logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


RELIGIE
Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr Milostenia ne ajută în a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu PDF Imprimare Email
Scris de Alexandru Lucian   
Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 22:16
„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” (Luca XVI, 19-31)
Ultima actualizare Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 22:27
Citeşte mai mult...
 
Sărbătoarea Sfântului Dimitrie PDF Imprimare Email
Scris de Alexandru Lucian   
Miercuri, 26 Octombrie 2011 08:12
„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce mă urăşte pe mine urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar aceasta, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: „M-au urât pe nedrept”. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan XV, 17-26)
 
 
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel, Însuşi va da putere şi întărire poporului Său” (Psalm 67, 36). Aceste cuvinte ale regelui şi profetului David sunt relevante pentru orice sărbătoare închinată sfinţilor. Venind în completarea pericopei evanghelice din această zi ele ne arată că vocaţia omului este viaţa sfântă, îndumnezeirea. După cum putem observa textul evanghelic constituie un îndemn al Mântuitorului Hristos adresat sfinţilor Săi Apostoli de a crede în El, de a rămâne în legătura de iubire – semnul aparte al creştinilor, dar în acelaşi timp sunt cuvinte de avertizare asupra condiţiei vieţii lor. În atotştiinţa Sa Mântuitorul Hristos le-a ilustrat că pentru credinţa în El vor avea de suferit pentru simplul motiv de a nu fi din lume. În scrierile Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se poate lesne observa că termenul „lume” îi desemnează pe cei care nu au crezut în Mântuitorul Hristos şi l-au prigonit.
Ultima actualizare Miercuri, 26 Octombrie 2011 08:42
Citeşte mai mult...
 
Duminica XXIII după Rusalii Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor PDF Imprimare Email
Scris de Alexandru Lucian   
Sâmbătă, 22 Octombrie 2011 20:34
„Şi au ieşit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai putea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păstorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. 
Ultima actualizare Sâmbătă, 22 Octombrie 2011 20:43
Citeşte mai mult...
 
Pilda Semănătorului. Primirea Cuvântului şi datoria de a rodi PDF Imprimare Email
Scris de Alexandru Lucian   
Duminică, 16 Octombrie 2011 09:13
„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui L-au întrebat: Ce înseamnă pilda aceasta? Iar El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu; Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând să se mântuiască; Iar cea căzută de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă; Iar cea căzută între spini sunt cei care aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu aduc roade; Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare” (Luca VIII, 5-15)
 
Citeşte mai mult...
 
Sărbătoarea Sfintei Parascheva. Între credinţă şi mântuire PDF Imprimare Email
Scris de Alexandru Lucian   
Vineri, 14 Octombrie 2011 08:29
„Iar unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de ar fi prooroc, ar şti cine este şi cel fel de femeie este care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi, răspunzând Iisus, a zis către El: Simone, am să-ţi spun ceva. Iar el a zis: Învăţătorule, spune. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El a zis: Drept ai judecat. Şi, întorcându-Se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; iar ea cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul capului ei.
Ultima actualizare Vineri, 14 Octombrie 2011 08:37
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior41424344454647484950UrmătorSfârşit »

Page 44 of 61

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact