Ultima şedinţă a Consiliului Local Sighetu Marmaţiei din acest an a debutat într-o atmosferă calmă până când a venit rândul aprobării unui proiect de hotărâre ce vizează reorganizarea instituţiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Local, respectiv înfiinţarea Direcţiei de Cultură şi Comunicare Sighetu Marmaţiei.

Reorganizarea instituţiilor culturale sighetene sub o singură Direcţie s-a încercat de trei ani încoace. Din cauza crizei economice, acest aspect a fost readus pe tapet. Reorganizarea instituţiilor de cultură se va realiza prin desfiinţarea acestora, ca urmare a comasării prin fuziune şi înfiinţarea unei noi instituţii specializate. Începând cu data de 1 aprilie 2011, se preconizează ca Direcţia de Cultură şi Comunicare să îşi înceapă activitatea în mod oficial. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital a Direcţiei se va realiza din venituri proprii, alocări de credite bugetare şi subvenţii de la bugetul local sau alte surse. Drept urmare, de la data de 1 aprilie 2011 se vor desfiinţa Muzeul Maramureşului, Casa de Cultură, Biblioteca Municipală "Laurenţiu Ulici", Şcoala de Artă "Gheorghe Chivu". Acest lucru va duce la o reducere de 50% a personalului.

• Vor dispărea indemnizaţiile de conducere

Pascal Bruckner schiţează în Hoţii de frumuseţe o parte din fobiile societăţii moderne, depravarea umană şi pierderea identităţii. M-a mişcat autenticitatea unor trăiri intense, individuale, raportate la cerinţele sociale tot mai aspre şi cinice.

Romanul se desfăşoară în două planuri, al ascultătorului şi al povestitorului. Din când în când rolurile se întrepătrund, ascultătorul este atras în poveste prin puterea morală a acesteia.

Ascultătoarea, o tânără medic psihiatru dintr-un spital de urgenţe parizian, este imaginea tipică a femeii frumoase debordând de vitalitate si senzualitate, care însă ascunde în adâncul sufletului frustrările unei relaţii degradante şi alegerea unei cariere nepotrivite. Aceasta, prin natura profesiei dar şi a unei atracţii inexplicabile, intră cu uşurinţă în jocul povestitorului, reprezentat de tânărul Benjamin, un obscur scriitor ce-şi datorează succesul iluzoriu capacităţii sale de plagiere.

Benjamin, tânărul care se simte bătrân de când se ştie, conştient de lipsa lui de talent şi de viaţa plicticoasă pe care o duce, se trezeşte dintr-o dată iubit de o frumoasă studentă de viţă nobilă, care încearcă să îl educe şi sa îl metamorfozeze. Relaţia ciudată dintre el şi Heléne, îl suprinde atât plăcut cât şi împovărător. Heléne este salvatoarea misionară, în timp ce Benjamin rămâne un sclav de lux. Frumuseţea Helénei, vitalitatea şi vioiciunea îi vor atrage pe cei doi într-o capcană a vieţii care le va răsturna definitiv paradisul iluzoriu în care trăiau.

În noiembrie 1990 mă aflam la Paris, ca bursier (unul dintre ultimii) al Fundaţiei pentru întrajutorare intelectuală europeană. În timpul petrecut ca într-un basm – fără nici o obligaţie de program, liber cum nu mai fusesem niciodată pînă atunci – m-am bucurat de îndrumarea şi grija, tandră şi exigentă, aproape părintească, a celor doi dascăli de conştiinţă ai mei: Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Păstrez, ca pe unul dintre lucrurile cele mai preţioase aduse atunci cu mine din visul parizian – probă materială că nu a fost, totuşi, un vis – un exemplar din volumul Monicăi Lovinescu, Unde scurte. Jurnal indirect, apărut în 1978 la celebra Editură Limite, fondată şi condusă de Virgil Ierunca, cu dedicaţia autoarei. Un volum masiv, format mare, de cinci sute de pagini, cu o copertă de carton alb pe care este imprimat cu negru titlul şi autorul şi cu un cărămiziu stins numele editurii, îmbrăcată într-o supracopertă fină, auster elegantă. Este ultimul exemplar din cele cincizeci, numerotate de la I la L, tipărite pe hîrtie specială. Mult timp după aceea am deschis această carte ca pe o “cutie muzicală” magică: de îndată ce începeam să citesc primele cuvinte de pe oricare pagină, vocea unică a Monicăi Lovinescu îmi reverbera în minte. A trebuit să treacă un timp pînă cînd sensurile şi semnificaţiile de adîncime ale textelor să se decanteze în “linişte” în neliniştile mele, salvîndu-mă de cele mai multe ori de la rătăcirea în dezordinea din universul etic şi estetic care părea să nu mai aivă “puncte cardinale”.

„Cimitirul din Praga“, cel mai recent roman al cunoscutului scriitor, intră în librăriile  româneşti la numai o lună după lansarea din Italia. Volumul, care tratează problema antisemitismului, a stârnit reacţii din partea Vaticanului la doar câteva zile de la publicare.

În prezent, în afară de ediţia românească, apărută la Editura Polirom, în traducerea Ştefaniei Mincu şi de cea italiană (publicată la prestigioasa Bompiani), mai există doar două ediţii ale romanului în lume: cele din Spania şi din Catalonia.

La scurt timp după lansare, Umberto Eco a fost criticat de ziarul Vaticanului, „L'Osservatore Romano", majoritatea intervenţiilor ridicând probleme de moralitate. Cititorii italieni, pe de altă parte, au fost fascinaţi de această putere de a genera controverse:

Analiză  Tranzacţională - Psihoterapie & Consiliere este o introducere practică la o abordare terapeutică cuprinzătoare, care combină teorii ale experienţei mentale, emoţionale, comportamentale şi corporale.

Urmând modelul reprezentativ al lucrului cu clientul, cartea descrie elementele cheie ale analizei tranzacţionale şi elementele constitutive de bază ale acesteia – stări ale eului, tranzacţii, jocuri şi scenarii. Fiecare concept sau tehnică este introdusă în fiecare etapă necesară din procesul de consiliere şi este ilustrată prin exerciţii. Cititorii îşi pot astfel construi baza de cunoaştere şi abilităţi în tandem cu înţelegerea procesului de consiliere.

  Această  carte demonstrează foarte bine arta practicării analizei tranzacţionale, discutând în detaliu atât experienţa consilierului cât şi experienţa clientului. Este o lectură esenţială pentru studenţii şi trainerii AT.

Christine Lister-Ford este psihoterapeut practicant cu o experienţă de peste 20 de ani şi este director al Northern Guild for Psychotherapy.