Tocmai a trecut sfânta sărbătoare a Bobotezii. Daca ar fi să facem o statistică, aş fi curios câţi dintre cei intrebaţi ar şti sǎ rǎspundǎ la intrebarea ce reprezintǎ aceasta. Este un fapt trist, dar adevǎrat.

De multe ori, oamenii nu ştiu sǎ facǎ diferenţa dintre Crǎciun şi Paşte. Când avem rǎspunsuri de genul : una-i sǎrbǎtoarea porcului, cealaltǎ a mielului, atunci comentariul nu poate fi decât: no comment.

Anul acesta, din cauza vremii, nu a fost o problemǎ sǎ sari in apǎ dupǎ cruce. Poporul s-a bucurat de o altǎ tradiţie: aceea de a lua apǎ sfinţitǎ, agheasmǎ. Oameni care sunt in fiecare duminicǎ la slujbǎ, la bisericǎ, oameni care postesc inainte de fiecare sǎrbǎtoare, se calcǎ in picioare injurând, ca sǎ işi umple un flacon de apǎ, cu credinţa cǎ vor fi protejaţi in anul care vine.

Problema nu este ceea ce crezi. Este dreptul fiecǎruia. Grotesc este felul in care se comportǎ.
Am vǎzut deunǎzi un reportaj cu nişte oameni ce se bǎteau pentru nişte sarmale impǎrţite gratuit.
Oare câţi dintre aceştia aveau adevaratǎ nevoie de acea imbucǎturǎ? Sociologii considerǎ cǎ totul ţine de demnitatea unei societǎţi. Noi ducem lipsǎ acutǎ de ea. Cunosc oameni care işi cumpǎrǎ diferite produse nu pentru cǎ au nevoie de ele, ci pentru cǎ sunt la reducere. Se inghesuie, se bat sǎ le obţinǎ. Si recunosc senin acest lucru. Românii au un foarte dezvoltat spirit de turmǎ.

Popularitatea sofismului ad populum se datoreazǎ acestui spirit. Oamenii au tendinţa să se strângă în jurul a ceea ce este confortabil şi familiar. Familiar poate cǎ este acest comportament, dar mǎ indoiesc cǎ si confortabil. Si totusi…Câte ore sunt in stare sǎ stea oamenii la rând ca sǎ vadǎ “moaştele” nu stiu cǎrui sfânt? Se calcǎ in picioare ca sǎ ce?

Credinţa nu se manifestǎ prin asta. O masǎ de oameni uşor de manipulat. Li se spune cǎ aşa este bine, cǎ te vei mântui. Totul este sǎ crezi. Cei care organizeazǎ asemenea “evenimente” nu se gândesc la felul in care acea masǎ de oameni va acţiona sau reacţiona? Sau dimpotrivǎ? Care este de fapt credinţa noastrǎ, cum inţelegem sǎ ne manifestǎm nu numai faţǎ de semenii noştri ci şi faţǎ de noi inşine? Stim doar sǎ ne batem in piept cu texte care mai de care mai “umile”, mai “pioase”, pânǎ la proba contrarie, respectiv pânǎ la urmǎtorul moment in care se dǎ ceva gratis, la promoţie, sau e ceva de vǎzut? Ah!
Sǎ nu incerce cineva sǎ ne punǎ la indoialǎ credinţa…Il terminǎm instantaneu, demascându-ne acea perfidǎ ipocrizie. În sufletul nostru trǎieşte nevoia de a fi "ca ceilalţi" şi ceilalţi sǎ fie “ca noi” şi aceasta ne face să acceptǎm tirania înţelepciunii convenţionale. Cât de puţini suntem cei care avem încredere în integritatea conştiinţei şi judecăţii proprii, când acestea sunt nepopulare?