Guvernul anuleaza triplarea taxei auto Imprimare 1274 Afişări
Miercuri, 11 Februarie 2009 22:24

Ministerul Mediului renunta la triplarea taxei de poluare auto, urmand ca aceasta sa fie diminuata printr-o noua ordonanta de urgenta, a anuntat ministrul de resort, Nicolae Nemirschi.

"Elementul nou este notificarea pe care am primit-o de la Comisia Europeana cu privire la modul de aplicare a ordonantei 218 (privind triplarea taxei auto pentru masinile second-hand n.r.) si ca atare, pe langa celelalte avize pe care trebuie sa le contina ordonanta de urgenta ce o vom propune va trebui in mod obligatoriu sa avem si un aviz de la Comisia Europeana, drept pentru care, in perioada urmatoare, de maine-poimaine, vom face aceste diligente", a spus Nemirschi, citat de NewsIn.

Ministerul Mediului va alege una dintre cele trei variante privind taxa auto pe care le ia in calcul, urmand sa prezinte la Bruxelles doar varianta pe care o considera "optima" pentru a obtine avizul asupra taxei de poluare auto.

Nemirschi a mai precizat ca va fi pastrata eliminarea taxei pentru masinile cu Euro 4, iar metoda de calcul va diferi in asa fel incat suma de plata sa fie mai mica decat actuala "taxa tripla".


De asemenea, va exista si o "pasuire a celor care nu au reusit sa-si inmatriculeze masinile pana in 15 decembrie, respectiv cei care le-au avut in tara si care din motive tehnice n-au mai fost primiti la RAR sau la administratiile financiare, printr-o formula pe care o vom definitiva tot in cuprinsul acestei ordonante de urgenta", a adaugat ministrul.

sursa:9am.ro



Share