logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


EDITORIAL
Chinezii zburdă şi gonesc, românii doar nădăjduiesc (Articol de George Petrovai) PDF Imprimare Email
Scris de George Petrovai   
Miercuri, 24 Iunie 2015 08:12

Un popor îşi îndeplineşte menirea sa istorică atunci când nu se resemnează în faţa ostilităţii prezentului, astfel conştientizând că-i jalnic să trăiască cu firimituri căzute de la masa înaintaşilor (cam aşa cum se screm grecii zilelor noastre), ci – chiar învins, dar niciodată îngenuncheat! – el are puterea morală şi spirituală, alimentată de măreţia trecutului, să-şi înfrângă slăbiciunile de moment, pentru că numai astfel poate să-şi vadă de rosturile lui fixate de Creator în structura sa intimă cu sute, ba în unele cazuri chiar cu mii de ani în urmă.

Această introducere, aşa cum se vede chiar din titlu, îi vizează deopotrivă pe români şi pe chinezi, două popoare situate la mare distanţă în spaţiu, dar care în timp sunt aproape, şi – cine ştie – poate că în negurile începuturilor omeneşti chiar se înrudesc prin formidabilele lor civilizaţii şi culturi plăsmuite de tainicul sincronism al fiorului divin, ce pulsează etern neliniştitor pentru scormonitorii în existenţele pământeşti multimilenare.

Fireşte, în lumina noilor cercetări care obligă omenirea să-şi reformuleze cunoştinţele şi să-şi rescrie istoria, cu un plus de greutate în ceea ce priveşte vechimea, fineţea, diversitatea şi bogăţia mărturiilor arheologice despre îndeletnicirile paşnice (tăbliţele de la Tărtăria, ceramica, meşteşugurile, artele) şi războinice (arme, echipamente de luptă) ale pelasgilor, tracilor şi geto-dacilor – străbunii românilor de astăzi...

Citeşte mai mult...
 
Somnoroase păsărele de la U.E se adună… PDF Imprimare Email
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 20 Iunie 2015 16:02
U.E. zice aşa: dacă sforăi, nu trebuie să conduci maşina. Aşa cum ştim, tot ce-i bun şi adevărat vine din Europa Unită. Despre sforăit şi consecinţele sale nebănuite, am citit că:
„Directiva a fost introdusă după ce mai multe studii făcute în Europa au scos la iveală un fenomen îngrijorător. „S-a dovedit, pe studii făcute în Europa, că apneea în somn este la fel de mare factor de risc, exact ca şi fumatul, chiar ca şi alcoolul. De exemplu, factorul de risc pentru apneea în somn de a ajunge să aibă somnolenţă la volan, să adoarmă şi să aibă accidente este de 3,7%, or alcoolul este doar 2%. Deci factor de risc foarte mare şi s-a ajuns la această concluzie în Europa pentru că foarte, foarte multe accidente se produc anual din cauza adormirii la volan şi asta e valabil pentru toate vârstele, de la 18 ani în sus şi apneea în somn sau sforăitul poate să ascundă şi foarte multe boli”, a explicat Ligia Puiu, medic primar pneumolog cu competenţe în somnologie.”  (www.emaramures.ro)
Ultima actualizare Sâmbătă, 20 Iunie 2015 17:32
Citeşte mai mult...
 
Ponta la Baku PDF Imprimare Email
Scris de Horia Picu   
Joi, 18 Iunie 2015 17:57

Participarea premierului român la deschiderea primei ediţii a Jocurile Europene a fost privită cu furie de mass-media noastră. Să încercăm să vedem ce a greşit Ponta, dacă într-adevăr a greşit.

Crearea Jocurilor Europene (adică Jocurile Olimpice ale Europei)  a fost votată la 8 decembrie  2012 la Roma de 49 de comitete olimpice europene. La acea dată s-a acordat Republicii Azerbaidjan dreptul de a organiza prima ediţie a Olimpiadei Europene. Ideea organizării unor întreceri sportive pe zone mai restrânse geografic nu-i nouă. Să ne amintim că existăJocurile Panamericane sau Jocurile Asiatice. Bătrâna Europă nu se putea lăsa mai prejos...                                                                                  

 Mă uit la un clasament al ţărilor europene după numărul de locuitori. Sunt 50 de ţări europene acum. Din cele 50, au votat actul de formare a J.E. 49! Adică toată lumea a fost de acord, cu excepţia Armeniei, care are divergenţe majore cu Azerbaidjanul.

Citeşte mai mult...
 
„Puţin îmi pasă că voi nu mă vreţi”, esenţa politrucianismului românesc PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 17 Iunie 2015 05:23
Atât de mare este răutatea omenească, încât – în pofida evidenţei – unii dintre semeni (răuvoitorii şi/sau invidioşii) susţin cu mereu tânăra vehemenţă a meseriei de cârcotaş că în România postdecembristă se poate vorbi de un real progres doar în vastul şi dinamicul proces de înciocoire prin minciună şi hoţie mai ceva ca-n faimoşii noştri codri de odinioară, prin tripleta murdărie-mojicie-manelizare şi asaltul subculturii triumfătoare.
Dar cu bună-ştiinţă toţi aceşti cusurgii dau uitării marile noastre realizări din plan social şi politic, o logică şi absolut normală compensaţie după lichidarea în regim de urgenţă a industriei, agriculturii şi transporturilor (feroviare, maritime, fluviale), dimpreună cu frumuseţea şi înţelepciunea fundamentelor românismului multisecular: cinste-omenie-teamă de păcat-credinţă sinceră în Dumnezeu-hărnicie-dragoste de ţară, semeni şi întreaga lucrare divină.
Ultima actualizare Miercuri, 17 Iunie 2015 08:39
Citeşte mai mult...
 
Pentru ce mai avem televiziuni de ştiri? PDF Imprimare Email
Scris de Horia Picu   
Duminică, 14 Iunie 2015 19:03
Puţine zile au trecut de la informaţia despre situaţia economică dezastruoasă a majorităţii televiziunilor de ştiri. Sărăcuţele, în 2014 au cam ieşit în pierdere…Nu văd de ce în alţi ani să fi avut profit. Cine doreşte să se informeze mai bine despre banii aruncaţi în vânt de televiziuni, o poate face AICI
 
Ştiri sunt de toate felurile, pe toate canalele tv care sunt specializate(?) în aşa ceva. Dacă restrâng paleta de informaţii pe care le putem vedea zi de zi doar la cele sportive, constatarea pe care o pot face este că în afară de fotbal şi tenis, altceva nu mai există pe lumea asta. Dacă nu-i sezon de fotbal, nicio problemă! Se pot face ştiri despre vacanţele fotbaliştilor sau ale conducătorilor de cluburi. Dacă şi subiectele astea se termină, ne sunt prezentate  ştiri de ultimă oră despre nevestele sau amantele prea băgaţilor în seamă. Acum avem posibilitatea să vedem alternativ ştiri din fotbal cu ştiri din tenis. Sigur, avem câteva domnişoare care joacă tenis foarte bine şi prestaţiile lor îi încântă pe toţi românii. Îi încântă, sau îi dezamăgesc, aşa cum a fost la Roland Garros…
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit »

Page 16 of 40

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact