Trafic întrerupt temporar în PTF Sighet pentru reabilitarea podului istoric Imprimare 615 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 04 August 2011 15:48

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș vă aduce la cunoștință că Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei ne-a informat cu privire la faptul că începând cu data de 04 august 2011 - , în fiecare zi de joi între orele 08.00 - 12.00, timp de şase saptamâni, traficul prin punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației va fi întrerupt datorită lucrărilor efectuate la infrastructura podului de peste Tisa.

     Poliția de frontieră roagă participanții la traficul transfrontalier să mainfeste întelegere pentru situația creată, iar în momentul în care traficul va putea fi reluat, autoritățile de frontieră vor asigura desfășurarea în condiții optime și civilizate a controlului în punctul de trecere prin suplimentarea personalului.

     Pentru evitarea staționărilor, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureș recomandă tranzitarea punctului de trecere a frontierei Halmeu din județul Satu Mare. 

Comunicat IJPF Maramures.

 


Share