|
|
POEZIE: Ciocolata cu viermi |
 |
 |
 |
|
Scris de Antonia Zavalic
|
|
Luni, 31 Octombrie 2011 15:12 |
 Ciocolată cu viermi Ne desfacem copios delicatesele, golite de tot ceea ce ne umple, sărutul tău se termină sub unghii, până acolo unde cândva-mi începeau degetele şi azi mă ţine legată, să nu mă rup. În pofte, mortul e aproape viu şi viul aproape să-şi dea duhul. |
|
Ultima actualizare Marţi, 01 Noiembrie 2011 13:44 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Reportaj: Lansare de carte- „Un om din Est”, de Ioan Groşan |
|
|
|
|
Scris de Crina Pop
|
|
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011 17:46 |
 Miercuri, 28 septembrie 2011, scriitorul Ioan Groşan şi-a lansat începând de la ora 14: 00 romanul „Un om din Est”, avându-i printre participanţi şi pe câţiva elevi ai Liceului Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vişeu de Sus. După prezentările realizate de poetul şi parodistul vişeuan Lucian Perta, de cea a profesorului, prozatorului şi poetului Nicolae Marian Tomi şi cea a poetului Gavril Ciuban, elevii i-au adresat scriitorului câteva întrebări referitoare la propriile sale experienţe de licean, membru de cerc literar, scriitor şi cititor. Din relatările dânsului, viaţa scriitorului Ioan Groşan a fost una frumoasă şi liniştită încă din copilărie. Anii de liceu au trecut repede pentru scriitor, însă şi-au lăsat amprenta bine fixată asupra maestrului. Ceea ce l-a marcat în viaţa de licean au fost personalităţile profesorilor săi şi regretul său actual este doar că nu mai există acelaşi respect faţă de dascăli. Din spusele lui ştim că îi plăcea să înveţe lucruri noi, iar relaţia cu profesorii şi colegii era una foarte bună, bazată în special pe respect. |
|
Ultima actualizare Duminică, 02 Octombrie 2011 06:35 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Scris de Melania Marina Miholca
|
|
Vineri, 30 Septembrie 2011 10:37 |
 E cancer de frig si cancer de doare, Omul cu pipa in gura si amintirea licorii in vezica A ajuns la reconstructie prin deconstructie Nuia perpendiculara in gramada de vrejuri Ghimpele cancerului inainteaza in trup Fantomele spitalului privesc cinic alt instrument de lucru Extirparea incepe Masele, lacrimi laringe pana la intreg Laringe, laringe... Nici o data nu am stiut cum se numeste insrumentul vorbelor mele Azi spun Doamne Dumnezeule, maine nu voi mai spune... Invat tacerea mortului fara parti din mine Pilonii ruginiti se scurg abracadabrant prin omul de azi E cancer de frig si cancer de doare De sub pleoapele umflate inca se mai scurg lichide sarate |
|
Ultima actualizare Vineri, 30 Septembrie 2011 10:52 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Anotimpul credinţei - Filă de jurnal |
|
|
|
|
Scris de Zavalic Antonia
|
|
Miercuri, 28 Septembrie 2011 07:11 |
 Anotimpul credinţei - Filă de jurnal- 15.09.2011, Grădina Botanică, Cluj-Napoca
„Când privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc de-a mai aparţine acestei lumi” E. Cioran
Acest cer pe care-l privesc tocmai acum, în această clipă e acelaşi privit sau poate ignorat de cine ştie câţi alţi ochi. În timp ce unii îl admiră, alţii poate îi aruncă o privire indiferentă şi el este totuşi acelaşi neschimbat. Suntem atâţia oameni adăpostiţi de un singur cer, care ştie să se adăpostească singur. Mă întreb oare ce-l face atât de măreţ? Faptul că la simpla ridicare a mâinii mele se retrage tot mai sus? Că e absolut constat în fiecare culoare ce-o arată? Că nu se mânie nici măcar când cade ploaia? Că ne deschide ochii-n infinit? Că ne oferă un sentiment de infinitate în toată imperfecţiunea noastră umană? Că ne aduce aminte de Dumnezeu? Că este chiar o manifestare a Sa? |
|
Ultima actualizare Miercuri, 28 Septembrie 2011 07:16 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Scris de Antonia Zavalic
|
|
Duminică, 25 Septembrie 2011 11:33 |
 Clepsidra se umple la un singur capăt. Jos atâţia oameni goli de Dumnezeu, sus un Dumnezeu plin de oameni. Avem tot dreptul să primim un cer. Când ştim că ne aşteaptă atâtea morţi câte lucruri nu ne aparţin. Să încercăm să nu ne ţinem de mână atunci când ne este teamă, căci teama are plăcerea deosebită de a ne prinde singuri smulgându-ne mâinile în căutarea unui Dumnezeu în care trebuie să ne întoarcem. În pământ nu se odihnesc decât oase. În noi, buzele lor ne sărută. Ne îngropăm dragii noştrii în dragoste, să nu mai fim nevoiţi să le dăm drumul. |
|
Ultima actualizare Duminică, 25 Septembrie 2011 13:59 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
|
Page 9 of 20 |
