PAGINA ELEVILOR
|
POEZIE: A sufletului iarna |
 |
 |
 |
|
Scris de Teodora Angelica Dunca
|
|
Joi, 05 Ianuarie 2012 13:33 |
 Tu iarna m-ai primit In bratele tale calde! Si mereu ai daruit Sufletelor plapande
Primii fulgi de nea In sufletul lor senin, Ce le-a adus bucuria Si a supt a lor venin! Iarna e o poveste Leganata in trecut, Nici nu-ti da de veste, Ca deja a inceput! :) |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Scris de Teodora Angelica Dunca
|
|
Marţi, 03 Ianuarie 2012 14:59 |
 Ce pentru voi a născut iubire Pentru unii a devenit început, Aţi pornit pe aceeaşi cărare, Parcă Domnul aşa ar fi vrut! Să fiţi împreună din tinereţe, În dragoste la bine și necaz, Să ne fiți mereu nouă povețe Și sufletelor un tainic răgaz! Ați adus pe lume doi copii Să fiți o familie împreună! Ei să vă aducă doar bucurii, |
|
Citeşte mai mult...
|
|
POEZIE: Mă uit în urmă... |
|
|
|
|
Scris de Andreea T.
|
|
Luni, 02 Ianuarie 2012 11:44 |
 Mă uit în urmă…şi mă simt parcă străină de mine însămi, de toate trăirile mele din trecut, de naivitatea şi vulnerabilitatea mea. De toţi oamenii pe care i-am cunoscut şi cărora le-am dăruit ce-am avut mai bun. Pentru care am plâns şi am făcut nopţi albe. Oameni în care am avut încredere şi m-au dezamăgit, de care am avut adesea nevoie şi pe care i-am pierdut, oameni care au rămas la fel deşi timpul a trecut peste noi. Sunt tot aici, dar parca-s mai puţini... Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Am învăţat că oricât de bun prieten ţi-ar fi un om, mai devreme sau mai târziu te va dezamăgi. |
|
Ultima actualizare Luni, 02 Ianuarie 2012 16:04 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
In pletele noastre se incalcesc visele |
|
|
|
|
Scris de Antonia Zavalic
|
|
Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 12:59 |
 În pletele noastre se încâlcesc visele Abia că artistul poate pieptăna visele nehotărâţilor care se tem a umbla la nuanţe, amestecându-le incoerent până când le plâng pânzele, stoarse de culoare. Păşim cu aceeaşi greutate, ţinând cărările la mijloc, acolo unde sperăm că se vor întâlni. Îndoim agrafele noastre în dragoste, încă nu ne putem prinde, la un moment dat se vor rupe şi nu vom avea bani să ne cumpărăm altele. Atunci, vom cerşi agrafe nepotrivite care nu vor putea să ne ţină visele şi vom plânge în neputinţele lor. Va durea atât cât foarfecele ne vor tăia unul de altul. Ştiind că nu vom mai avea pe unde să ne trecem mâinile, vom geme în capăt de suflet, |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Scris de Adriana Iuliana Pop
|
|
Luni, 21 Noiembrie 2011 20:44 |
 Aventura conştiinţei mele a început când am plecat la picnic împreuna cu colegii mei. Pe drum în spre poieniţa la care am plecat, am trecut printr-o pădure de foioase din care lin curgea ploaia de frunze îngălbenite pentru ca era toamnă. Razele de lumină care parcă întretăiau pădurea mi-au vestit apropierea poeniţei, care era luminată de palidele raye de soare. Ajunşi în acel mic colţ de rai, ne-am făcut comozi şi am admirat împrejurimile. Totul era atât de frumos, păsările care încă au mai rămas zgribulite printe copacii aproape goi, îşi cântau trilurile care reuşeau să te facă să crezi că te afli într-o sală de concert sinfonic. Copacii falnici care străjuiau poieniţa te ocroteau parcă de tot ce era rău şi îţi dădea senzaţia că te afli ăn sânul familiei, unde nimeni şi nimic nu poate să strice momentele frumoase petrecute alături de cei dragi. Susurul apei contura acel tablou minunat şi îi dadea culoare, toate se petreceau atât de frumos într-un ambient plăcut alături de colegi cu care râdeam, povesteam şi ne spuneam unele năzdrăvănii făcute în copilărie, care acum ni se păreau amuzante, dar atunci poate de multe ori eram pedepsiţi pentru ele. |
|
Ultima actualizare Miercuri, 23 Noiembrie 2011 08:38 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
"Halloween Celebration" la Liceului Teoretic "Bogdan-Vodă", Vişeu de Sus |
|
|
|
|
Scris de Monica Maria Grad
|
|
Duminică, 13 Noiembrie 2011 11:00 |
|
Parodie realizată de elevii clasei a IX-a E- profil filologie -- ai Liceului Teoretic "Bogdan-Vodă", Vişeu de Sus, Maramureş, ocazionată de manifestarea "Halloween Celebration" , 31.10.2011.
|
|
Descoperirea propriei identități |
|
|
|
|
Scris de Alexandra Florica Pop
|
|
Miercuri, 09 Noiembrie 2011 07:31 |
|
Descoperirea conștiinței mele a început când aveam vârsta de 7 ani. Se apropia seara și cum eram o fire fascinată de tot ceea ce se leagă de Univers , stele , planete, mi-am așezat o păturică pe iarbă și m-am lăsat purtată de frumusețea copleșitoare a nopții, în timp ce priveam cu atenție spectacolul stelelor. Atingerile delicate ale vântului îmi mângâiau blând ochii, iar in jurul meu era o atmosferă caldă, liniștită, se auzeau incet doar simfoniile greierilor care îmi transmiteau un fior inexplicabil. Paralizată de sclipirile cerului, spre uimirea mea, o stea parcă se desprindea de bolta care avea o culoare indigo și pleca cu o viteză impresionantă într-o altă dimensiune și avea să se piardă în spatele casei mele. Fiind mai mică și cu un coeficient de inteligență puțin mai redus, mi-am luat bicicleta și am plecat într-o aventură , în căutarea stelei căzătoare.
|
|
Ultima actualizare Miercuri, 09 Noiembrie 2011 07:44 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
POEZIE: Ciocolata cu viermi |
|
|
|
|
Scris de Antonia Zavalic
|
|
Luni, 31 Octombrie 2011 15:12 |
 Ciocolată cu viermi Ne desfacem copios delicatesele, golite de tot ceea ce ne umple, sărutul tău se termină sub unghii, până acolo unde cândva-mi începeau degetele şi azi mă ţine legată, să nu mă rup. În pofte, mortul e aproape viu şi viul aproape să-şi dea duhul. |
|
Ultima actualizare Marţi, 01 Noiembrie 2011 13:44 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Reportaj: Lansare de carte- „Un om din Est”, de Ioan Groşan |
|
|
|
|
Scris de Crina Pop
|
|
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011 17:46 |
 Miercuri, 28 septembrie 2011, scriitorul Ioan Groşan şi-a lansat începând de la ora 14: 00 romanul „Un om din Est”, avându-i printre participanţi şi pe câţiva elevi ai Liceului Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vişeu de Sus. După prezentările realizate de poetul şi parodistul vişeuan Lucian Perta, de cea a profesorului, prozatorului şi poetului Nicolae Marian Tomi şi cea a poetului Gavril Ciuban, elevii i-au adresat scriitorului câteva întrebări referitoare la propriile sale experienţe de licean, membru de cerc literar, scriitor şi cititor. Din relatările dânsului, viaţa scriitorului Ioan Groşan a fost una frumoasă şi liniştită încă din copilărie. Anii de liceu au trecut repede pentru scriitor, însă şi-au lăsat amprenta bine fixată asupra maestrului. Ceea ce l-a marcat în viaţa de licean au fost personalităţile profesorilor săi şi regretul său actual este doar că nu mai există acelaşi respect faţă de dascăli. Din spusele lui ştim că îi plăcea să înveţe lucruri noi, iar relaţia cu profesorii şi colegii era una foarte bună, bazată în special pe respect. |
|
Ultima actualizare Duminică, 02 Octombrie 2011 06:35 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Scris de Melania Marina Miholca
|
|
Vineri, 30 Septembrie 2011 10:37 |
 E cancer de frig si cancer de doare, Omul cu pipa in gura si amintirea licorii in vezica A ajuns la reconstructie prin deconstructie Nuia perpendiculara in gramada de vrejuri Ghimpele cancerului inainteaza in trup Fantomele spitalului privesc cinic alt instrument de lucru Extirparea incepe Masele, lacrimi laringe pana la intreg Laringe, laringe... Nici o data nu am stiut cum se numeste insrumentul vorbelor mele Azi spun Doamne Dumnezeule, maine nu voi mai spune... Invat tacerea mortului fara parti din mine Pilonii ruginiti se scurg abracadabrant prin omul de azi E cancer de frig si cancer de doare De sub pleoapele umflate inca se mai scurg lichide sarate |
|
Ultima actualizare Vineri, 30 Septembrie 2011 10:52 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Anotimpul credinţei - Filă de jurnal |
|
|
|
|
Scris de Zavalic Antonia
|
|
Miercuri, 28 Septembrie 2011 07:11 |
 Anotimpul credinţei - Filă de jurnal- 15.09.2011, Grădina Botanică, Cluj-Napoca
„Când privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc de-a mai aparţine acestei lumi” E. Cioran
Acest cer pe care-l privesc tocmai acum, în această clipă e acelaşi privit sau poate ignorat de cine ştie câţi alţi ochi. În timp ce unii îl admiră, alţii poate îi aruncă o privire indiferentă şi el este totuşi acelaşi neschimbat. Suntem atâţia oameni adăpostiţi de un singur cer, care ştie să se adăpostească singur. Mă întreb oare ce-l face atât de măreţ? Faptul că la simpla ridicare a mâinii mele se retrage tot mai sus? Că e absolut constat în fiecare culoare ce-o arată? Că nu se mânie nici măcar când cade ploaia? Că ne deschide ochii-n infinit? Că ne oferă un sentiment de infinitate în toată imperfecţiunea noastră umană? Că ne aduce aminte de Dumnezeu? Că este chiar o manifestare a Sa? |
|
Ultima actualizare Miercuri, 28 Septembrie 2011 07:16 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
|
Page 4 of 10 |
|
|
