De regulă sfinţii în calendarul Bisericii au ca dată de pomenire ziua trecerii lor la Domnul, dies natalis – o zi considerată a naşterii la viaţa cea adevărată, o zi de bucurie pentru ei deoarece se întâlnesc faţă către faţă cu Domnul nostru Iisus Hristos.

 

Sfântul acestei zile am putea spune că face excepţie de la această regulă pentru că Biserica Ortodoxă a rânduit spre pomenirea sa mai multe zile de prăznuire datorită rolului său în istoria mânturii. În această zi de 24 iunie este sărbătorită naşterea sa, pe care o găsim relatată pe larg în cea de a treia evanghelie canonică, în prima scriere a Sfântului Evanghelist Luca. Fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, amândoi fiind descendenţi din seminţiile lui Israel, Elisabeta fiind rudenie cu Maica Domnului, a fost rodul rugăciunii lor. Icoana acestei zile ne prezintă scena naşterii sale, un moment de bucurie pentru orice familie, credinţa de atunci şi păstrată privind copiii – rodul dragostei dintre cei doi soţi ca fiind o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Dar totodată reţine şi o umbră. Aceea a necredinţei preotului Zaharia, o necredinţă ce a primit şi un semn văzut, acel al muţeniei. O îndoială ce am putea spune firească dat fiind faptul că tot Sfânta Scriptură „nu aveau niciun copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca I, 7). Şi totuşi vestea aceasta, că va avea fiu, a primit-o în timpul serviciului divin din templu de la îngerul Domnului, arhanghelul Gavriil. „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt” (Luca I, 13-15). Iar lucrul acesta întocmai s-a întâmplat.