Spusa românească utilizată ca titlu pentru acest text, sintetizează uimitor de exact starea de lucruri de pe meleagurile noastre: Dumnezeu le-a dat românilor cu ambele Lui mâini, ca ei să poată risipi cu nenumărate mâini, adică prin hoţie, nemuncă, indolenţă şi nepricepere!

Le-a dat o ţară plină ochi cu avantaje absolute şi relative (sol mănos şi rezerve inepuizabile de ape – circa 30% din rezervele de ape minerale şi termale ale Europei, relief blând şi uriaşe bogăţii ale subsolului, istorie multimilenară şi arta de-a transforma umilinţa răbdării în fatalitatea resemnării), dar i-a potcovit şi cu neputinţa de a-şi folosi mintea atunci când trebuie („Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă”, cer ei ca iarăşi şi iarăşi s-o facă de oaie), încât te întrebi dacă nu era mai bine pentru prezentul, viitorul şi o bună parte din trecutul lor ca, aidoma japonezilor, să-şi afirme statornicia într-o ţară cu mult mai puţin ospitalieră şi generoasă ca România.

Cu certitudine că alta ar fi fost atunci starea sufletească a grosului populaţiei, după cum tot alta ar fi fost filosofia românului despre viaţă şi atitudinea lui faţă de muncă, ştiut fiind faptul că lumea exterioară omului nu este altceva decât extrapolarea lumii lui interioare, iar mahalalele oraşelor o necesară exteriorizare a mahalalelor sale lăuntrice.

Dar iarăşi spun că dacă toate ar merge la noi ca pe roate, adică aşa cum se preconizează în programele electorale şi se doreşte în statisticile noastre contrafăcute (I. Kant vorbea de trei mari tipuri de minciuni – mari, mici şi statistici), atunci nici România n-ar mai fi ţara paradoxurilor triumfătoare şi nici românii n-ar mai fi ei înşişi prin impresionantul talent de-a face haz de necaz (persoane autorizate susţin că am fi campioni mondiali la bancuri!), prin destoinicia de a-şi consuma timpul şi energia în inepuizabile dezbateri politice şi prin surprinzătoarea ştiinţă mioritică de-a supravieţui, în pofida politicilor antinaţionale ale tuturor cârmuitorilor postdecembrişti. Locul codaş pe care-l ocupă România între ţările din Uniunea Europeană la nivelul de trai reflectat prin venitul pe cap de locuitor, consider că reprezintă cea mai elocventă dovadă în acest sens...

Cauzele actualei stări de lucrări din România nu-s de azi sau de ieri, ci – aşa cum ne înştiinţează îndreptăţitul dezgust al lui Octavian Goga şi degetul acuzator al lui Mircea Eliade îndreptat spre piloţii orbi de la acea vreme – ele trebuie căutate în marea corupţie şi în jocurile de culise ale politicienilor din perioada interbelică, din care, concluzionează Eliade, a rezultat cu necesitate grozăvia naţională numită de el „pierderea instinctului statal”.

Fireşte că în cei 45 de ani, bolşevismul a pus cu nădejde umărul la avarierea fundamentelor românismului, îndeosebi prin două dintre cele mai ticăloase componente ale politicii sale interne: sterilizarea şi uniformizarea moral-intelectuală a tuturor locuitorilor, respectiv atrocele proces de făurire a omului nou, mai exact a lui homo sovieticus, în majoritatea cazurilor o plăsmuire hoaţă, leneşă, laşă şi fără caracter, în schimb plină ochi de jalnicul orgoliu al mâncătorilor de salam cu soia (nemodificată genetic pe-atunci), prin urmare un vrednic de milă hibrid al atotputernicei ideologii concentraţionare, cu mult mai izbutit pe direcţia monstruosului ca omul fără însuşiri al scriitorului austriac Robert Musil.

Fireşte că România într-atât de diluată şi derutată în plan moral-spiritual, nu doar că a fost o pradă uşoară pentru tâlharii postdecembrişti, care la iuţeală au umplut vidul de putere de după asasinarea cuplului Ceauşescu cu puterea lor de trădători, impostori şi răufăcători grupaţi în jurul lui Ion Ilici Iliescu, dar – prin toate măsurile pseudodemocratice întreprinse în dauna viitorului acestui stat şi a acestui popor – ei au avut nevoie doar de un sfert de veac pentru a desărvârşi opera politrucilor înainte-mergători: ţara pusă pe butuci, milioane de români înstrăinaţi şi alte multe milioane reduse la tăcere după ce au fost aduse la sapă de lemn.

Autor: George Petrovai

6 august 2015

Sighetu-Marmatiei