Unul dintre eroii Revoluţiei de la 1848, Asztalos Sándor s-a născut la Sighetu Marmaţiei la 5 mai 1823. Nu ştim prea multe despre tinereţea lui doar că şi-a dorit o carieră de pictor dar evenimentele premergătoare Revoluţiei îl găsesc soldat în garda maghiară din Viena pe care o lasă în 1847 pentru a se alătura mişcării revoluţionare, participând la elibearea din puşcăria din Budapesta a lui Táncsics Mihály; comandatul diviziei 29 în care erau şi soldaţi români. Ajuns ofiţer, se remarcă la luptele asupra Aradului de la 6 februarie 1849 când, contrar ordinelor de retragere ale colonelului Gál, Astalos Sándor observă punctele slabe ale inamicilor, atacă şi sparge liniile armatelor imperiale obligându-le la retragere. Dovedindu-şi capacităţile de strateg, participă la reocuparea Timişoarei. După depunerea armelor se întoarce la Sighet dar, fiind ameninţat cu închisoarea, se refugiază iniţial în judeţul Szabolcs din Ungaria ca apoi să plece la Geneva în Elveţia unde va relua pictura, ajungând o celebritate locală. Cu ocazia unui duel, este ucis la 17 februarie 1857 de către un alt ofiţerul refugiat, polonezul Strzelecki. Om de cultură, natură romantică, pe lângă aura de erou paşoptist, a lăsat în urma sa lucrări de pictură remarcabile printre care şi un celebru autoportret donat ulterior de către soţie Primariei Sighet dar care, din păcate a disparut.

Avesta este cea mai importanta colectie de texte ale zoroastrismului scrise in limba avestica. Intre Avesta si Rig Veda exista multe asemanari de ordin lingvistic si cultural, probabil derivate dintr-o radacina comuna: vechile traditii indo-iraniene.

Textele din corpusul avestic au fost adunate in decursul a sapte secole; ele au circulat pe cale orala cu mult timp inainte de a fi asternute in scris, cea mai importanta redactare datand din vremea regelui Sapur II (309-379). Este cartea cea mai sacra a religiei zoroastriene.

Avesta are o alcatuire tripartita:

1) Yasna: o colectie de versete cu caracter liturgic.

2) Vispered: o culegere de versete care completeaza Yasna, impartita in 23 de sectiuni. Insoteste de regula, ca text de sustinere, versetele din Yasna in timpul ceremoniilor liturgice.

3) Vendidad consta din douazeci si doua de fragmente (Fargard), in care se vorbeste despre formele de manifestare ale spiritelor, despre reguli si masuri de igiena pentru prevenirea bolilor si despre diferite chestiuni morale; acestea sunt prezentate sub forma unor discutii intre Ahura Mazda si Zarathustra.

Piesa “Povesti adevarate absolut inventate despre Baia Mare” revine pe scena Teatrului Municipal. Spectacolul va fi jucat atat maine, 17 februarie, cat si miercuri, 18 februarie, incepand de la ora 18:00.

 Piesa de teatru poarta semnatura lui Stefan Pesca. Regia apartine Anei Margineanu iar scenografia este semnata de Mihai Valu.

 Linia muzicala este asigurata de Peca Stefan iar aranjamentul muzical de Calin Ionce.

 Din distributie fac parte actorii Ioan Codrea, Gabriela Chirila, Sorin Miron, Gabriela Del Pupo, George Costin, Sanda Savolski si Ionut Mateescu.

“Straini in noapte”. Aceasta piesa de teatru jucata cu succes inca din 2004 pe scenele din Paris, va fi prezentata luna viitoare si publicului baimarean. Cele doua roluri principale, jucate in Franta de Alain Delon si Astrid Vellon, sunt interpretate pe scena romaneasca de renumitii actori Florin Piersic si Elimia Popescu.

 Piesa se vrea o comedie romantica, fiind o premiera pentru Romania. Ea va fi jucata pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din Baia Mare in luna martie, in regia maestrului Radu Beligan.

 Unul dintre organizatorii spectacolului, Mircea Neag, a precizat pentru citynews.ro ca deocamdata data reprezentatiei nu a fost batuta in cuie, dar ca ea va fi anuntata foarte curand. “Avem in pregatire  si in spectacol inedit al lui Tudor Gheorghe – Mahalaua Mon Amour. Cu acesta vom veni in Baia Mare undeva in luna aprilie”, a precizat Mircea Neag.

„Cu aglomerările ei, cu pustiirea naturii şi întrecerea cu sine însăşi a omenirii avide de bani şi insensibile la valoare, cu îngrozitoarea sărăcie emoţională şi cu prostirea prin îndoctrinare, cultura occidentală de azi are atât de multe aspecte care nu merită să fie imitate, încât te face să uiţi prea uşor veritabilul ei conţinut de adevăr şi înţelepciune.”
Konrad Lorenz

Konrad Lorenz, cu lucrarea de faţă, se înscrie în seria de cercetători-autori care trag un semnal de alarmă privind mersul omenirii ultimului secol. Alături de Allan Bloom (Criza spiritului american), Giovanni Sartori (Homo videns), Alvin Toffler (Ultimul val, Şocul Viitorului) şi alţii, Lorenz conturează peisajul unei omeniri în curs de auto-distrugere spirituală cu puţine şanse de refacere, dacă ar fi să analizăm minimele eforturi de îndreptare. (Din cei citaţi mai sus am rezerve în ceea ce-l priveşte pe Toffler, el fiind un analist erudit, impecabil în observaţii, dar cu soluţii care parcă nu-i aparţin sau pe care ni le oferă ca un compromis la şi aşa dezaxata civilizaţie, aici referindu-mă la adaptabilitatea la tranzienţă.)

La origini, stenografia, (grec. scriere strânsă, prescurtată) este arta de a scrie prin semne convenţionale atât de repede, precum se vorbeşte. Cu toate că stenografia exista cam de când s-a inventat scrisul – o găsim pe tablete de lut şi mai apoi în manuscrisele medievale – abia în secolul al XVIII-lea s-a încercat într-adevar să se pună la punct metoda rapidă de scris.

După multe încercări, în zona austro-ungară şi germană s-a impus sistemul elaborat la începutul anilor 1820 de preotul-pedagog reformat Gáti István, iar în sfera limbilor latine, sistemul “Prévost” a fost cel care s-a impus în anul 1826, fiind ameliorat în 1878 datorită lui A.Delauney, care permitea scrierea cu o mai mare viteza. Un alt sistem, cel al preotului Duployé, a fost prezentat la expozitia universala din 1867. Un alt sistem, cel al englezului Samuel Taylor, un sistem geometric, format numai din linii drepte şi bucle, avocalic, vocalele putând fi intercalate, după necesitate, prin puncte a fost practicat şi în România, considerându-se cel mai rapid, dar poate mai greu de descifrat, dat fiind inexistenţa vocalelor.

De menţionat că, pentru a fi un un stenograf, cultura generală este absolut indispensabilă, altfel, în descifrare se pot crea mari confuzii, aşa că, stenografia a fost practicată în primul rând de o elită educată, în special scriitori, jurnalişti şi jurişti. Către sfârşitul secolului al XIX-lea, stenografia a intrat şi în birouri, în special secretarele erau obligate să cunoască această practică rapidă de luat note dar trebuia cunoscută şi dactilografia, pentru ca descifrarea să fe executată de aceiaşi persoană, direct la maşina de scris.

O noua invitatie la teatru. Cunoscuta piesa “Jocul de-a vacanta (Optiune 9)”, dupa Mihail Sebastian, va fi pusa din nou in scena la municipalul baimarean.

 Unul din spectacole va avea loc in aceasta seara, de la ora 18:00, iar un altul maine, de la 18:30.

 Regizorul piesei este Radu Afrim.

 Pretul unui bilet de intrare va fi de 21 de lei pentru adulti si 10.50 lei pentru elevi studenti. Pensionarii beneficiaza de gratuitate.

“Istoria interzisa”, un volum semnat de Radu Mihai Crisan isi propune sa trateze subiecte precum Holocaustul si Miscarea Legionara care constituie nu doar o permanenta controversa stiintifica, ci sunt, mai cu seama, evenimente istorice de legitim interes public.

Cartea poate fi gasita si citita, gratuit pe internet, la adresa http://www.scribd.com/doc/9362741/istoriainterzisa.

Volumul cuprinde sase capitole, care vorbesc despre “reflectiile infidele” asupra Holocaustului, fenomenul legionar, despre cat de “retrograd” este Mihai Eminescu si cum sa devenim imuni la manipulare.

“Dupa parerea mea, nu sunt nici pentru masonerie si nici potrivnic ei; nici antisemit si nici filosemit; nici xenofob si nici xenofil; nici favorabil legionarilor si nici impotriv lor; nici proAntonescu si nici contra sa; nici sovin si nici renegat”, asa isi incepe autorul acest volum care doreste sa ne dezvaluie o alta fata a istorie, secretul din spatele actiunilor care au construit destine.

Am terminat de citit Jurnalul unui om dezamăgit de W.N.P. Barbellion, pseudonimul literar al lui Bruce Frederick Cummings. Cartea are în spate o poveste neobişnuită, desfăşurată în Anglia începutului de secol XX. Un tânăr cu o sănătate fragilă, pasionat de ştiinţele naturii, este respins la examenul medicat pentru înrolare – suntem în vremea Primului război mondial. Află că suferă de scleroză în plăci. Jurnalul său, început în copilărie, devine un fel de fortăreaţă împotriva distrugeri iminente.

Ştiam toate aceste lucruri când am început lectura, nu ştiam însă la ce să mă aştept. Scrierile unui tânăr victorian bolnăvicios? Ale unui geniu trădat de destin? Care era secretul imensului succes de care s-a bucurat şi se bucură cartea? Iar prin succes nu e vorba doar de vânzările iniţiale - bune, sau de faptul că autorul este considerat acum un clasic al literaturii engleze. Citat în prefaţă de Mircea Vasilescu, Martin Edmond pomeneşte asemănarea cu un weblog. Dar e mai mult de atât.

Ştim cu toţii că omul şi umanitatea sunt două lucruri diferite. Aparenţa şi esenţa nu coincid. Dar peste toate acestea, prea multe filme, prea multe reclame, prea multă mass-media ne-au imprimat iluzia că fiinţa umană ca prototip este înzestrată cu constanţa şi logica dramatică a unui personaj de film. Că normalitatea înseamnă a trăi aşa, a simţi aşa, a reacţiona aşa. Anume simplist. Previzibil. Că umanul înseamnă alb, negru şi o mulţime de griuri între. Ori fiinţa individuală se simte alienată contemplând normele. Se simte colorată. Comunicare -cu sensul de comuniune- este atât de dificilă, deci fiecare om se simte o insulă.