O femeie a suferit un traumatism cranian, alţi patru s-au ales cu fracturi în urma unui accident la Rozavlea Imprimare 1389 Afişări
Scris de InfoMM.ro   
Vineri, 15 Mai 2015 10:17

În urma cu puţin timp a fost semnalat prin 112 un accident soldat, din primele informaţii, cu şase răniţila Rozavlea. Nu se cunoaşte cauza accidentului deocamdată, la faţa locului poliţia deschizând o anchetă în acest sens. Echipaje de paramedici se îndreaptă spre locul indicat.

ACTUALIZARE - Din informaţiile existente, în urma accidentului ar fi rezultat cinci persoane rănite. "În urma solicitării la 112, la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale care au ridicat şi transportat la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă (CPU) a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei cinci victime. Patru din ele au suferit fracturi. Starea celei de-a cincea a fost mai gravă, astfel că s-a dispus transferul său în Baia Mare", a precizat Sorin Dulugea, şeful substaţiei de Ambulanţă Sighetu Marmaţiei.


"În cazul a patru victime, leziunile nu sunt grave, victimele fiind supuse la investigaţii radiologice şi clinice. O singură persoană a suferit un traumatism cranian. Am înţeles că în accident a fost implicată o maşină care ducea persoane la muncă în străinătate", a precizat Alexandru Oros, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.

Material în curs de actualizare.

SURSA> InfoMM.ro
 


Share
Ultima actualizare Vineri, 15 Mai 2015 11:41