Simulare Evaluare Națională 2019. Luni, elevii din clasele a VII-a și VIII-a susţin proba de limba română Imprimare 886 Afişări
Vineri, 08 Martie 2019 12:09

Simularea pentru Evaluarea Naţională 2019 începe luni cu proba de limba română. Simularea se va desfăşura în perioada 11 - 13 martie, iar la examen vor participa elevii de clasa a VIII-a, care în vară susțin evaluarea națională, şi, în premieră, elevii de clasa a VII-a. Consultă în articol modele de subiecte la limba română pentru Evaluare Națională 2019.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele la simularea evaluării naționale. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obținute la simularea probelor scrise ale Evaluării Naţionale 2019 nu vor fi trecute în catalog, dar dacă elevii o cer profesorii pot face acest lucru.


Anul acesta, Ministerul Educaţiei vrea să testeze pentru clasa a VII-a o nouă structură posibilă a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2019-2020. Astfel, variantele de subiecte pentru Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VII-a în anul şcolar 2018-2019, vor conține la Matematică, în proporție de minimum 30%, itemi obiectivi, adică teste grilă. 

Sursa - hotnews.ro


Share