura pe nepoţi, dar, să nu uităm, erau într-un parc din Capitală, în plină zi! 

 

 „Să ceară dreptate şi nu recompensă sau răzbunare.”

Ce se înţelege în acest dramatic caz prin „să ceară dreptate”? În ce constă dreptatea pe care părinţii îndureraţi o pot cere? Cine vorbeşte de „recompensă”? Cum se poate gândi Oana Pellea la aşa ceva? Pe cine vor să se răzbune rudele lui Ionuţ? Când a pomenit ceva mama lui Ionuţ de răzbunare? S-a gândit actriţa indignată că poate familia Anghel doreşte cu banii (obţinuţi drept despăgubire, nu recompensă!!!) să înceapă un program de protecţie a…oamenilor prin mutarea  câinilor în adăposturi sigure şi astfel să nu mai fie momente atât de dramatice în ţara asta? Sau poate banii vor trebui folosiţi pentru tratamente psihiatrice pe toată viaţa pentru celălalt fiu scăpat de la o moarte sigură şi el? 

 

“Să ceară soluţii, ca drama trăită de ei să nu se mai repete. Soluţii!”

... doreşte să descopere doamna Pellea de la nişte oameni care nu vor putea mult timp de-acum încolo să aibă o judecată limpede! Oare n-ar trebui ca imperativul “soluţii!” să fie adresat celor care ne conduc destinul naţional spre...nicăieri şi câteodată pe cel individual spre drame pe care le simţim în adâncul inimilor noastre toţi?

 

“Şi nici o soluţie nu poate include termenul de ucidere. Aflu că există recompensă pentru moarte.”

E chiar atât de greu de priceput că la ucidere nu s-a referit nimeni, poate doar ca ultimă soluţie în cazuri extreme? Să considere cineva că „există recompensă pentru noarte” mi se pare de un patetism absolut exagerat!...

Oana Pellea ştia ceva, până azi…

„Eu, până azi, ştiam că doliul e doliu, că interesul e interes, că bun simţ e bun simţ şi penibilul, penibil!”.

 

Adică dacă e doliu, n-ai altceva de făcut decât să plângi şi să taci. Să taci, că doar eşti în doliu! Vorbeşti după ce-ţi dai hainele negre jos! Până atunci, taci şi lasă-i pe alţii să vorbească…Halal interes trebuie să fi găsit nişte oameni care în momentul în care şi-au sărutat fiii când au plecat dimineaţă la serviciu nu s-au gândit că începând de-a doua zi vor avea doar unul pentru dezmierdări părinteşti…

Ştie Oana Pellea că rudele unui copil, sau tânăr decedat în urma unui eveniment dramatic ( un accident rutier, bunăoară) găsesc o variantă de supravieţuire prin condamnarea celui vinovat? De ce să nu răspundă în faţa legii cei vinovaţi de moartea lui Ionuţ, dacă există vreunul...? De ce să condamnăm o mamă care vrea să ştie că măcar ca martir ar trăi fiul ei cel mai mic? Oare noi n-am face la fel ca doamna Anghel? De ce să nu lăsăm o femeie care va avea sufletul zdrenţuit din cauza oamenilor, nu a câinilor, toată viaţa pe care o mai are, să vadă o formă de speranţă în martiriul unui copil care până mai de curând i-a umplut viaţa cu râsul lui? 

 

Doamna Pellea spune că  ştie (de azi) că ” bun simţ e bun simţ şi penibilul, penibil!”.

 

Ştie?