logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


COMUNITATE
Parchetul din Sighet - singurul din judet cu schema completă de procurori PDF Imprimare Email
Vineri, 27 Februarie 2009 08:07

La ora actuală, doar un singur parchet din cele şapte existente în Maramureş funcţionează cu schema de procurori completă. După eforturi susţinute, anul trecut, a fost completată schema de magistraţi de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, unde profesează cinci procurori. Criza de procurori ce persistă de peste 9 ani în judeţ s-a accentuat foarte mult la procuraturile cu cele mai numeroase dosare penale. Este vorba despre Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, unde din cei 13 prevăzuţi în organigramă sunt doar 7, adică jumătate din personal, precum şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, unde în loc de 12 sunt doar 9 procurori. Şi asta în condiţiile în care volumul de activitate al procurorilor este în continuă creştere. Pe locul al treilea privind lipsa de procurori se află Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti unde în loc de trei magistraţi există doar unul singur.

Ultima actualizare Vineri, 27 Februarie 2009 08:29
Citeşte mai mult...
 
Maramureşenii vor primi gratuit pesticide PDF Imprimare Email
Vineri, 27 Februarie 2009 07:53

Ieri, la Sediul APA Transilvania, în cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Unităţii Fitosanitară Maramureş a prezentat adresa Comisiei de omologare a produselor fitosanitare şi plasarea acestor produse pe piaţa europeană. Au participat distribuitori de pesticide din Maramureş, producători agricoli, reprezentanţii depozitelor de pesticide din zona de nord a ţării.
După cum ne-a informat directorul Valer Vele, adresa face parte din directiva europeană privind distribuirea produselor pesticide agricultorilor. Cei prezenţi au aflat planul de tratamente la cultura mărului, părului şi prunului, după ce au fost scoase pesticidele din utilizare considerate toxice (672 de produse). Fiecare participant a primit o listă a produselor cu termen de omologare valabil şi perioada de graţie a pesticidelor care nu mai corespund.

Citeşte mai mult...
 
Maine are loc sedinta ordinara a Consiliului Local Sighet PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 13:32

Pe ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului Local Sighet de maine figureaza 11 proiecte de hotarari, izvorate ca niciodata din problemele reale ale cetatenilor. Acestea sunt axate pe strangerea cainilor comunitari, rezolvarea traficului urban, devenit sufocant, prevenirea violentei publice si, nu in ultima instanta, curatenia si ordinea in spatiul public. Printre proiectele amintite se regaseste realizarea unui adapost temporar pentru cainii fara stapan, amplasarea unui punct de colectare selectiva a deseurilor si asocierea in vederea gestionarii integrate a deseurilor menajere si masuri speciale privind mentinerea ordinii publice din jurul discotecilor si localurile de noapte. Acestora li se adauga modificarea modelului de abonament pentru parcare, interzicerea expunerii automobilelor in vederea vanzarii directe, preluarea administrarii pietelor si aprobarea unui cartier rezidential si shopping center.

Ultima actualizare Joi, 26 Februarie 2009 13:36
Citeşte mai mult...
 
Tigari in spoilerul si in peretii laterali ale unui Chevrolet PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 12:17
Politistii de frontiera maramureseni si lucratorii Biroului Vamal Sighet au depistat un autoturism care transporta, in spoilerul si in peretii laterali din spate, aproximativ 1000 pachete tigari de provenienta ucraineana, fara documente legale.

Astfel, ieri 25 februarie a.c., in jurul orei 9.00, in PTF Sighet s-a prezentat pe sensul de intrare in tara cetateanul ucrainean F. Vasyl de 25 de ani din localitatea Dibrova, conducand un autoturism Chevrolet.

In baza unei analize de risc, conform careia in autoturism ar putea fi transportate ascunse produse accizabile, politistii de frontiera maramureseni si lucratorii Biroului Vamal Sighet au procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra masinii. In urma acestuia, s-au descoperit ascunse in spoilerul si in peretii laterali din spate ale autoturismului 995 pachete tigari de provenienta ucraineana, marca Chesterfield, in valoare de 4.278 lei.

Persoana in cauza a declarat ca nu are documente de provenienta asupra marfii si ca a cumparat tigarile de la persoane necunoscute de pe raza localitatii de domiciliu, cu intentia de a le comercializa in Sighetu Marmatiei.

Citeşte mai mult...
 
Un taximetrist sighetean a fost talharit in drum spre Satu Mare PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 12:09
Poliţiştii din Seini au fost sesizaţi verbal aseară de către un taximetrist că ar fi fost victima unei tâlhării. Reclamantul, M.V., de 33 de ani din Sighet, le-a relatat poliţiştilor că în jurul orei 18.45 a transportat la cerere 3 tineri din Sighet cu destinaţia Satu Mare. Ajunşi la Seini, în jurul orei 20.00, unul dintre clienţi l-a ghidat să se deplaseze pe o stradă lăturalnică. Acolo, conform spuselor taximetristului, unul din tinerii de pe bancheta din spate i-ar fi pus un cuţit la gât şi l-ar fi deposedat de 800 de euro, 300 de lei şi un telefon mobil. Apoi, tinerii au coborât din autoturism, au luat cheile din contact şi le-au aruncat. Prejudiciul reclamat este de 5 000 lei.

Poliţiştii fac cercetări pentru clarificarea stării de fapt, identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Citeşte mai mult...
 
Prins de poliţişti la furat de lemne PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 12:02

Agenţii de poliţie de la Bocicoiu Mare l-au identificat pe A.H., de 17 ani din Lunca la Tisa care transporta cu o căruţă 3 metri steri de lemn de fag pentru care nu avea documente de provenienţă. Verificările poliţiştilor a relevat că tânărul a tăiat fără drept 6 arbori nemarcaţi din pădurea comunală Bocicoiu Mare. Lemnul a fost ridicat în vederea confiscării iar suspectul este cercetat în libertate pentru comiterea infracţiunilor de furt şi tăiere ilegală de arbori.

Citeşte mai mult...
 
Spectacol folcloric în Sighet PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 11:33

În 7 martie, la Casa de Cultură Sighetu Marmaţiei, va avea loc un spectacol folcloric dedicat Zilei Internaţionale a Femeii, susţinut de Ansamblul Folcloric "Mara". Spectacolul este coordonat de Vasile Muste.

sursa:glasulmm.ro

 
Ioana Puicar vrea să facă greva foamei în Sighet PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 09:44

Vecinii din Bârsana au agresat-o şi acum îi este teamă de ei

În aceste zile ne-a căutat la redacţie o femeie, pensionara Ioana Puicar, de 62 de ani, din Sighetu Marmaţiei, care deţine o proprietate în comuna Bârsana, în Valea Trestii, care, în loc să-i aducă niscaiva foloase, i-a adus numai necazuri. Din spusele femeii reiese că vecinii au pus ochii pe cei 32 ari şi îi fac zile amare ca să renunţe la pământ. Cu ceva ani în urmă a fost agresată de unul dintre vecini, Vasile Dunca, femeia ajungând la secţia de chirurgie maxilo-facială din Cluj, unde a fost operată şi a primit 24 zile de îngrijiri medicale. În atari condiţii dă în judecată vecinul, dar la proces află că de fapt ea e cea pârâtă, alegându-se cu amendă, cazul fiind publicat cu date concrete şi în presă.

Agresată şi de un poliţist

Abia scăpată de necazurile de vecinul din dreapta, că cel din stânga îi ia locul. De data aceasta este vorba de Gheorghe Bledea şi familia acestuia, care, din câte am înţeles din spusele femeii, repetă aproape identic faptele celuilalt. “Nu pot să mă duc să lucrez în grădină că dă cu pietre, vine cu bâta la mine, ba odată a aruncat şi zoaie pe mine”, povesteşte Ioana Puicar.

Citeşte mai mult...
 
Vameşii sigheteni avertizează că traficul cu ţigări a luat o amploare deosebită PDF Imprimare Email
Joi, 26 Februarie 2009 08:14
Traficul cu ţigări de contrabandă a luat o amploare deosebită la graniţa României cu Ucraina. Prin punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei sunt cetăţeni care trec de până la 20 de ori zilnic, iar vameşii depistează ţigări ascunse prin cele mai ingenioase metode. Autorităţile pun creşterea numărului cazurilor de contrabandă pe seama faptului că ţigările se vor scumpi semnificativ în acest an.

O analiză a activităţii Biroului Vamal Sighetu Marmaţiei a fost făcută ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de la Palatul Administrativ. Şeful biroului, Lidia Mureşan, a arătat că 99% dintre cei care trec prin punctul vamal încearcă să introducă în ţară ţigări de contrabandă, de provenienţă ucraineană. “În ultima perioadă au fost depistate, în mai multe cazuri, ţigări de contrabandă ascunse în rezervoarele de combustibil, loc unde este şi greu să găsim marfa. Metodele prin care cetăţenii încearcă să introducă în ţară ţigări de provenienţă ucraineană sunt de-a dreptul ingenioase. Ţigări s-au găsit ascunse pe lângă corpul persoanelor sau chiar în zonele intime”, a precizat Lidia Mureşan. Anul trecut, vameşii au confiscate 100 de baxuri cu aproape 100.000 pachete de ţigări de contrabandă. Cu siguranţă, numărul ar creşte semnificativ dacă ar reuşi să prindă vreunul din marii traficanţi de ţigări.
Citeşte mai mult...
 
Dacia Logan modificata pentru transport ilegal de tigari PDF Imprimare Email
Miercuri, 25 Februarie 2009 13:04
Politistii de frontiera maramureseni au depistat un autoturism modificat, prin amplasarea unei podele duble deasupra rezervorului, care transporta aproximativ 600 pachete tigari de provenienta ucraineana, fara documente legale.

Astfel, ieri 24 februarie a.c., in jurul orei 12.00, in PTF Sighet s-a prezentat pe sensul de intrare in tara cetateanul ucrainean P. Vasyl de 45 de ani din localitatea Solotvino, conducand un autoturism Dacia Logan.

In baza unei analize de risc, conform careia in autoturism ar putea fi transportate produse accizabile in locasuri special amenajate, politistii de frontiera maramureseni si lucratorii Biroului Vamal Sighet au procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra masinii. In urma acestuia, s-a descoperit ascunsa deasupra rezervorului, intr-un local special amenajat, in podeaua dubla a autovehiculului, cantitatea de 566 pachete tigari de provenienta ucraineana, marca Ronson, in valoare de 2.424 lei.

Citeşte mai mult...
 
Comerţ cu material lemnos fără documente legale PDF Imprimare Email
Miercuri, 25 Februarie 2009 12:54

Poliţiştii de la ordine publică şi investigaţii criminale Vişeu de Sus împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj Napoca au desfăşurat o acţiune pe linie silvică. În cadrul acţiunii, echipele de control au constatat că administratorii a patru societăţi comerciale din Vişeu de Sus au efectuat acte de comerţ cu material lemnos fără documente legale de provenienţă şi au revândut lemnul cumpărat de la persoane fizice încălcând astfel prevederile Legii 31/2000. A fost confiscată cantitatea de 102 mc material lemnos de esenţă răşinoase în valoare de peste 47 000 lei. Administratorii societăţilor comerciale au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 4 000 lei.

Citeşte mai mult...
 
Accident pe str. Bogdan Vodă PDF Imprimare Email
Miercuri, 25 Februarie 2009 12:45

Ieri, la 16.45, pe str. Bogdan Vodă s-a produs un accident. Petru T., de 31 de ani din Poienile Izei conducea un autoturism. A efectuat un viraj la stânga pe marcajul continuu, pentru a intra la o spălătorie auto, şi a intrat în coliziune cu un moped condus regulamentar din sens opus de un adolescent de 17 ani din Sighet. În urma impactului, conducătorul mopedului a suferit vătămări corporale şi a fost internat la spital.

Citeşte mai mult...
 
Grupul Şcolar Forestier Sighet nu respecta normele legale de acces PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 25 Februarie 2009 11:31

Grupul Scolar ForestierMarţi, 24.02.2009, jandarmii din compunerea patrulei de ordine publică au surprins un numar de trei elevi ai Grupului Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii, care încercau să pătrundă în incinta Grupului Şcolar Forestier Sighetu-Marmaţiei, fară a respecta normele legale de acces. Cei trei au fost sancţionati contraventional cu amendă în sumă de 12,5 lei fiecare.

În aceiaşi zi, 24.02.2009,  jandarmii din compunerea patrulei de ordine publică de pe raza Municipiului Baia Mare, i-au sancţionat pe Ş. Adrian de 19 ani, M. Daniel Adrian de 22 ani, A. Cătălin de 19 ani, R. Ciprian de 21 de ani, toţii fără ocupaţie, cu domiciliul în Baia Mare,care au pătruns în incinta Colegiului Carmen Sylva din localitate fără a respecta normele legale în vigoare privind accesul în instituţiile de învăţământ, adresând injurii şi cuvinte jignitoare portarului . Primii doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoarea de 500 lei fiecare, iar ceilalţi doi cu avertisment scris.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior371372373374375376377378379380UrmătorSfârşit »

Page 380 of 392

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact