Familia Natra era originară din România. Am sesizat că Dl. Sergiu Natra a fost un mare compozitor (şi în România şi Israel). Dar soţia, Sonia Natra ? Pictoriţă, sculptoriţă, ceramistă, poetă.  O familie remarcabilă de mari artişti. Dintre lucrările Dânsei sunt menţionate: Comunicare (relief ceramic) în Haifa şi un relief ceramic în Hotel Dan Carmel. A avut şi o bogată activitate ca pictoriţă, iar în sculptură a realizat modelaje în ghips expresive. Modelajul este ales ca procedeu prim în producerea sculpturii. Sonia Natra a urmat Şcoala de artă pentru Evrei, profesor M.H. Maxy, apoi I.A.P., absolvită în 1954, cu profesorii: Corneliu Medrea, Constantin Baraschi, Boris Caragea.

Despre pictorul Rubin Zelicovici din Galaţi, alias Rubin Reuven (primul ambasador al statului Israel la Bucureşti) vom aminti ulterior.

Cine este actriţa, scenarista, realizatoarea franceză Josiane Balašković ? De ce ar avea vreo legătură cu alde Wallach ? Tocmai, că nu are. Tatăl său era croat din Tordinci, iar mama sa, Fermande Gatechaut, era din oraşul Nisa. A jucat în multe comedii, la unele fiind şi scenaristă.

Regăsim antroponimul în România ? Evident, dar unde ? Într-o localitate locuită predominant de maghiari, numită Szalacs –română Sălacea- (dependent este satul Otomani) din Bihor. Primarul era la un moment dat domnul Horváth Béla, ceea ce ar confirma legătura indirectă cu Croaţia.

În 1886, erau în localitate: 2730 maghiari, 83 români. Iar la confesiuni: 1709 reformaţi,  1075 romano-catolici, 89 greco-catolici, 61 de religie mozaică.

Antroponimul se regăseşte sub forma Balasko. Mai atrag atenţia antroponimele: Darabont, Kolak, Komsa, Lopo, Manya, Maroszan, Nyako, Petrutziu, Vetri toate cu prenume maghiare. Am mai spus că definirea identităţii etnice este o chestiune mai mult comunitară şi nu individuală.

De unde ar putea proveni oare etnonimul Wallach ? Am continuat cercetările, urmărind şi alte opinii. În evreieşte (Ashkenazi) e considerat ca provenit din germanicul <walhe, walch- "foreigner from a Romance country", most probably a nick-name for someone from Italy>. În germană: <habitational name from Wallach, a place near Wesel>. În scoţiană: <variant of Wallace>.

Antroponimul se regăseşte în trei colecţii sau înregistrări: în Gerald Oppenheimer Collection  AR 6588 (comunitatea evreiască din Frankfurt on Main), în Julius Glass Collection AR 10178, în Paul Mühsam Family Collection AR 719. Toate se regăsesc în Leo Baeck Institut.

Forma antroponimului indică că el provine de la contactul germanic cu latinofoni (francezi vest, italieni sud, români est).

Explicaţii: Yoné Noguchi este un autor american de origine japoneză de expresie engleză (este posibil şi probabil să fi scris şi în limba maternă). Aceasta este încercarea de traducere a cărţii electronice nr. 62252 de pe Project Gutenberg (gutenberg.org), apărută în 1915 la Londra. Yoné Noguchi este şi tatăl marelui artist (sculptor şi peisagist) Isamu Noguchi, discipol spiritual al lui Brâncuşi. Redăm variantele engleză-română pentru facilitarea corecturii traducerii.

Engleză: Cap. 1: Koyetsu (P a III-a)

The evening had already passed when I returned home with that hanging of Koyetsu’s chirography under my arm. “Put all the gaslights out! Do you hear me? All the gaslights out! And light all the candles you have!” I cried. The little hanging was properly hanged at the “tokonoma” when the candles were lighted, whose world-old soft flame (wasn’t it singing the old song of world-wearied heart?) allured my mind back, perhaps, to Koyetsu’s age of four hundred years ago—to imagine myself to be a waif of greyness like a famous tea-master, Rikiu or Enshu or, again, Koyetsu, burying me in a little Abode of Fancy with a boiling tea-kettle; through that smoke of candles hurrying like our ephemeral lives, the characters of Koyetsu’s writing loomed with the haunting charm of a ghost. They say: "Where’s cherry-blossom ?. The trace of the garden’s spring breeze is seen no more. I will point, if I am asked. To my fancy snow upon the ground". " What a yearning of poetical soul!” I exclaimed".

Explicaţii: Yoné Noguchi este un autor american de origine japoneză de expresie engleză (este posibil şi probabil să fi scris şi în limba maternă). Aceasta este încercarea de traducere a cărţii electronice nr. 62252 de pe Project Gutenberg (gutenberg.org), apărută în 1915 la Londra. Yoné Noguchi este şi tatăl marelui artist (sculptor şi peisagist) Isamu Noguchi, discipol spiritual al lui Brâncuşi.

Redăm variantele engleză-română pentru facilitarea corecturii traducerii.

Engleză: Cap. 1: Koyetsu

The Doctor’s house had an almost winter-sad aspect with the shoji, even the rain-doors all shut, the soft darkness assembling at the very place it should, where the saints or goddesses revealed themselves; hanging after hanging was unrolled and rolled before me in quick succession. “Doctor, tell me quick whose writing is that?” I loudly shouted when I came to one little bit of Japanese writing. “That is Koyetsu’s,” he replied. “Why, is it? It seems it is worth more than all the others put together; Doctor, I will not ask you for any more hangings to-day,” I said. And a moment later, I looked at him and exclaimed in my determined voice:

De unde ar putea proveni oare etnonimul Wallach ? În Polonia, antroponimul este întâlnit şi la lemki (care refuză orice apropiere de români, considerându-se rusini sau ruşi), iar valahii silezieni sunt identificaţi drept valahi, dar cu un alt termen (oarecum asemănător).

Totuşi, opinăm, datorită apropierii localităţii Przemyśl că strămoşii actorului american ar putea avea anumite legături cu comunităţile din Trohimbrid şi Lozisht. Acestea aparţinuseră cândva Poloniei, apoi trecând la Rusia, fiind probabil la origine de karaiţi (sâmbotişti), nu de talmudişti. Prenumele copiilor săi ne sunt familiare: Peter, Katherine, Roberta, ceea ce ar confirma întrucâtva ipoteza noastră.

Însă nu ar fi de exclus nici ipoteza galiţiană.

Efectuarea serviciului militar în anumite garnizoane ale armatei romane impunea în vechime unele schimbări sau acceptări de cult şi identitate etnică (prin amestec), la care strămoşii actorului au consimţit după cum se vede.

Cu certitudine, destui dintre cititori nu cunosc sau cunosc mult prea puţine lucruri despre actorul american Eli Herschel Wallach. Născut la 07.12.1915 din emigranţii de rit mozaic Abraham şi Berta (Schorr) Wallach, originari din localitatea poloneză Przemyśl (care este situată aproape de graniţa cu Ucraina). Erau singurii evrei dintr-o vecinătate predominant italo-americană din Brooklin. A absolvit Universitatea Texas în 1936 în studii de istorie. Apoi obţine un master în artă (pedagogia artei) de la Colegiul Oraşului New York. Apoi a studiat actoria, dar în 1940 a fost înrolat în armată ca sergent şi medic, apoi a fost trimis la o şcoală de ofiţeri administrativi de medicină. A servit în Franţa în serviciul medical militar, ieşind din armată în 1945 cu gradul de căpitan, primind medalii şi decoraţii.

A jucat ca actor de teatru în numeroase piese de teatru, iar ca actor de film câştigă premiul BAFTA pentru "cel mai promiţător debut" pentru rolul de debut din filmul lui Elia Kazan, "Baby Doll". A jucat în total în peste 90 de filme de-a lungul carierei sale.  

S-a stins din viaţă în 24.06.2014 la 98 de ani. În anul 2010, la vârsta de 94 de ani a primit Academy Honorary Award pentru contribuţia sa la industria filmului.

Din lucrarea Dlui. Gheorghe Procopiu- "Parlamentul în pribegie. 1916-1918. Amintiri, note şi impresii", Ed. Humanitas, Bucureşti, 2018, ediţie îngrijită de Dl. Daniel Cain, reţinem că după Iaşi, parlamentul se refugiază la Odessa, apoi la Kherson. Reţinem următoarele:

                <"Cu suirea lui Ferdinand pe tron, Brătianu a devenit stăpân pe situaţie şi singur răspunzător al sorţii ţării noastre", spune Dl. Argetoianu. Fire suspicioasă, şeful guvernului preferă să poarte personal negocierile privind intrarea ţării în război> (lucrarea amintită, pag. 20 din Studiu introductiv).

                În circumstanţele războiului, membrii Parlamentului român ajung la Iaşi, apoi la Odessa, iar de acolo chiar la Kherson.

Prizonierul-cadet austro-ungar Nicolae Talpeş, deţiut în lagărul de la Şipote-Iaşi şi-a scris amintirile la o vârstă memorabilă (la 77 de ani). O poveste frumoasă cu un tânăr sublocotenent căruia nenorocirile războiului şi detenţia în lagăr îi prilejuiesc o discriminare extrem de pozitivă, respectiv cunoaşterea unor posibile viitoare soţii şi studii de drept la Universitatea cea mai apropiată de lagăr, cea din Iaşi. La Şipote a locuit într-un bordei sub pământ, împreună cu un alt bănăţean, dar înainte de izbucnirea epidemiei. O treime din efectivul lagărului ar fi murit între 1916-1918. Întâi ca lagăr pentru soldaţi dezertori şi refugiaţi, atât ruşi, bulgari, turci, germani, sârbi (atât ale Puterilor Centrale, cât şi din partea Antantei), Şipote devine ulterior lagăr pentru prizonierii Puterilor Centrale (unii dintre ei de religie mozaică).

                În sine, demne de un scenariu de film (ori înşişi un scenariu de film), amintirile dezvăluie cum Nicolae Talpeş îşi deparazita hainele şi lenjeria fără etuvă, lângă soba sau vatra încinsă, apropiindu-le de jăratic.