George Petrovai: Din nou despre agricultură

Scris de George Petrovai

Joi, 12 Ianuarie 2012 19:30

Se ştie prea bine că înainte vreme, din antichitate şi până în zorii istoriei moderne, agricultura era principalul obiect de activitate al omului. Fiind sursa majoră de hrană pentru comunităţile tot mai numeroase şi mai rapace, cultivarea pământului s-a constituit în scurt timp în cel mai preţios izvor de cunoştinţe despre natură ale omului arhaic, care cunoştinţe urcau de la succesiunea anotimpurilor, revărsarea apelor şi bătaia vânturilor, până la joncţiunea aştrilor şi adâncimile insondabile ale necunoscutului. În acest din urmă caz, teama omului primitiv de formele implacabile ale necunoscutului omniprezent şi omnipotent se convertea în diverse reprezentări de adoraţie şi idolatrie, care urcau de la animism, totemism şi magie spre tipuri din ce în ce mai subtile ale credinţei.

Revoluţiile industriale au răsturnat raportul dintre om şi natură. Ele au acreditat ideea periculoasă cum că omul, graţie raţiunii şi ştiinţei, este un veritabil demiug, căruia totul i se cuvine ca hrană ambiţiei şi trufiei sale nemăsurate, şi că natura nu este o mamă bună, ci o vrăjmaşă perfidă, pe care omul neînfricat are datoria morală să o îngenuncheze fără milă, să-i smulgă bogăţiile dosite în măruntaie, iar apoi, după ce se va îndopa până-i va veni rău, să-şi deverseze dejecţiile pe unde se va nimeri, fără teamă de pedeapsă ori de protest din partea celei ultragiate. Dar vedem pe pielea noastră că lucrurile stau altminteri şi că natura siluită îl loveşte nimicitor pe siluitor…

Sigur că nu toată suflarea a rămas mută de uimire în faţa raţiunii devastatoare. În plin secol al luminii, deci al raţiunii triumfătoare, J.J.Rousseau îşi îndemna contemporanii să se întoarcă la natură. Aproximativ un secol mai târziu, Herbert Spencer susţinea în Statica socială că pământul nu poate fi

obiectul proprietăţii private! Ideea spenceriană a trecut Atlanticul în Statele Unite, unde Henry George se lupta donquijoteşte pentru desfiinţarea marii proprietăţi latifundiare…

Un lucru este sigur: acum ca ºi altă dată, agricultura fiind practic singura sursă de hrană pentru pământeni, o ţară este cu atât mai bine guvernată, cu cât alimentele – măcar alimentele de bază! – se găsesc mai din belşug şi la preţuri mai accesibile. Ceea ce, precum în cazul României, presupune valorificarea cu maximum de eficienţă a tuturor avantajelor absolute şi relative de care dispune ţara: potenţial geografic (bogăţii ale solului şi subsolului, reţeaua hidrografică, aºezarea geostrategică), potenţial uman – forţa de muncă de înaltă şi/sau medie calificare, la fel ca şi gradul scăzut al poluării din unele zone (Maramureşul Istoric, de pildă), fie datorită diminuării sau chiar dezafectării puţinelor spaţii de producţie aparţinătoare defunctei economii centralizate, fie datorită neînsemnatei chimizări a solului, care la această oră se constituie într-un notabil avantaj.

Căci zonele respective pot realiza an de an producţii tot mai mari de fructe (inclusiv fructe de pădure), carne, ouă, lapte şi brânzeturi, care – după cum se ştie – au o căutare tot mai mare pe pieţele occidentale. Ce şanse are un alergător aiurit şi cu startul slab să ajungă din urmă un mare campion cu startul impecabil? Practic nici una, doar o absurdă şansă teoretică – aceea ca marele campion să se împiedice şi să-şi frângă un mădular. Tot aşa România are, ad absurdum, şanse pur teoretice să concureze cu marile companii apusene şi japoneze în, să zicem, telecomunicaţii, calculatoare sau oricare altă tehnică de vârf.

Prin urmare, să ne concentrăm eforturile în acele sfere unde posedăm însemnate avantaje. Agricultura, chiar cu actualul ei grad de subdezvoltare, constituie una din aceste sfere. Înfiinţarea de tot mai multe microferme, reactivarea staţiunilor balneoclimaterice, înviorarea turismului, construirea de clinici cu tratament şi înfrumuseţare naturistă, care ar valorifica flora spontană şi potenţialul energetic (produse apicole, ape minerale, nămoluri etc.) ale unor zone precum Maramureşul Istoric, toate astea reprezintă alte importante sfere unde România se poate impune în Europa şi în lume. După cum se ştie, Elveţia obţine profituri fabuloase din practicarea turismului, iar Danemarca s-a impus în Uniunea Europeană în principal prin agricultura sa de mare randament.

AUTOR: George Petrovai

www.sighet-online.ro

Ultima actualizare Duminică, 05 Februarie 2012 08:14