,,Îmi zice vărul meu: să vezi ce păţanie am avut legat de asta. Tocmai îi spusesem definiţia fracţiunii de secundă, perioada de timp scursă între aprinderea luminii verzi şi claxonul cocalarului din spate.
Şi începe: aveam vreo o lună şi jumate de Olanda, eram în perioada când ne acomodam şi învăţam drumurile prin oraş, magazinele cu produsele preferate... (ştiu că Simona lui caută tot felul de mirodenii exotice. Şi bune). Umblam cu maşina prin oraş după un magazin anume, care avea ceva interesant, nu mai ţin minte ce, şi ne-am oprim la un semafor, era roşu. Ziceam că trebuie s-o luăm la dreapta, Simona insista să căutăm pe drumul ce o făcea la stânga, Luca (era încă mic, dar avea părerea lui), iţindu-se printre scaune zicea că mai bine mergem tot înainte... la un moment dat arunc o privire la semafor, tocmai la timp să văd cum lumina galbenă se stinge şi se aprinde cea roşie. Mă uit în oglindă şi îngheţ! În spatele nostru erau vreo şase-şapte maşini. Linişte totală. Ies din maşină, mă înclin cu mâinile ridicate ceva de genul "vă rog să mă iertaţi!". Vreo doi, cei din primele maşini, pe care i-am putut vedea, au dat din mâini cu sensul de "relax, no problem". Atâta de ruşine mi-a fost...! Chiar m-am gândit: au fost nevoiţi să stea până la următorul verde, din cauza noastră. Nu putea unul din ei, măcar, să pişte puţin claxonul, să ne facă atenţi?
Nu, nu puteau, zic. Au o definiţie foarte clară a cuvântului respect.
Da, zice. Să-i vezi cum stau liniştiţi şi aşteaptă să-şi termine de mutat în casă cumpărăturile cel care şi-a oprit maşina în drum... au carosabilele destul de înguste şi se întâmplă des asta.

Ce să mai zicem? Doar să ne amintim că ştirile de la noi sunt pigmentate cu... eh!,,

,,Merg să cumpăr făină de porumb. Cu valul, la Profi. Mai casc ochii la produse, mai pun în coș o ciocolată, e atractiv, e perceput ca relaxare deși este dubios. La teatru e relaxare. În fine. Când să intru văd o tanti de la țară cu năframă și toate cele așezată pe bordură, la umbră, undeva la marginea magazinului. Trec pe lângă ea și mă uit cu coada ochiului. Vinde lapte și smântână. Toți trec pe lângă ea, intra în Profi să-și ia lapte că e mai șmecher să dai 5 lei pe un litru de Zuzu sau ceva de genu decât pe 2 litri de lapte bio, proaspăt. Trec și eu. Intru și nu mă pot gândi la altceva. Nu mă gândesc decât că civilizația ne dezumanizează, ne face să dorim lucruri artificiale, nesănătoase, ambalate frumos. Mă gândesc pe urmă că poate e o babă rea și șmecheră, cu banii înfășurați în batistă și care nu cumpără înghețată nepoților. Dar nu merge. Ies din magazin cu punga de făină și mă duc direct la ea. O întreb de ouă. Îmi spune blajin că a avut dar le-a dat. Cumpăr atunci o sticlă de lapte și plec cu acea combinație ciudată în mâini. Nu am nevoie de lapte, normal...,,