În esenţă, plecăm de la ipoteza comutativităţii dintre antroponime, nume de zeităţi şi denumiri toponimice, căci aşa cum scrie I.I. Russu în paragraful de limbă, cităm: <numele proprii de persoane, triburi, zeităţi, localităţi şi elemente geografice… cunoscute… constituie, în schimb, un material lingvistic valoros prin faptul că initial, toate numele proprii erau elemente lexicale, cuvinte din limba curentă, vie, deci ele înşile fragmente de limbă> (Op. citată, pag. 261), conchidem că avem de fapt rămăşiţele elementelor lexicale din graiurile antice, cu acelaşi sens ca şi cel antic... şi nu neapărat descendenţi din personajele din vechime, ceea ce ar fi o imposibilitate majoră.

Există o localitate în Mehedinţi, Scorila, a cărei legătură cu Scorylo, conducătorul dacilor la Frontinus (Stratagemele, I, 10, 4, FHDr I, pag. 431) ne apare destul de neclară...

Ori Zurobara (45°40'; 45°40') cu Giura ori Jirov Mehedinţi ? Ori Netindava (52°45'; 45°30') cu Nadanova Mehedinţi.... Ori Arcinna (49°; 44°45') poate cu Argineşti Mehedinţi...Incerte, toate...

Strabon (FHDr I, pag. 233): <Noi socotim pe sciţi drept oameni cu viaţa cea mai simplă şi cei mai fără vicleşug, cu mult mai puţin pretenţioşi decât noi şi de o mai mare cumpătare. Cu toate acestea, felul nostru de viaţă s-a răspândit aproape la toţi, corupând noravurile şi introducând la sciţi viaţa foarte îmbelşugată..., izvorul tuturor răutăţilor, prin care ei urmăreau să-şi mulţumească nenumăratele lor pofte. Vicleniile acestea au pătruns în mare parte şi la barbari, printre alţii, la nomazi. Încumentându-se a porni pe mare, ei s-au corupt, au prădat şi au ucis pe străini. După ce au ajuns în legătură cu tot soiul de oameni, au împrumutat de la aceştia luxul şi obiceiurile negustoreşti. Măcar că acestea par să ajute la îmblânzirea deprinderilor, de fapt le strică şi înlocuiesc simplitatea –despre care tocmai am vorbit- cu vicleşugul>.

Tot Strabon scrie (Geografia, VII, 3, 9, C.302, FHDr I, pag. 235-237): <În cartea a IV-a -Europa- a istorisirii sale, după ce străbate acest continent până la sciţi, spune -la sfârşit-, că felul de viaţă al celorlalţi sciţi se deosebeşte de al sarmaţilor. Căci pe când unii sunt atât de cruzi încât mănâncă oameni, ceilalţi se abţin şi de la animale... Spune că sunt unii sciţi nomazi ce se hrănesc cu lapte de iapă, deosebindu-se de toţi ceilalţi prin spiritul lor de dreptate... Ephoros...: deoarece ei au o viaţă simplă şi nu caută câştigurile, au legi bune şi proprietatea la ei este în devălmăşie, chiar şi soţiile, copiii şi toate rudele le au tot în comun (C. 303). Iar cei din afară nu se războiesc cu ei, căci nu-i pot birui, fiindcă nimic nu i-ar îndemna să primească robia... Anecharsis, numit înţelept de Ephoros, ar fi născocit foalele de aţăţat focul, ancora dublă şi roata olarului... dintre nomazi, cei ce locuiesc la mare depărtare de restul oamenilor se hrănesc cu lapte, sunt nevoiaşi şi foarte drepţi; şi că aceasta nu e o născocire a lui Homer>. 

Am văzut în prima parte a articolului, cum încărcătura unui negustor cartaginez a fost preluată de Histrieni la un preţ convenabil.

Demostene, în discursul împotriva lui Leptines (DîL 466, 31; FHDr I, pag 115) scrie: <Ştiţi, fără îndoială, că noi folosim grâu importat mai mult decât toţi oamenii. Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale... Lucrurile se petrec astfel nu numai pentru că acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu, dar şi pentru că Leucon, domnitorul de acolo, a iertat de impozit pe cei ce transportă grâu la Atena şi a poruncit ca oamenii ce plutesc spre voi să-şi încarce primii corăbiile. Căci -în schimbul scutirii de contribuţii pe care i-aţi dat-o lui şi copiilor săi, el v-a dat şi vouă tuturor privilegiul acesta>. Demostene arată că grecii trimiteau amfore cu vinuri de Cos, din Tasos ori din Mende... Ca să bem, să ne îmbătăm şi să râdem ca proştii, nu ? Ce comercianţi de treabă.

Am văzut în articolul "Despre difuzia creştinismului în Dacia şi Scythia Minor Partea a IV-a", că la Sucidava /Celei erau ateliere de olărit care produceau amfore şi opaiţe de lut. Deducem de aici că limitele Dakiei Parapotamia din secolele al V-lea- al VI-lea, cuprindea şi zona viticolă de la Drăgăneşti- Slatina ?... pare a fi fost vin liturgic, căci amforele aveau marcate momograme creştine cu vopsea roşie... Ai noştrii erau tare cucernici, nu-i aşa ?  Avarii şi slavii au dat năvala la degustat spre anul 600, căci se dusese buhul... Şi comerţul a cedat, căci amforele sunt fragile...

În secţiunea despre limba geto-dacilor întocmit de savantul I.I. Russu, cuprins în D, etc.-IR I, Ed. Acdemiei R.P.R., Buc., 1960, pag. 262- (probabil) pag. 267, apare scris, cităm: <Din limba daco-geţilor se păstrează până azi, în Dacia, numai numele unor râuri (dar niciun nume de localitate ori perrsoană… Acestea sunt numele cursurilor principale de ape din teritoriul fostei provincii romane Dacia,… al cărui vocalism însă arată că ele au trecut la noi prin intermediul slav, vocala a fiind schimbată în o (fenomen care ar fi contrar foneticii istorice a  limbii române)>.

 Nu putem contrazice părerea eminentului savant; totuşi speculăm asupra unor posibile coincidenţe (nimic n-ar fi întâmplător, ori parafrazându-l pe Jonathan Safran Foer: <Totul e iluminat>…

 În esenţă, plecăm de la ipoteza comutativităţii dintre antroponime, nume de zeităţi şi denumiri toponimice, căci aşa cum scrie I.I. Russu în paragraful de limbă, cităm: <numele proprii de persoane, triburi, zeităţi, localităţi şi elemente geografice… cunoscute… constituie, în schimb, un material lingvistic valoros prin faptul că initial, toate numele proprii erau elemente lexicale, cuvinte din limba curentă, vie, deci ele înşile fragmente de limbă> (Op. citată, pag. 261).

Oare cine naviga în antichitate în Marea Neagră ? Evident, elenii erau mari navigatori ai mărilor. Posibil şi fenicienii...

Şi mai cine? Ei bine, aflaţi că un negustor cartaginez, prins la înghesuială de către magistraţii Histrieni, a fost convins să vândă la un preţ convenabil o încărcătură de grâu (D, etc- IR I, pag.  197. Căci nu rare erau situaţiile când aprovizionarea cetăţilor era deficitară). Aceasta între anii 201 şi 146 î.e.n.

Mulţumim Cartagina ! Aşa avem colaci pe masă... Cam tari după atâta timp, dar înmuiaţi, cine ştie... Noroc cu săpăturile arheologice ! Ce îţi este şi cu taxele astea portuare ! Prinzi omul că nu are convertibilitate şi-l taxezi să-ţi vândă convenabil ! Dacă mai accepta şi produse reforbished la schimb, cu atât mai bine... Grâul provenea din Moesia ori din Crimeea, de la Leucon (?)...

Un istoric demn de toată încrederea, de o probitate ireproşabilă, Iosephus Flavius în AntichităţI Iudaice IX, I, 4, <17> scrie, citez din FHDr I, pag. 413: "[Iosaphat] era prieten şi cu feciorul lui Achab, care domnea peste israeliţi şi s-a întovărăşit cu el ca să-şi pregătească corăbii, ca să plutească în Pont şi la emporiile din Tracia. Dar nu a avut parte de câştiguri, întrucât corăbiile acestea s-au scufundat, fiind prea mari.Pentru care pricină -de acum înainte- n-a mai nutrit vreo ambiţie în legătură cu flota".

Literatura universală este un flux nesfârșit de valori, care ajută foarte mult la dezvoltarea culturii generale. Cum piața de cărți este extrem de bogată în România și aduce în prim plan atât scriitori consacrați cât și tineri talentați aflați la început de drum, este practic imposibil să nu găsești o lucrare care să îți fie pe plac. 

Iată 5 cărți de literatură universală pe care nu le vei putea lăsa din mână!

1. „Gambitul Damei:

Povestea unei micuțe orfane care a devenit una dintre cele mai bune șahiste din lume a cucerit publicul autohton. Miniseria TV bazată pe această operă a dus la doborârea recordurilor în materie de vânzare de jocuri de șah, dar și de cărți.

Am remarcat prezenţa episcopală în Scythia Minor. Dar pe teritoriul fostei Dacii?

Dacia a fost abandonată înainte ca religia creştină să devină religie receptă (admisă) în Imperiu. În consecinţă, elementele cele mai vechi sunt de factură proto-creştină (soldaţi orientali) sau gnostic-creştină.

Regăsim simboluri creştine pe obiecte funerare (pietre tombale: de la Ampelum-Zlatna D,etc-IR I, pag. 630), iar din secolul al IV-lea: inscripţia şi monograma creştină de la Biertan, precum şi două lămpi creştine, una de secol IV de la Apulum din lut, frumos ornamentată, precum şi una de bronz de lângă Dej.

O biserică creştină s-a descoperit la Sucidava (Celei) la nord de Dunăre, din secolul al VI-lea  (în Oltenia, pentru uzul soldaţilor garnizoanei), iar în Banat sunt atestate centre bisericeşti în Novela XI, la Recidiva (vechea Arcidava/modern Vărădia?) şi Litterata (probabil un avanpost nordic al fostei cetăţi Lederata, situată la sud de Dunăre, la E de Viminacium şi V de Cuppae, iar la Pojejena este trimisă o vexilaţio a Legio VII Claudia Cuppis. Litterata a fost identificată în satul Palanca Nouă.

Între 9 și 25 aprilie, ești invitatul nostru special la Mega Expoziția dedicată marilor campioni ai țării - în cadrul căreia vei descoperi sute de obiecte de memorabilia, imagini și articole de arhivă care ilustrează istoria sporturilor olimpice din România.

„Mega Expoziția România la Jocurile Olimpice”, organizată de Asociația ESCU, la inițiativa Mega Mall, cu sprijinul Muzeului Sportului, are în prim plan cultura sportivă în România, din antebelic și până în prezent. Sute de obiecte de colecție, printre care torțe, medalii și cununi cu lauri autentice, echipamente ale sportivilor, imagini și articole de arhivă așteaptă să fie descoperite de către privirile curioase ale vizitatorilor, la nivelul 1 în Mega Mall.

Scriitorul/Jurnalistul Dan Teodorescu este un nume cunoscut la nivel national și internațional, un nume care spune și va lăsa generației viitoare multe cunoștințele adunate și puse în paginile cărților Domniei Sale cu multă migală și înțelepciune. Este și va rămâne un nume de referință în literatura română.

Dan Teodorescu este Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR); Membru al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR), unde a primit în 2017 Premiul "Aurel Neagu" pentru întreaga activitate, dar şi o Diplomă de Excelenţă şi o Medalie pe scena Ateneului Român din Bucureşti, în „Gala APS - 90 ani"; Membru Senior al Asociaţiei Literare „Păstorel" Iaşi" (ALPI), acolo unde este Şeful Departamentului Relaţii Internaţionale; Preşedinte al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est.

Cât de romanic (latin) este poporul român ? Dacă limba ne defineşte, este clar că suntem latini. Dar originile.... ?

Tot în Daicoviciu, etc- "Istoria României I", Ed. Academiei, 1960, pag. 371 scrie. Citez: "Legiunile erau alcătuite numai din cetăţi romani şi efectivul lor era de aproximativ 5600 de oameni. O legiune cuprindea 10 cohorte, împărţite în centurii".

Trupele auxiliare erau fie  alae (cavalerie de 500 sau 1.000 de oameni), cohorte (pedestraşi sau mixte: infanterie şi cavalerie), numeri (500...900 oameni). Ele erau trupe etnice, de locuitori fără cetăţenie. Ofiţerii şi subofiţerii erau cetăţeni romani.   Comenzile se dădeau oral şi în limba maternă a soldaţilor, conform Huginus: "Dev munitionibus castrorum, cap. 42". Evident, de către ofiţeri şi subofiţeri romani. Dar în limba soldaţilor... (Cursuri de limbi străine ? Presupunem că nu...)

Cetăţenia romană se obţinea la sfârşitul serviciului militar de 25 de ani sau mai mult, prin emiterea unei diplome imperiale. Primeau cetăţenie soldaţii şi urmaşii lor. De-acum erau clar romani, fără de tăgadă: aveau cetăţenie...

În piesa lui Euripide, Hipolit, acesta este prezentat drept fiul lui Tezeu şi al Aithrei, fiica lui Piteu ("Cel curat cu inima", înzestrat cu calităţi), conducător al Trezenei...

Hipolit este denumit născutul Amazoanei... sau al Reginei Amazoanelor... Hipolit o venerează numai pe Artemis, fiica lui Zeus...

Este crescut de Piteu, bunicul matern...

De Hipolit se îndrăgosteşte soţia tatălui său, Tezeu, numită Fedra, prin urzelile Afroditei, zeiţa iubirii, geloasă pe veneraţia lui Hipolit pentru Artemis...

Tezeu o luase în căsătorie pe Fedra după episodul învingerii Minotaurului pe insula Creta...