Mărțișorul poate ajunge în patrimoniul cultural imaterial Imprimare 630 Afişări
Miercuri, 02 Martie 2016 20:35
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO îşi exprimă disponibilitatea de a oferi expertiza necesară şi sprijinul instituţional în demersul diplomatic privind efortul transfrontalier de a introduce Mărţişorul în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial.
 
Potrivit unui comunicat al comisiei, semnat de președintele acesteia, senatorul Traian Igaș, România, Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia au depus, în luna martie 2014, dosarul multinațional “Practici culturale asociate zilei de 1 Martie”, pentru a fi evaluat de experții UNESCO în vederea posibilei înscrieri în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial.
 
În 2015, Comitetul Interguvernamental al Convenției din 2003 a examinat dosarul și a hotărât retrimiterea lui țărilor parte.
“România, cât și celelalte țări care au depus acest efort, trebuie să vină în cel mai scurt timp cu o serie de completări la dosarul de candidatură pentru a finaliza procedura de înscriere. Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO va conlucra cu toate instituțiile naționale și internaționale pentru recunoașterea și păstrarea tradiției de început de primăvară, transmisă încă din Antichitate, de a confecționa și a purta mărțișorul împletit din două fire: unul alb și unul roșu”, se arată în comunicatul comisiei.
sursa: www.ziarulmetropolis.ro

Share