Tony Judt este un bun cunoscător al realităților românești. Însă este un euro-sceptic convins, un democrat exportator de politically corect și un drămuitor al  sfanților risipiți pe  curățarea apelor poluate și a solului contaminat, investiții tare prohibitive pentru companiile străine care ar prezenta oarece interes pentru sărăcuța, murdărica și emotiva Românie (În cartea Tony Judt- <România la fundul grămezii>, Polirom, 2002, pag. 90-91, conform articolului <Un pic altfel> al D-lui Mircea Iorgulescu).

Cum este de fapt analiza Dânsului publicată în The New York Review of Book ? Credem de fapt că este destul de elocventă, sintetică și clară, chiar fără menajamente. Situându-ne acolo unde suntem de fapt (nu numai conform statisticilor, ci și realității), Ceea ce deranjează în realitate este mai mult titlul: România la fundul grămezii, dar care trebuie să fie traducerea nu tocmai fidelă a unei expresii britanice mai degrabă și nu americane semnificând oarecum altceva.

Tony Judt este un bun cunoscător al realităților românești. Însă este un euro-sceptic convins, un democrat exportator de political corectness și un drămuitor al  sfanților risipiți pe  curățarea apelor poluate și a solului contaminat, investiții tare prohibitive pentru companiile străine care ar prezenta oarece interes pentru sărăcuța, murdărica și emotiva Românie (În cartea Tony Judt- <România la fundul grămezii>, Polirom, 2002, pag. 90-91, conform articolului <Un pic altfel> al D-lui Mircea Iorgulescu).

Nu ne ne miră că Tony Judt este în ciuda prenumelui anti-Antonescian. Una dintre bunicile sale a migrat în Anglia după pogromul de la Chișinău, Basarabia contra evreilor, de la începutul secolului trecut. Dar de ce a fost numit Tony ? Nu știm.

Yona Wallach este o poetă-simbol al Țării Sfinte. Tradusă în română de Doamna Diana Geacăr, încercăm rescrierea parțială a traducerii poemului IVRIT.

 Traduceri în română ale poemelor Yonei Wallach au apărut în revista Poesis no. 27 în traducerea Doamnei Diana Geacăr, iar în franceză pe un site internet în traducerea Sabinei Huynh (împreună cu o schiță biografică). Traducerile în română sunt ale poemelor: Când vii să te culci cu mine vino ca tatăl meu; Ebraica; Masturbare

Redăm poemul IVRIT în traducerea Doamnei Diana Geacăr din Revista menționată, dar foarte  ușor restilizat și ușor mai pudică (IVRIT e curată ca Batșeba/ Un chip cioplit neinterzis..../ Odraslele sunt tot ce contează/pentru că asta e viața):

Doamna întreabă: <Mărturisește sincer și spune-mi pas cu pas cum ai făcut să traduci un poem din ebraică în română fără să cunoști limba și nici caracterele ?>. <Am utilizat google.translate>. <Bun. Explică-mi cum ai procedat. Dacă poți pas cu pas ca să înțeleg și eu>. <Numele poetei este redat pe wikipedia și în original, adică în ebraică. Am copiat numele ebraic și am căutat într-o antologie de poezie descărcată de pe biglal.poetry, dar care era vizibilă pe una din paginile dedicate Yonei Wallach (probabil în limba ebraică, nu-mi mai amintesc exact).>. <Spune-mi, cum se numește antologia ?>. <N-am de unde să știu că este în ebraică, cu caractere ebraice. Este din 2012 apărută și poartă numărul 3>. <Cum ai făcut ?>. <Am căutat numele ebraic al Yonei Wallach și am găsit numele în această antologie. Am copiat numele și am dat find. M-au interesat efectiv poemele. Am găsit un poem la pagina 104 a fișierului pdf. Am copiat poemul și l-am introdus într-o pagină intermediară word. Apoi am deschis internetul, am intrat pe google translate din ebraică în română și am obținut traducerea>. <E așa simplu ?>. <Nu, în realitate deloc nu e atât de simplu>. <Doamna Diana Geacăr a tradus din ebraică cele trei poeme ?>. <Nu. Din limba engleză de pe site-ul poem.hunter>.

Aglaja Veteranyi era totuși dotată literar, căci obișnuia să scrie și poeme și chiar și piese de teatru care au apărut în reviste din diferite țări. Deci activitatea literară a Dânsei trebuie urmărită și în reviste. Deși descrise drept scrise într-un limbaj minimalist, cărțile se bucură de succes. Aglaja nu ascunde nimic: scoate totul la suprafață fără menajamente (dar este posibil să fi fost și  false percepții, căci circumstanțele plecării din România nasc discuții între părinți). Aprecierile la adresa conducerii de atunci a României sunt negative (prin e prisma vorbelor celor mari. Probabil acesta este motivul pentru care părinții săi, actori de circ sunt condamnați la moarte în contumacie în România, după ce emigrează în 1977 în Elveția). Tatăl ei era scund de înălțime (practic pitic). Pentru furt de bani din casieria circului să fi fost ei condamnați la moarte ? Sau condamnarea masca o devalizare mai mare din contabilitatea Circului ? Așa de mari să fi fost încasările din casierie ? Ori au fost înscenări ? Mama ei cumpără dolari la Intercontinental, ceea ce e ciudat totuși. Ei par a fi dirijați pentru a fi scoși culpabili în urma unor turnee în străinătate. Greu de spus în zilele de astăzi.

Am văzut din cartea minimalistei în limbaj Aglaja Veteranyi că s-ar putea să existe circ în Cer. Dar părerile sunt împărțite.

Dar circ pe Pământ ? Cel mai bun și sănătos este cel exultat de Teorema lui  Arrow (citiți free pe un internet super-liber) și care în Africa de Sud a inspirat legi rasiale de primă calitate (vedeți site-ul wordpress pe această chestiune. Note de călătorie din Africa de Sud). E marea democrație a multipilor de K- din Statele Lipite și încă nerăzuite unde totul mișcă liber, dar numai prin Loterii de Vize aplicate asupra îndelung vizaților. Așa avem Camere ale Derutaților și ale Sony-aților sau Sena-actorilor. Cu clowni, trapeziști, trompetiști. Și femme-fatale de prins fumuri-fătălăi...

Cum, nu se duc după moarte cei drepți în RAI ? Păi cum nu ? Nu au apărut Paul Celan și Aglaja Veteranyi la RAI UNO ? Venind la vizionări în Fiat Quatro ? Deci cei drepți se duc la RAI conform teoriei.

La trecerea unora dintre podurile de prestigiu ale țării, se plătește de regulă o taxă de trecere a autovehiculelor pe pod.

Totuși, aceasta nu ar trebui să fie singura. Pentru cei precum Paul Celan și Aglaja Veteranyi ar trebui instituită o taxă de aruncat de pe pod. Bun, dar cine să o plătească ?

Această taxă ar presupune un serviciu religios de spovedanie și împărtășire și de absovire de păcate. Cine să o plătească ? Nu știm. Dar dacă nu vor să se arunce singurei, ce trebuie făcut ? Nici aceasta nu știm, dar poate se vor găsi soluții.

E adevărat, unii nu vor să se arunce de pe pod... (de parcă ar fi după ei) !? D-stră ce credeți ?

Întrucât în prezentarea cărții <Romanul vieții mele>, apărut la Edtura Saga, Israel, 2021 scris de poeta Bianca M. se arată că cităm: <Gândurile o duc la gropile din România și Israel. Întorși din excursia la Eilat, totul a fost catastrofal: gropile din asfalt, un suc depășit ca dată, au fost urmate de leșinuri, stări de rău fizic, grețuri, o ambulanță care a preluat-o>. Poeta a avut incidente și la Poiana Brașov, unde din discoteca de la munte ajunge datorită unui leșin la Spitalul de neurologie din Brașov cu diagnosticul edem difuz occipital...

Totuși, exprimăm convingerea că între gropile în asfalt din România și Israel există o fundamentală diferență. Șoferii români blesteamă din greu, în timp ce cei din Israel spun rugăciuni drept-credincioase. Conchidem că gropile în asfalt din Israel sunt gropi drept-credincioase.

Cum putem remedia acest inconvenient și să ne raliem țărilor civilizate, dezvoltate ?

<Warum das Kind in der Polenta kocht> pare o carte mai importantă decât scrierile filosofului Heidegger. De ce ar fi astfel ? Dacă Domnul Marius Leonte avea acces la lucrare în limba română ar fi găsit în ea răspunsurile pe care Dânsul le căuta. Oameni simpli cu frică de Dumnezeu citesc cartea Warum das Kind in der Polenta kocht. În Polonia e o foame de scrierile fundamentale ale Aglajei Veteranyi. Iată de ce ei au avut acces la arhiva autoarei, dezvelind-o filă cu filă, eventual recompunând-o și scoțând și alte cărți pe care le-au tradus în poloneză.

Din informațiile din română știm de trei cărți: Daruri- un dans al morții 1999; De ce fierbe copilul în mămăligă 1999; Raftul cu ultimele suflări 2002.

În poloneză au mai apărut ca fiind scrise tot de ea sau în stilul ei încă două cărți: <Cleared the Sea, Rented Socks and Pany Maslo > Czarne publishing House în 2005 și <Who finds searched badly>, Wydawistictwo Czarne 2009, mai pe românește: <Vidanjând Marea, Ciorapi de închiriat și Pâinea Domnului> şi <Cine le găsește caută amarnic>. Pe site-ul negrophonic nu se află decât prima lucrare în engleză, dar mai căutăm.