Promisiuni electorale cu nemiluita (partea I) | 1882 Afişări |
Scris de Horia Picu |
Miercuri, 12 Decembrie 2012 20:37 |
Cezar Petrescu: „Pedeapsa cea mai mare a mincinosului nu e că nu-l mai crede nimeni, […] pedeapsa cea mare e că nu mai crede nici el, în nimeni şi în nimic!...” Alegerile parlamentare s-au încheiat. Unii, spun că au câştigat…Alţii, se miră de rezultatele slabe obţinute. Participarea la vot (în jur de 41%) e dovada clară că lumea s-a săturat de „promisiuni” gogonate. Deci, victoria nu-i chiar victorie. Ca de fiecare dată la noi, au fost aleşi unii ca să fie pedepsiţi alţii, adică cei care au condus ţara până acum. Să trecem puţin în revistă promisiunile electorale oferite maramureşenilor. Nu contează cine a venit cu aceste oferte, de aceea nu voi preciza numele candidaţilor.
Se pare că biserica a devenit un indirect mijloc electoral. Obigatoriu, în timpul campaniei, pe candidaţi îi apucă evlavia şi se duc duminica la biserică. Asta, aşa, câteva duminici, pentru că nici înainte, nici după evenimentul LOR nu mai au timp de asemenea reculegeri! Fac donaţii bisericii, enoriaşii află cine a fost cu dare de mână şi votează în consecinţă.
Nelipsitele concerte de muzică electorală. Candidaţii îşi imaginează că dacă se adună mulţi oameni la un miting electoral, unde la sfârşit vor cânta X şi Y, spectatorii îi vor vota chiar pe ei, pe cei care au sponzorizat acţiunea? Afişe şi pliante au fost cu nemiluita. Au fost atât de multe, încât „norma” de propagandă electorală a depăsit cu mult bunul simţ. Eu am aruncat un teanc (sau morman, cum vreţi să-i spunem) de reviste care n-au mai încăput în cutiile de scrisori de la scara blocului şi stăteau pe jos, aşteptând pe cineva să le ia în casă şi să se lumineze citindu-le. Nimeni nu s-a îndurat de ele să le ia la studiat, aşa că le-am luat eu şi le-am trimis la locul cel mai potrivit: la containerele cu gunoi…Să ştiţi că nu-i condamn pe cei care au lăsat ofertele electorale pe jos. Ştiu că toată propaganda electorală trebuia consumată. Că dacă nu s-ar fi consumat, era rău…Puteau să apară dojeni din partea unora mai importanţi în partide… Ce „revelaţii” au avut candidaţii şi ce au promis că vor face E uşor de observat că toţi candidaţii ne spun CE vor face, dar niciodată CUM vor face. Presupun că nici ei nu ştiu…La noi, important e să promiţi, nu să faci! Şi mai comic, dacă n-ar fi tragic, e că patru ani au trecut pentru unii candidaţi, foşti parlamentari, care n-au făcut NIMIC din ceea ce spun că vor face acum!
În satele maramureşene nu există canalizare, aducţiuni de apă , infrastructură. Toate acestea vor fi în curând date uitării, pentru că parlamentarii vor pune umărul şi vor ajuta administraţia locală pt. obţinerea de fonduri. Pentru asta, trebuie demarate proiecte în regim de urgenţă.
Ni se promite un cadru legislativ pentru conservarea patrimoniului naţional, pt. conservarea elementelor care ne reprezintă: porţile maramureşene, casele tradiţionale, bisericile de lemn, portul popular, cântecele, tradiţiile.
Turismul ar putea fi principala sursă de venit
Legi pentru încurajarea tinerilor „să se întoarcă acasă şi să investească la obârşii”
Sprijin financiar pentru întemeierea familiilor tinere.
Ni se promite: Sighet, capitala europeană a culturii traditionale.
Creşterea salariului minim de la 700, la 850 lei de 1 ian. 2013 şi la 1000 de lei până în ian. 2015.
Reducerea impozitelor.
Dezvoltarea asistenţei medicale în mediul rural.
Învătământul să fie axat pe nevoile reale ale pieţei muncii.
Reabilitarea valorică a învățământului din zona Sighetului
Reducerea CAS cu 5% din contribuţia angajatorului.
Tunelul pe sub Gutâi. Are susţinera unui candidat.
Tunelul sub Gutâi e acum imposibil de realizat . E praf în ochi pentru a ademeni alegătorii. Sfârşitul primei părţi
|
Ultima actualizare Joi, 13 Decembrie 2012 15:41 |