logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


SOCIAL
Pregătiri de grevă PDF Imprimare Email
Joi, 05 Martie 2009 11:33

Ieri, dascălii s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Muncii pentru a discuta pe marginea legii salarizării unice şi despre contractul colectiv de muncă în sistemul de învăţământ. În urma dialogului, cele două părţi nu au reuşit să ajungă la niciun consens.

Sindicaliştii din învăţământ au suspendat negocierea contractului colectiv de muncă şi ameninţă cu greva generală. Ei sunt nemulţumiţi de ordonanţa privind tăierea unor sporuri. "Nu putem vorbi despre contractul colectiv de muncă până când cadrele didactice nu vor fi scoase în afara ordonanţei de urgenţă care taie sporurile din sistemul bugetar", a declarat Liviu Marian Pop, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Maramureş. El a mai spus că planul cadru al Guvernului pentru Învăţământ care prevede ca, din septembrie, să se restrângă orele de curs la liceu ar duce şi la reduceri de personal. Discuţiile dintre sindicaliştii din învăţământ şi Ministerul Muncii nu s-au încheiat, următoarea rundă de negocieri având loc vineri, 7 martie.

• Nu s-a rezolvat problema celui de-al 13-lea salariu

Citeşte mai mult...
 
Brutării "neeuropenizate", închise PDF Imprimare Email
Joi, 05 Martie 2009 11:28

Încă dinainte să intrăm în UE, medicii veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Maramureş s-au luptat pentru ca unităţile din industria alimentară a judeţului să fie aduse la standarde europene. Patronii au fost informaţi asupra îmbunătăţirilor pe care trebuie să le aducă unităţilor, iar după aderare, cele care nu au îndeplinit standardele au dispărut încet - încet de pe piaţă.

Aşa se face că, în ultimii cinci ani, 104 unităţi cu profil alimentar din Maramureş au fost închise. Majoritatea au fost brutării, iar problemele cele mai frecvente care au dus la această situaţie au vizat structura acestora. "Legislaţia europeană nu este deloc permisivă. Celor care n-au reuşit să se conformeze li s-au închis unităţile. Unii dintre ei au închis chiar din proprie iniţiativă. Astfel, din 2004 încoace, 52 de unităţi au fost închise, 12 unităţi şi-au închis porţile din proprie iniţiativă. Unui număr de 16 unităţi li s-au interzis continuarea activităţii, iar altele 24 au primit ordin de suspendare temporară a activităţii. Şase dintre ultimele menţionate s-au modernizat şi şi-au reînceput activitatea, restul rămânând închise", a spus Gheorghe Timiş, director adjunct DSVSA Maramureş.

• "Vestiarul, duşul şi chiuveta" - obligatorii

Citeşte mai mult...
 
Profesorii au amanat negocierea contractului colectiv PDF Imprimare Email
Miercuri, 04 Martie 2009 15:34

Reprezentantii sindicatelor din educatie au amanat astazi negocierea contractului colectiv de munca si spun ca vor relua discutiile cu cei din Ministerul Educatiei, Cercetarii si Invovarii doar atunci cand se va renunta definitiv la proiectul de ordonanta care anuleaza toate sporurile din invatamant.
“Proiectul de ordonanta pe care noi il contestam vehement este in acest moment blocat si se discuta despre el in mai multe ministere, de la cel de finante la cel al edicatiei si al muncii. Pana vom sti exact ce se intampla cu banii nostri nu vom negocia niciun fel de contract colectiv. Vom incepe insa o serie de discutii la nivelul  Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale vizavi de legea unica de salarizare in sistemul bugetar”, a declarat intr-o convorbire telefonica, presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures, Liviu Marian Pop.

Citeşte mai mult...
 
Două centre sociale reabilitate PDF Imprimare Email
Miercuri, 04 Martie 2009 09:15

După aproape cinci ani, două centre sociale din judeţul nostru au fost, în sfârşit, reparate. Este vorba de casa de tip familial din Sighetu Marmaţiei şi de centrul de copii din Poienile de sub Munte. Stadiul de degradare a celor două centre era atât de mare, încât pereţii şi acoperişul se puteau prăbuşi oricând peste copii.

Din lipsă de fonduri, cele două instituţii au continuat să funcţioneze, vreme de câţiva ani, în aceste mizerabile condiţii. Din fericire, banii pentru reabilitare au venit înainte de producerea unui dezastru. "În februarie, am finalizat lucrările de reparaţie la casa de tip familial AXA din Sighetu Marmaţiei. O expertiză care dovedea pericolul pe care îl reprezintă pereţii şi acoperişul şubred al clădirii data din 2003. Exista oricând pericolul de a se prăbuşi. Tocmai de aceea, toată activitatea şi toţi cei 12 beneficiari ai centrului au fost mutaţi la parterul clădirii. S-a reparat acoperişul şi etajul centrului, astfel că activitatea a fost reluată la parametri optimi. Pe de altă parte, centrul de plasament din Poienile de sub Munte era grav afectat de o furtună năprasnică din 2006 care a luat o parte din acoperiş şi a distrus beciul.

Citeşte mai mult...
 
Medicamente pentru săraci în şapte farmacii din judeţ (una din Sighetu Marmatiei) PDF Imprimare Email
Miercuri, 04 Martie 2009 07:14

Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială pot să-şi procure medicamentele necesare mai uşor. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş a reuşit să încheie, în acest an, o convenţie cu câteva farmacii din judeţ care vor oferi medicamente gratuite şi compensate celor din lista de asistaţi sociali ai DGASPC.

Deşi reţeaua de farmacii partenere este una mică, distribuţia lor este destul de bine împărţită la nivelul Maramureşului. 
"Am încheiat protocol cu o farmacie din Poienile de sub Munte, cu una din Vişeu, cu una din Sighet şi cu patru din Baia Mare. Până acum, fiecare asistat care trebuia să ia medicamente trebuia să vină în Baia Mare pentru a le lua. Noi cumpăram un stoc impresionant de medicamente pe care, apoi, le împărţeam asistaţilor. Această activitate a fost acum simplificată cu ajutorul farmaciilor partenere.
Citeşte mai mult...
 
Bugetarii sunt dispusi sa renunte la 6 sporuri, dar nu la salariul de merit si la plata orelor suplimentare PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 18:04

Sindicalistii din sectorul bugetar sunt dispusi sa renunte la 6 tipuri de sporuri, dar nu si la plata orelor suplimentare si la salariile de merit. Printre sporurile la care sunt dispusi sindicalistii sa renunte sunt cel pentru limbi straine, acordat angajatilor MAE, sporul de 75% acordat functionarilor publici care lucreaza cu fonduri structurale si indemnizatia de 20% acordata membrilor comisiilor de concurs, anunta NewsIn.

"Singurele prevederi ale proiectului de Ordonanta de Urgenta pe care suntem dispuşi sa discutam şi sa le acceptam in varianta propusa de ministrul Muncii sunt sporul de 75% acordat functionarilor publici care lucreaza cu fondurile structurale, sporul de limbi straine de 10% acordat membrilor Corpului diplomatic şi consular al Romaniei care lucrau in centrala Ministerului Afacerilor Externe, indemnizatia de 20% acordata membrilor comisiilor de concurs şi indemnizatia de 20% acordata membrilor AGA", a declarat unul dintre liderii sindicatelor din administratia publica pentru NewsIn.

  • Profesorii nu renunta la suta de euro pentru carti

Citeşte mai mult...
 
Propunere Jurnalul Naţional: "Ţigan" în loc de "rom" PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 17:55

Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român prezentat ca un popor de violatori, hoţi are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, ci şi asupra românilor de bună-credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la situaţii paradoxale, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară de barbari care fură, violează, dau în cap. Şi totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime şi nimeni nu mai ştie dacă acela care a furat sau a violat este român sau rom. Ca urmare, Jurnalul Naţional propune printr-un proiect de lege revenirea la folosirea cuvântului "ţigan" în loc de "rom", atât în plan intern, cât şi internaţional pentru a evita confuzia. În plan intern, folosirea cuvântului "rom" este reglementată printr-un memorandum emis în anul 2000 în urma unor presiuni interne asupra autorităţilor române de a schimba un alt memorandum din 1995 care instituise folosirea termenului de ţigan.

Ultima actualizare Marţi, 03 Martie 2009 18:00
Citeşte mai mult...
 
Taxa pe poluare ar putea fi înlocuită cu un impozit pe maşină PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 17:47

Controversata taxă pe poluare s-ar putea desfiinţa. Ordonanţa 7/2009 privind taxa pe poluare este provizorie, iar în curând s-ar putea anula. “Se discută şi sperăm că în vara acestui an, ordonanţa nr. 7/2009 se va anula. În locul ei se va introduce un impozit pe maşină. Suma care va trebui plătită de deţinătorii autovehiculelor va reprezenta taxa impusă de Ministerul Mediului”, a afirmat Vasile Grădişteanu, director adjunct al Administraţiei Finanţelor Publice Baia Mare. El spune că abia aşteaptă să se termine cu taxa pe poluare care a dat multe bătăi de cap finanţiştilor, dar şi deţinătorilor de autovehicule. “Cetăţenii s-au săturat de tevatura creeată de modificările aduse acesteia, care
i-a pus pe drumuri ba pentru a depune documente, ba pentru a plăti taxa, ba pentru restituirea unor diferenţe rezultate în urma modificărilor”, a adăugat interlocutorul.

Citeşte mai mult...
 
Pensionarii maramureşeni se tem de carduri PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 15:54

În timp ce tot mai mulţi tineri utilizează cardurile, majoritatea vârstnicilor se simt mai în siguranţă atunci când au banii în mână. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP), Florin Cuc, din cei aproximativ 105.000 pensionari din Maramureş, doar în jur de 20.000 îşi primesc pensiile prin intermediul unei bănci.

Şi asta în pofida faptului că un card este o modalitate mult mai comodă de a încasa banii. Pentru a-şi primi banii pe card, pensionarul trebuie să se prezinte la una dintre cele şapte bănci cu care Casa Judeţeană de Pensii are contract, unde va depune o cerere. Acolo i se va deschide un cont, după care solicitantul va primi codul IBAN, pe care îl va depune la CJP. După îndeplinirea acestor formalităţi, pensionarul îşi va primi pensia prin card.
Cei mai mulţi pensionari spun însă că poşta li se pare o metodă mult mai sigură decât cardul. Motivul principal pentru care au optat pentru poştă îl constituie faptul că ştiu ziua în care îşi vor primi banii.
"Nu am nevoie de card. Eu ştiu când îmi primesc pensia prin poştă, la început de lună, şi îmi planific banii cum vreau. Îmi plătesc toate datoriile şi restul rămân pentru mâncare; prima dată utilităţile", a precizat un pensionar.

Citeşte mai mult...
 
Peste 500 de profesori din Maramures vor gradatii de merit PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 11:20

Peste 500 de dosare depuse in Maramures pentru gradatiile de merit au fost evaluate de sindicalistii din invatamant. Acestia asteapta sa vada daca oficialii din Inspectoratul Scolar Judetean au evaluat in mod corect dosarele si daca ierarhia celor care beneficiaza de acest drept coincide cu datele lor.

Evaluarea dosarelor pentru gradatiile de merit se face pana in 6 martie. Gradatiile de merit se acorda pe o perioada de 4 ani si reprezinta 25% din salariu. De acest drept beneficiaza 16 % din personalul didactic. Gradatiile de merit se acorda in baza unei evaluari de dosare. Pentru prima data sindicalistii din invatamant au avut dreptul sa verifice separat documentatia depusa de dascali in vederea obtinerii acestui spor.

Ultima actualizare Marţi, 03 Martie 2009 11:39
Citeşte mai mult...
 
Postul, o afacere pentru retaileri PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 11:16

Produsele vegetale sunt la mare căutare în această perioadă. De ieri, am intrat în postul Paştilor, motiv pentru care comercianţii au avut grijă să îşi aprovizioneze rafturile cu pateuri vegetale, brânză de soia, crenvurşti vegetali, crochete vegetale ori lapte de soia.

Oferta în magazine este variată, iar maramureşenii care ţin post în această perioadă au de unde să aleagă. Rafturile marilor magazine din Baia Mare sunt ticsite deja cu produse vegetariene. Vânzarea acestor mărfuri s-a transformat într-o afacere de sezon, în contextul în care şi numărul maramureşenilor care ţin post e în continuă creştere.

• Vânzări mai mari cu 30%

Ultima actualizare Marţi, 03 Martie 2009 11:40
Citeşte mai mult...
 
Pot răsturna inițiativele mici indiferența cea mare? PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 11:12

Greenitiative îi invită pe membrii rețelei Arhiterra să participe la o prezentare și la o dezbatere pornind de la această întrebare.

Asociaţia Greenitiative şi-a propus încă de la înfiinţare ca prin proiectele sale să promoveze un nou mod de viaţă şi o nouă economie în care considerentele de mediu să fie prioritare. Unii dintre membrii Arhiterra probabil că îşi amintesc despre perspectivele de dezvoltare durabilă a comunităţii rurale de la Eselniţa prezentate de Greenitiative în februarie anul trecut sau despre întâlnirea Arhiterra de la Street Delivery 2008 în care am incercat să explorăm câteva moduri de construire prietenoase cu mediul şi am vorbit despre proiectul nostru de green-building de la Mogoşoaia.

Iată că a trecut un an de la prima intâlnire Arhiterra – Greenitiative şi avem să vă povestim multe lucruri, credem noi interesante, despre colaborarea noastră cu licee şi scoli din Bucureşti şi din ţară, despre Greenome-ul şi Greenoffs-ul de la Mogoşoaia şi despre proiectele finalizate sau în desfăşurare care urmăresc dezvoltarea durabilă a comunei Eselniţa (jud. Mehedinţi).

Citeşte mai mult...
 
Profesorii ar putea primi luna aceasta al 13-lea salariu PDF Imprimare Email
Marţi, 03 Martie 2009 07:48
Preşedintele SLÎ Maramureş, Liviu Pop, a organizat ieri o conferinţă de presă pentru a face cunoscute acţiunile de săptămâna trecută la nivel central. Tot în cadrul întrunirii, acesta a vorbit şi despre gradaţiile de merit şi cel de-al 13-lea salariu. “În această lună, toate cadrele didactice vor primi al 13-lea salariu. Cel puţin aşa ne asigură ministrul Educaţiei. În plus, aceasta a mai spus că nu renunţă nici la promisiunea de a majora salariile dascălilor. Şi asta nu e tot. Ecaterina Andronescu a menţionat că proiectul de ordonanţă prin care se reduc anumite drepturi acordate profesorilor, respectiv decontarea navetei, salariu de merit etc., nu aparţine Ministerului Educaţiei. Tensiunea sistemului din învăţământ este foarte mare şi ne putem aştepta oricând la forme de protest spontane sau chiar la grevă generală”, a declarat Liviu Pop. 
În perioada 23 februarie-6 martie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean a avut loc evaluarea gradaţiilor de merit, care se acordă pe 4 ani, pentru 16% din personalul didactic. Gradaţia de merit este în cuantum de 25% din salariul de bază.
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior181182183184185186187188189190UrmătorSfârşit »

Page 188 of 195

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact