logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


COMUNITATE
Sighetu Marmaţiei/ Întîlnirea medicilor de familie din zonă PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 17:16

Foto: Florentin NasuiÎn reşedinţa Maramureşului voievodal,  marţi,  cînd peste tot ningea, numai acolo nu, şi-au dat întîlnire medicii de familie din zona Sighet:  de la Remeţi la Botiza, de la Rone  şi  Bocicoi pînă la Deseşti.
Celor  peste 30 de medici prezenţi  le-au vorbit dr. Vasile Ştefanca, vicepreşedinte al Societăţii Judeţene de Medicină de Familie Maramureş şi medicul primar dr. Ioan Antohi, care a prezentat  pulsul actual al Sănătăţii în România şi Maramureş şi a vorbit despre evoluţia fenomenului medical.
A fost prezentată hotărîrea luată la nivel naţional  de medicii de familie în urma recentelor discuţii cu ministrul Sănătăţii şi s-au discutat probleme de organizare locală pentru viitor, cum trebuie acţionat pentru îmbunătăţirea serviciilor către populaţie,  despre activitatea la nivelul fiecărui cabinet sau localitate  şi s-a pus de comun acord uniformizarea  tarifelor  practicate la cabinete.
Medicii din această zonă au între 1.200-3.500 de asiguraţi.
Un cabinet de medicină de familie care are  1.500 de asiguraţi pe listă, de exemplu, are un venit de circa 7.300 lei şi cheltuieli de circa 5.100 lei/lună (asistent, contabil, femeie de serviciu, utilităţi,  materiale sanitare, consumabile, instrumentar medical). Venitul brut ce-i revine medicului în acest caz este 2.200 lei, iar net, de 1.242 lei!
De aceea, diminuarea cu 40 procente a acestui buget ar fi condus la dezastru!

Ultima actualizare Vineri, 20 Februarie 2009 08:39
Citeşte mai mult...
 
Frati batuti la intersecţia străzilor Popa Lupu cu Unirii PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 14:33

Un bărbat de 37 de ani din Sighet a reclamat la poliţie ieri după amiază că prietenul său a fost bătut pe str. Popa Lupu de doi tineri. Primele investigaţii au relevat că Mihai P., de 20 de ani, din Sighet, în jurul orei 16.30 s-a întors de la serviciu şi a observat că la intersecţia străzilor Popa Lupu cu Unirii fratele său, Ionuţ, este bătut de doi indivizi. În încercarea de a-şi salva fratele, a fost şi el lovit de către agresori. Intervenţia altor doi bărbaţi i-a potolit pe agresori şi aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei unde au fost identificaţi: doi minori, unul de 17 ani, din Tisa şi unul de 15 ani, din Sighet.

 Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi în funcţie de concluziile medicului legist vor dispune măsuri împotriva agresorilor.

Citeşte mai mult...
 
Un bucurestean a accidentat grav o fetita pe trecerea de pietoni in Vişeu de Jos PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 13:20

Bucureşteanul Gabriel M., de 20 de ani conducea ieri o autoutilitară pe DN 18. În jurul orei 11.50 a accidentat grav o fetiţă de 8 ani care a traversat în fugă drumul pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată. Victima a fost internată la spital. Poliţiştii continuă cercetările şi vor lua măsuri conform legii.

Citeşte mai mult...
 
A incercat vigilenta politistilor de frontiera, dar s-a ales cu dosar penal PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 13:07
Politistii de frontiera maramureseni au intocmit dosar penal unui maramuresean care a incercat sa se sustraga controalelor din Punctul de Trecere a Frontierei Sighet, cu intentia de a introduce in tara tigari de provenienta ucraineana peste plafonul vamal legal.

Ieri, 18 februarie a.c., in jurul orei 14.00, in Punctul de Trecere a Frontierei Sighet, s-a prezentat pe sensul de intrare in tara maramureseanul L. Danut de 24 de ani din Sat Sugatag. Barbatul a incercat sa se sustraga contolului documentelor si al bagajelor, variendand tonetele de control. Cand s-a indreptat spre iesirea din punct, barbatul a fost retinut de catre lucratorii de frontiera si reintors pentru controalele specifice.

La controlul bagajelor, a fost descoperita, cantitatea de 70 pachete tigari marca Viceroy, de provenienta ucraineana, in valoare de 300 lei.

Ultima actualizare Joi, 19 Februarie 2009 13:12
Citeşte mai mult...
 
Bere, făină şi mezeluri expirate vândute la sate PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 10:30

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Maramureş au împărţit amenzi comercianţilor din mediul rural. În urma controalelor efectuate, majoritatea operatorilor economici verificaţi au fost prinşi încălcând legea.

Verificările s-au efectuat în perioada 2 - 13 februarie. "Controlul a urmărit care sunt condiţiile în care comercianţii lucrează în mediul rural. Majoritatea unităţilor verificate au fost sancţionate", declară Nicolae Săsăran, şeful OJPC Maramureş. Din cei 28 de operatori economici verificaţi, 13 dintre aceştia au fost sancţionaţi, valoarea amenzilor fiind de 35.000 lei. Au fost oprite de la comercializare definitiv 28 de kilograme de produse alimentare şi, temporar, 81 de kilograme. Lucrătorii OJPC au aplicat şi zece avertismente operatorilor economici. Două dintre abaterile constatate de către inspectori au ţinut de termenul de valabilitate a produselor. Aceştia au depistat doi operatori economici care vindeau bere, făină şi mezeluri cu termenul de valabilitate... expirat.

Citeşte mai mult...
 
Doar 10 locuri de muncă vacante pentru absolvenţii de studii superioare din Maramures PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 08:24

Doar 10 locuri de muncă au fost declarate vacante în Maramureş pentru absolvenţii de studii superioare, majoritatea dintre acestea fiind de inginer în diverse domenii de activitate. În total, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş sunt disponibile 174 de locuri de muncă, cele mai multe fiind şi de această dată în domeniul confecţiilor. Angajatorii maramureşeni mai caută agenţi comerciali, barmani, contabili, croitori, electricieni, sudori, tâmplari, zugravi, muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide şi semisolide, precum şi în industria textilă. Cei interesaţi pot consulta oferta completă a locurilor de muncă vacante la sediul AJOFM Maramureş.

Citeşte mai mult...
 
Bătrânii din Sighet, escrocaţi de o persoană necunoscută PDF Imprimare Email
Joi, 19 Februarie 2009 06:56

De circa două săptămâni, la Cantina Socială din Sighetu Marmaţiei se prezintă persoanele vârstnice pentru a-şi ridica ajutoare constând în zahăr, făină şi ulei. Numai că ajutorul cu pricina a fost deja împărţit celor îndreptăţiţi pe baza unor liste de către Serviciul Public Comunitar de Asistenţă Socială, respectiv pensionarilor agricoli, asistaţilor sociali şi instituţiilor rezidenţiale. Din declaraţiile celor în cauză a reieşit că au fost contactaţi acasă sau pe stradă de o persoană necunoscută care, având liste cu nume şi adrese, afirma că cel contactat are de ridicat ajutoare în alimente şi că au de plătit o sumă anumită care, după caz, este între 5 şi 25 lei. După semnalmente, bărbatul are aproximativ 60 de ani, este bine îmbrăcat, în costum şi cravată sau hanorac, circulă cu bicicleta şi declară că are un băiat în Canada. Uneori prezintă şi o legitimaţie. Cazul a fost anunţat la poliţie şi în prezent se fac cercetări pentru găsirea infractorului.

Citeşte mai mult...
 
PE STRADA CRIŞAN DIN SIGHETU MARMAŢIEI... PDF Imprimare Email
Miercuri, 18 Februarie 2009 16:34

Sighetenii domiciliaţi pe strada Crişan se confruntă cu o situaţie de-a dreptul hilară. După îndelungi aşteptări, s-au făcut în sfârşit lucrările de modernizare, strada fiind asfaltată şi, de asemenea, introduse canalizarea şi apa. Când oamenii credeau că vor putea, în sfârşit, să se bucure de un minim confort, au fost puşi din nou în situaţia de a folosi fosele septice ori closetele rustice din... spatele grădinii.

Culmea e că instalaţia pare finalizată, dar... nu se poate folosi canalizarea, deoarece au apărut probleme pe ultima porţiune, adică în zona de racordare la sistemul principal de canalizare. Prin urmare, este nevoie de alte lucrări care necesită un alt proiect şi, evident, alţi bani.
"Nu e normal ca-n secolul 21 să folosim WC-uri improvizate. Fosa septică e oricum interzisă de normele UE şi, totuşi, o folosim pentru apa menajeră. Este inadmisibil modul în care administraţia locală gestionează aceste lucrări! Mulţi dintre noi nici nu vor ţine cont că nu pot folosi canalizarea. Aşteptăm de 30 de ani să avem condiţii cât de cât decente de trai... Dar, ce să-i faci? Aşa-i în România!" - spune Vasile A.
Majoritatea localnicilor revoltaţi dă vina pe... autorităţi.

Citeşte mai mult...
 
Intrevedere de frontiera in scopul contracararii infractionalitatii transfrontaliere PDF Imprimare Email
Miercuri, 18 Februarie 2009 13:26
Ieri, 17 februarie a.c., in localitatea Teaciv din Ucraina s-a desfasurat sedinta de lucru semestriala a imputernicitilor de frontiera din Romania si Ucraina. Delegatia romana a fost condusa de catre subcomisarul de politie Liviu Bute, adjunct al inspectorului sef al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Maramures, iar cea ucraineana de catre colonelul Levadnei Igor Anatolievici, seful Detasamentului de Graniceri Mukacevo.

Cu aceasta ocazie, s-au analizat rezultatele supravegherii si controlului trecerii frontierei de stat pe semestrul II din 2008 si s-au stabilit masuri specifice frontierei privind colaborarea dintre celor doua parti, pentru semestrul I din 2009. In urma analizelor de risc prezentate de catre cele doua delegatii, imputernicitii de frontiera din Romania si Ucraina se asteapta la o crestere a fenomenului infractional transfrontalier, in special pe linia migratiei ilegale si a contrabandei cu tigari de provenienta ucraineana.

Ultima actualizare Miercuri, 18 Februarie 2009 13:37
Citeşte mai mult...
 
Tentativa de furt zadarnicita de atitudinea responsabilă a unor cetăţeni din Sighet PDF Imprimare Email
Miercuri, 18 Februarie 2009 12:04

Ieri dimineaţă, poliţiştii sigheteni au fost sesizaţi că la un magazin de pe str. Vasile Alecsandri s-a comis un furt. O echipă de siguranţă publică s-a deplasat imediat la faţa locului şi l-au identificat pe Rudi V., de 21 de ani din judeţul Mureş. Suspectul fusese reţinut de cetăţenii prezenţi pe stradă la acea oră, care nu au rămas indiferenţi când l-au văzut furând, împreună cu alţi doi. În urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că Rudi, împreună cu Sebastian M., de 37 de ani şi un minor de 14 ani au venit din judeţul Mureş cu scopul de a comite furturi din societăţi comerciale. Poliţiştii au stabilit că suspecţii se deplasau cu un autoturism înmatriculat în judeţul Mureş condus de Sebastian M. care nu are permis de conducere. Suspecţii sunt cercetaţi în libertate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Citeşte mai mult...
 
In Sighet au fost prinsi hoti de telefoane mobile de 13-14 ani PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 18 Februarie 2009 10:31

Miercuri, 11.02.2009, în jurul orei 13.30, la sediul Jandarmeriei Sighetu Marmaţiei s-a primit o sesizare telefonică de la directorul Grupului Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii, cu privire la faptul că unui elev al instituţiei i-a fost sustras telefonul mobil. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă a jandarmilor care, în urma măsurilor specifice întreprinse a reuşit identificarea a doi minori de 13 respectiv 14 ani, din Sighetu Marmaţiei, S.M şi D. B. ca fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cei doi se aflau în jurul orei 13.00 în incinta instituţiei de învăţământ, unde S. M. a observat un elev care avea în mână un telefon mobil de culoare neagră. În acel moment, minorul i-a smuls din mâna elevului mobilul, după care a fugit în toaletă împreună cu celălalt făptaş. Aici, cei doi au scos cartela din telefon, după care au părăsit incinta liceului încercând să comercializeze telefonul la diferite persoane din localitate, contra sumei de 80 lei. În cele din urmă, cei doi au reuşit să vână telefonul sustras unchiului unuia dintre ei, spunându-i acestuia că un coleg i-a rugat să-i vândă telefonul în cauză.

Citeşte mai mult...
 
Dotări slabe la Poliţia Comunitară din Sighet PDF Imprimare Email
Miercuri, 18 Februarie 2009 09:59

Înfiinţat în anul 2007, serviciul Poliţiei Comunitare Sighetu Marmaţiei încearcă să creeze un climat de siguranţă cetăţeanului, să apere interesele acestuia. Însă, este foarte greu să-ţi îndeplineşti atribuţiunile de serviciu, când dotarea este slabă. Asta cu atât mai mult cu cât numărul infracţiunilor înregistrate pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei este în creştere.

În afara ţinutei şi a unui autovehicul uzat, poliţiştii comunitari nu dispun de dotările prevăzute de lege. Să mergi şi să-ţi faci treaba fără a avea măcar un baston sau un spray paralizant este foarte grav. Fiind în subordinea Primăriei, Poliţia Comunitară este percepută ca un "instrument" al acesteia. Este des criticată pentru ineficienţă. În pofida acestor inconveniente, poliţiştii comunitari se străduiesc să-şi facă datoria. 
"În cadrul activităţilor desfăşurate în luna ianuarie 2009, s-au aplicat amenzi de 5.000 lei pentru depozitarea de deşeuri şi materiale pe domeniul public, pentru distrugerea mobilierului urbanistic, respectiv coşuri de gunoi, ghivece de flori, băncuţe etc.
Citeşte mai mult...
 
Cetăţenii din Năneşti protestează contra desfiinţării şcolii PDF Imprimare Email
Miercuri, 18 Februarie 2009 09:58

Prefectura MaramuresIeri, la Prefectura Maramureş, zeci de maramureşeni din toate zonele judeţului şi-au prezentat problemele cu care se confruntă la nivel local. Cele mai multe sunt legate de subvenţii agricole, nereabilitarea drumurilor, fond funciar, tulburări în posesie, neînţelegeri de la proprietăţi şi multe altele. Cel care a încercat să-i lămureasă şi să-i îndrume pe calea soluţionării problemelor a fost consilierul prefectului, Ioan Mihăilă. Multe dinte solicitări au fost rezolvate pe loc, altora li s-au dat sugestii pentru rezolvare.

Un caz tensionat a fost al cetăţenilor din Năneşti, sat aparţinător comunei Bârsana. Un grup de şase persoane, condus de Ileana Vancea, şi-au arătat nemulţumirea faţă de autorităţile locale care nu-i sprijină pentru păstrarea ciclului gimnazial şcolar în localitate.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior381382383384385386387388389390UrmătorSfârşit »

Page 383 of 392

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact