logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


EDITORIAL
October rain (articol de dr. Peter Lengyel) PDF Imprimare Email
Scris de dr. Peter Lengyel   
Vineri, 07 Octombrie 2016 07:05

Trebuia să ajung la un service auto, undeva la marginea orașului, și la o bifurcație am ieșit pe o altă stradă decât cea pe care doream să ajung. Dacă tot eram în zonă, am mers mai departe, să văd cum este… un fel de re-discovery. Nu semăna zona cu ceea ce era cândva, în vremurile bune. Astea sunt zonele Maramureșului despre care nu scrie nimic pe pliante. Grămezile de gunoaie erau din ce în ce mai multe, deja aveai senzația că ești pe o groapă de gunoi. Sigur, ecologia este altceva decât salubrizare; nu îmi place să scriu despre gunoaie. Mai mult vreau să văd pădure, păsări, plante, dune de nisip, libelule. Gunoaiele pot să fie crunte, prezența lor este dezamăgitoare, ele pot rapid să distrugă orice peisaj. Și nu totdeauna le poți trece cu vederea. Erau copleșitoare, peste tot. Niște garduri înconjurau ceva târg de animale – un teren gol și jalnic, apoi un cimitir de mașini, sute și sute de caroserii, rable, bucăți de fiare, cu ceva sărăntoci care căutau ceva ce nu pare să existe. Câteva case de țigani, peisajul plin de câini vagabonzi. Treci printre tufe unde niște ciudați stăteau pe marginea drumului și nu făceau nimic. Cerul era întunecat, ploua mărunt și bătea un vânt dinspre Siberia. În mașină am dat încălzirea mai tare și am ridicat volumul muzicii să simți în piept bass-ul, dar textele melodiilor nu erau nici ele prea fericite. Era nevoie să ieși repede de aici, să te prefaci că locurile acestea nu există.
Citeşte mai mult...
 
Ministerul Sângeros al Mediului (articol de dr. Peter Lengyel) PDF Imprimare Email
Scris de dr/ Peter Lengyel   
Joi, 29 Septembrie 2016 06:57

Există prin (m)inisterul (m)ediului niște comisii, niște experți, plus ceva mecanisme de avizare din partea (a)cademiei (r)omâne… care ar trebui să facă tot posibilul pentru protejarea valorilor naturale. Cum îți poți explica oare ca prin cotele de vânătoare aflate pe cale de aprobare în septembrie 2016 să fie legalizată uciderea a 474 de pisici sălbatice… protejate… care nici măcar nu “produc pagube” (oricum o formulare mizerabilă); deci, cum îți explici asta? Documentul pe care se bazează această “cotă” de 474 de pisici sălbatice mai cere și împușcarea a 68 de râși… Te poți întreba, cam câți sunt cei din aceste comisii de cacao care au văzut în natură măcar odată o pisică sălbatică… să nu mai zic de râs… și totuși fără jenă ei aprobă an de an acest masacru propus de mafia vânătorii, escrocii care te-ar împușca și pe tine, așa din distracție. Tehnocratic, ca la Auschwitz, în stil tăcut, metodic, fără multe comentarii.

Citeşte mai mult...
 
Viehmann (editorial de dr. Peter Lengyel) PDF Imprimare Email
Scris de dr. Peter Lengyel   
Luni, 08 August 2016 17:19

A fost un uriaș privilegiu ca în timpurile studenției să îl întâlnesc pe Viehmann. A priori era un fel de lumină, iar asta devenea și mai evident în comparație cu ceilalți. Cursurile lui erau pline de farmec, simțeai pasiunea față de natură și față de cultură, față de oameni. Prezentările pe care le ținea la curs, cât în serile de club speo… proiecțiile de diapozitive… erau atât de pline de viață, atât de autentice, atât de frumoase încât atrăgeau studenți de la toate felurile de facultate, nu doar pe cei din domeniul științelor biologice, geologice sau geografice. Adică, Viehmann a adus peșterile și natura în sufletul omului tânăr, a studentului, la un mod cumva universal. Îți poți imagina cum putea să fie facultatea, dacă ar fi fost mulți ca el?

Ultima actualizare Luni, 08 August 2016 17:54
Citeşte mai mult...
 
Din nou ANAP-oda? (editorial de dr. Peter Lengyel) PDF Imprimare Email
Scris de dr. Peter Lengyel   
Miercuri, 27 Iulie 2016 18:43

Ecologiștii, ne-am dori desigur să putem avea încredere în viitorul Agenției Naționale pentru Arii Protejate. Și încercăm să vedem și partea plină a paharului… doar să nu fie otravă. Numai că nu suntem naivi. Ne aducem aminte de speranțele legate de Agenția de Protecția Mediului, de speranțele legate de Garda de Mediu… și despre modul cum ele au ajuns să fie sinecuri pentru rudele, amantele și prietenii politrucilor, „cimitire de elefanți”, colecții de oameni care stau pe la birouri… sau mai rău, arme de represiune împotriva firmelor oponenților politici. Oare ce garanții există că ANAP nu va fi la fel? Zero? Oare ce speranțe există ca ANAP să nu fie o nouă hidoșenie-instituțională, o fațadă frumos zugrăvită pentru “protecția naturii”, în spatele căreia să apară o nouă caracatiță cu 490 de tentacule? De ce ecologistul cu experiența ultimelor 3 decenii nu poate să fie prea optimist… nici măcar când își dorește?
Citeşte mai mult...
 
Dezastru politic în Uniunea Europeană (articol de dr. Peter Lengyel) PDF Imprimare Email
Scris de dr. Peter Lengyel   
Vineri, 24 Iunie 2016 22:36

Nu le vine să creadă. Dacă privești fața liderilor politici de peste tot din UE… vezi că nu se așteptau ca votul britanic să fie majoritar pentru opțiunea separării. Deși era clar că e undeva pe la 50%… cumva oamenii nu doreau să își pună problema: ce se întâmplă dacă voturile decid separarea? Uniunea Europeană a primit cu această ocazie cel mai mare șut în cap… din istoria ei de până acum. Dacă era o lovitură din exterior, oricât de mare să fie (bine.. nu chiar oricât de mare…)… existau multe variante de a o manageriza cumva pentru reducerea pierderilor politice… măcar. Dar, o astfel de lovitură din interior, venită din societatea britanică, arată gravele probleme structurale-politice ale UE… iar votul britanic poate să fie perceput ca un fel de „activare a clauzei de salvgardare”. Este ca și atunci când vezi că vasul-mamă plutește în derivă, dă rateuri de toate felurile, iar tu te desprinzi de el cu fregata ta, că nu vrei să te tragă în adâncuri.
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Page 2 of 40

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact