logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


DINCOLO DE TISA
Între festivalul românesc şi amintiri de dincolo de Tisa PDF Imprimare Email
Miercuri, 09 Iunie 2010 08:34

În frumoasă zi de Rusalii, caldă şi senină, am trecut din nou peste Tisa.
La orele amiezii, în PTF Sighet- Slatina, erau la datorie doar poliţiştii de frontieră şi vameşii, iar dincolo, vameşii şi grănicerii ucraineni.

În zi de mare sărbătoare, lumea era la biserică, nu la lucru, pe pod! Doar invitaţii şi parte din cei care au neamuri la Biserica Albă erau în trecere pe aici, spre Festivalul regional al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia. Un festival anual itinerant, ajuns la ce-a de-a XX-a ediţie, dacă luăm în calcul şi primele ediţii în care festivalul s-a numit "Mărţişorul". 
Străbătând pe jos drumul de la Sighet la Slatina, i-am văzut trecând pe vicepreşedintele CJ Satu Mare, pe directorul Centrului Creaţiei de acolo, pe primarul Sighetului, Eugenia Godja, municipiu aproape înfrăţit  cu oraşul Slatina (Solotvino), pe Gheorghe Turda, sigheteanul octogenar născut la Biserica Albă, pe universitarul clujean Nicolae Hodor, pe directorul Casei de Cultură din Sighet, Vasile Muste, pe îndrăgita solistă de muzică populară, Anghelina Lungu-Timiş, consilieri locali din Sighet , pe prof. Dumitru Coreniuc, huţul din Bistra, pe primarul din Vadul Izei, pe directoarea Casei de Cultură din Negreşti etc.

Citeşte mai mult...
 
Întâlnirea maestrului Florin Piersic cu fraţii de peste Tisa PDF Imprimare Email
Scris de Florentin Nasui   
Miercuri, 19 Mai 2010 19:29
În zi de Sângeorz, după calendarul vechi, împreună cu Adrian Marchiş de la Radio România, am trecut graniţa în Ucraina. În PTF Solotvino(Slatina), când tânărul  grănicer, care verifica autoturismul,  a aflat că mergem la întâlnirea cu Florin Piersic, acesta a exclamat în limba română:”Poate nu viniţi cu el  pi aici, să-l videm şi noi”! Acesta era un semn că nu numai cei trecuţi de 40 de ani îl admiră pe Florinel, dar şi tânăra generaţie  din dreapta Tisei. Îmi şi făceam probleme că nu voi încăpea la spectacol de atâţia admiratori din Transcarpatia. De frica aglomeraţiei,  mulţi sigheteni  au renunţat  să treacă frontiera pentru a-şi revedea idolul.

După cum am mai scris, marele actor în vârstă de 74 de ani, doar în buletin, venea de la Cernăuţi, unde a participat şi la nunta nepotului său, Cosmin. În cadrul Zilelor Culturii Române în Ucraina, organizate de Ministerul Culturii din România şi  Diplomaţia Română din Ucraina, el a susţinut un spectacol  şi în capitala Bucovinei de nord, la finalul căruia spectatorii au aplaudat 10 minute în picioare, îmi mărturisea doamna Tatiana Popa,  consul general al Consulatului General al României la Cernăuţi, care l-a însoţit pe maestru şi în Transcarpatia, împreună cu ambasadorul României la Kiev, dl. Laurenţiu Traian Hristea şi cele două reprezentante ale Ministrului Culturii.

Citeşte mai mult...
 
Dumincă la Biserica Albă se va desfăşura Festivalul regional al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia PDF Imprimare Email
Scris de I.D. Maris   
Miercuri, 19 Mai 2010 10:48

Dumincă  23 mai 2010, la Biserica Albă se va desfăşura „Festivalul regioal al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia”, ajuns la a 20-a ediţie. Festivalul a debutat în anul 1991 la Slatina din iniţiativa Aociaţiei culturale „G.Coşbuc” şi purta numele de „Festivalul mărţişorului”, urmând să fie organizat în şapte localităţi româneşti din drepta Tisei, fiecăreia venindu-i rândul să fie gazdă prin rotaţie. Anul acesta i-a venit rândul localităţii Biserica Albă.

 La organizarea manifestării îşi aduc contribuţia: administraţia regională din Transcarpatia, din raioanele Rahău şi Teceu, asociaţiile culturale româneşti, principal organizator fiind însă, întodeauna, primăria localităţii-gazdă a festivalului. Primarul localităţii Biserica Albă, dl. Gheorghe Berinde, ne-a relatat că administraţia şi comunitatea locală, s-a pregătit pentru a oferi condiţii optime pentru desfăşurarea manifestărilor din acest an, cu toate problemele ridicate de greutăţilor finaciare pe care le au.

Ultima actualizare Miercuri, 19 Mai 2010 14:13
Citeşte mai mult...
 
În localitatea Slatina se va desfăşura o manifestare sub genericul „Zilele Culturii Române din Ucraina” PDF Imprimare Email
Scris de I.D. Maris   
Marţi, 04 Mai 2010 17:39
Joi, 6 mai 2010 în localitatea Slatina se se va desfăşura o  manifestare sub genericul „Zilele Culturii Române din Ucraina” , organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia” şi primăria oraşului. În cadrul manifestării va avea loc vernisajul  expoziţiei de artă tradiţională a Iulianei Corău şi

a unei expoziţii de fotografie documentară intitulată „Satul Maramureşean” a fotografului Felician Săteanu. Cu acest prilej vor fi decernate diplome pentru întrega activitate în slujba comunităţii românilor din Ucraina . Gazdele şi oaspeţii vor avea prilejul să urmărească un recital de excepţie susţinut de marele actor de film şi teatru Florin Piersic. Seara se va încheia cu un spectacol de muzică populară susţinut de artiştii maramureşeni : Pătru Bârlea, Nuţu Leordean şi soţii Maria şi Gabriel Arba. Este de remarcat perseverenţa medicului Mihai Botoş, preşedintele Asociaţiei culturale „Dacia”, pentru  organizarea sistematică a unor  manifestări culturale menite să păstreze vie identitatea naţională a românilor din Transcarpatia.

Citeşte mai mult...
 
Deschiderea unei reprezentanţe consulare a României în Transcarpatia, i-ar scuti pe cetăţeni de drumuri în plus PDF Imprimare Email
Scris de Florentin Nasui   
Marţi, 30 Martie 2010 13:55

Zilele trecute, în satul  Bouţul Mic, comuna  Strâmtura, din dreapta Tisei, l-am întâlnit pe consulul Dorin Popescu, de la Consulatul General al României la Cernăuţi.



Ştiind că de 10 ani există promisiuni din partea României că se va deschide o reprezentanţă consulară la Slatina sau în Ujgorod, dar şi faptul că cetăţenii ucraineni din dreapta Tisei şi nu numai au cel mai apropiat consulat român la Cernăuţi, l-am rugat pe distinsul diplomat să ne vorbească despre modul în care etnicii români din Transcarpatia pot vizita mai uşor România, ţara în care mulţi dintre ei au rudenii foarte apropiate, dar nu au fost niciodată în vizită.

Citeşte mai mult...
 
Bouţul Mic, un mare sat, în tradiţii ancorat PDF Imprimare Email
Scris de Florentin Nasui   
Joi, 18 Martie 2010 15:12
De mult mi-am tot dorit să ajung în satele Bouţul Mic şi Bouţul Mare ce aparţin de comuna Strâmtura din raionul Teceu, Ucraina.

La invitaţia medicului Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a românilor din Transcarpatia , am trecut din nou Tisa pentru a participa la Ziua Limbii Materne, manifestare internaţională ce s-a desfăşurat luna trecută, în întreaga lume.

De ce s-a sărbătorit această zi la Bouţul Mic, cu două săptămâni după, am aflat mai târziu. Adică, în a doua zi frumoasă a începutului de martie, cu soare şi temperaturi maxime de 15 grade Celsius.

Din Apşa de Jos, îmbarcaţi în Loganul condus de doctorul în istorie Ilie Gherheş, copilotat de doctorandul Dorel Todea, am urmărit „Lada”dlui Botoş, pe un drum care începea să devină tot mai…„desgropat” şi şerpuit din cauza băltoacelor ce trebuiau ocolite. În timp ce localnicii treceau pe lângă noi ca vântul în limuzinele lor înnoroiate, noi nici Lada n-am mai ajuns-o, de-am tot întrebat:bine merem spre Bouţ? Şi-am tot mers din hop-hârtop admirând imensele case şi strălucitoarele garduri de pe lungul drum al Apşei.

Ultima actualizare Joi, 18 Martie 2010 15:54
Citeşte mai mult...
 
FOTO: Omagiu adus de românii şi ucrainenii din Biserica Albă-Ucraina, preotului greco-catolic GRIGORE MOYŞ PDF Imprimare Email
Scris de I. D. Maris   
Miercuri, 17 Martie 2010 14:41

Ucraina a avut, ca România de altfel, o istorie zbuciumată. Lupta pentru independeţă a luat de-a lungul timpurilor diferite forme. Zilele acestea ucrainenii au ţinu să marcheze un eveniment important din istoria regiunii Transcarpatia. Conform hotărârii arbitrajului de la Viena din data de 2 noiembrie 1938, o parte a Transcarpatia a fost cedată Ungariei. În cealaltă parte a Transcarpatiei la 15 martie 1939 a fost proclamat o nouă formaţiune statală – Ucraina Carpatică, cu centrul în oraşul Hust, iar primul preşedinte a devenit Augustin Voloşin. Acest stat carpatic a existat puţin timp, deoarece a fost ocupat de Ungaria. În 1941 statul Ungar, în componenţa căruia intra şi Transcarpatia, a păşit în cel de-al doilea război mondial. La 18 octombrie 1938 factorii de decizie ai ţării noastre se opun încorporării Ucrainiei Subcarpatice la Ungaria, este respinsă oferta Poloniei ca o parte a acestui teritoriu să fie anexat României întrucât era locuit de români, la 2 noiembrie 1938 prin " primul dictat de la Viena " dezmembrarea Cehoslovaciei se agrava, un teritoriu de 12.000 km2 cu o populaţie de un milion de locuitori fiind încorporat Ungariei.

Preotul Grigore Moyş a fost membru al „Soimului Ucraina Carpatică”.

Ultima actualizare Miercuri, 17 Martie 2010 15:17
Citeşte mai mult...
 
Expozitie de tesaturi si broderii din dreapta Tisei, la Muzeul Maramuresului din Sighet PDF Imprimare Email
Luni, 08 Martie 2010 15:24

Urmand o deja impamantenita traditie, Muzeul Maramuresului din Sighetu-Marmatiei a omagiat femeile printr-o expozitie, mai exact o dubla expozitie< “Tesaturi si broderii din dreapta Tisei” si Expozitia de Arta Plastica a elevilor de la Scolala cu clasele I-VIII din Ieud, coordonati de profesoara Ana Valea. Chiar daca aparent cele doua expozitii par a nu avea vreo legatura una cu alta, directorul muzeului dr. Mihai Dancus a avut ideea de a le comasa, oferind un arc peste timp al creatiei populare: lucrarile femeilor din dreapta Tisei, din zona locuita de romanii din Transcarpatia cuprind aproape o suta de ani de covoare, broderii, dantelarie, sterguri si pasmanterie, provenite din colectia sotilor Ileana si Mihai Botos, coordonatorii Asociatiei Culturale “Dacia”, in timp ce lucrarile elevilor din Ieud duc mai departe traditia martisoarelor traditionale lucrate din lana si fire de canepa si bumbac, precum si cea a tablourilor decorative realizate prin colaj din aceleasi materiale naturale, prefigurand viitoarele covoare pe care probabil ca le vor tese in viitor.

Citeşte mai mult...
 
“Ziua Internaţională a Limbii Materne” sărbătorită la Bouţu Mic din Ucraina PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 03 Martie 2010 22:16

În Conferinţa Generală UNESCO din 17 noiembrie 1999 a fost proclamată Ziua internaţională a limbii materne, prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare. În această zi, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea diversităţii culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi întelegere între popoare.

La origine, a fost Ziua Mişcarii pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de către poliţie, care au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh.

              Începând din 2000, ziua de 21 februarie se marchează drept Ziua Internaţională a Limbii Materne. Conform unor opinii, în momentul de faţă, mai mult de 6 miliarde de persoane comunică în 6.528 de limbi, însă această cifră se schimbă, deoarece la aproximativ două săptămâni dispare cate o limbă, astfel ca circa 2.500 de limbi sunt ameninţate cu dispariţia.

Ultima actualizare Joi, 04 Martie 2010 08:01
Mai multe poze...
 
Disputa pe «insula romanilor» din Poroscovo PDF Imprimare Email
Marţi, 02 Martie 2010 21:01

* Cei 1600 de romani de la poalele Carpatilor Padurosi, care si-au pastrat inexplicabil limba si traditiile, fara scoala ori biserica, au devenit «obiect» de studiu pentru cercetatori si profesori universitari * La doi ani dupa ce GAZETA de Maramures a ajuns in zona, comunitatea din Poroscovo este miezul unei dispute stiintifice, in care unii afirma, fara dovezi, ca ar «tigani albi», altii romani, iar altii o etnie combinata * ªocanta insula a romanilor va fi subiectul unor cercetari de amploare.

In urma cu doi ani, GAZETA de Maramures prezenta povestea incredibila a unei comunitatii de romani care traieste la 200 de kilometri de Sighet, la granita vechiului Comitat al Maramuresului. 1600 de oameni si-au pastrat miraculos limba si traditiile, fara scoala, biserica ori alta institutie in limba materna si se declara romani desi habar nu aveau cum au ajuns in Poroscovo si nici unde e Romania. 

Satul a fost descoperit abia prin anii ’90 si, tot in acea perioada, se spune ca romanii din Poroscovo au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor, ascultand radioul. Altii au aflat ca nu sunt «volohi», ci romani, pe santier.

Citeşte mai mult...
 
Românii din Poroscovo, studiaţi de austrieci PDF Imprimare Email
Scris de Florentin Nasui   
Luni, 22 Februarie 2010 09:00

Dr. Ion BotosDr. Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor dinTranscarpatia, a primit o invitaţie din partea prof. univ. dr.  Gheorghe Achim din Viena , de a participa timp de 3 zile,  la Poroscovo la întâlnirea cu românii volohi, profesori de la Ujgorod şi cercetătorii austrieci interesaţi de această comunitate renumită pe vremea Imperiului Austro-ungar , în toate teritoriile acestuia.

 

Dacia”are de 2 ani  preşedinte al Filialei din Poroscovo pe Vasile Horvat, român voloh din partea locului, unde vor ajunge azi  şi reprezentanţi din România.

 

Comunitatea românilor din Poroscovo numără 1600 de persoane, din care 350 sunt copii. Uitaţi de zeci de ani sau de  secole, volohii s-au declarat  ca atare, deşi vorbesc limba română şi au obiceiuri ca ale noastre - afirmă Ion Botoş. „Când i-am vizitat prima dată la ei acasă, am avut impresia că mă aflu în Apşa de Jos, aşa cum arăta comuna mea natală, în urmă cu 50-60 de ani”. Poroscovo este situat la 200 kilometri de Slatina,în raionul Perecin din Transcarpatia. Românii din Poroscovo trăiesc compact la marginea localităţii montane, unde, de o vreme, s-a instalat un post de Miliţie, pe motiv că volohii, denumiţi şi ţigani albi, s-ar ocupa de furtişaguri. Ei sunt săraci, cu mulţi copii, chiar şi 11, la o familie. Autorităţile se tem că în câţiva ani, românii  vor fi majoritari în Poroscovo. În ultima vreme, în presa ucraineană, chiar au apărut câteva texte negative la adresa acestei comunităţi  răspândite în  13 aşezări ale raionului şi împrejurimi. În secolele trecute, volohii erau înregimentaţi în detaşamentele  miliare, care păzeau cetăţile din zonă, până la Sambor şi Lviv. Ei sunt pomeniţi şi în Diplomele vechi, de Cancelarie. Recent, Biserica Baptistă Română s-a arătat interesată de această comunitate şi va înălţa   case de rugăciuni în zonă.

 

Ultima actualizare Luni, 22 Februarie 2010 14:42
Citeşte mai mult...
 
Plăiuţ-Ucraina. În satul românesc de munte, Grigore Vieru rămâne în frunte PDF Imprimare Email
Scris de Florentin Nasui   
Joi, 18 Februarie 2010 09:19

La una din ediţiile Festivalului „Mărţişorul” de la Biserica Albă, am remarcat grupul artistic al elevilor din Plăiuţ, care au recitat şi cântat  într-o română perfectă, deşi satul românesc se află izolat, la vreo 20 de kilometri de Tisa, râul  de frontieră care, după 1945,  a despărţit copiii de părinţi sau fraţii de fraţi.

Abia la prima ediţie a Zilei Satului, în octombrie anul trecut, am descins în satul românesc ce aparţine de comuna Apşiţa, localitate populată în întregime de ucraineni.

Citeşte mai mult...
 
Ziarele romanesti, strivite de indolenta Kievului PDF Imprimare Email
Marţi, 16 Februarie 2010 15:53

* In Ucraina, daca e vorba de romani, 0 este egal cu 5 milioane de RON. In timp ce autoritatile romanesti investesc un puhoi de bani in actiunile ucrainenilor din Romania, ziarele romanesti din Ucraina sunt la un pas de inchidere sau supravietuiesc datorita unui «colac de salvare» aruncat tot din tara noastra.
In ciuda vrafului de tratate bilaterale si de cooperare incheiate intre Romania si Ucraina, a drepturilor garante de Constitutie ori de documentele europene, drepturile romanilor din dreapta Tisei sunt calcate in picioare de cizma Kievului. Teoretic, pe baza acestor tratate, finantarea si sprijinul acordat de autoritati ar trebui sa fie facute pe baza de paritate: Statul roman finanteaza activitatile ucrainenilor din Romania, iar cel ucrainean pe cele ale romanilor de dincolo de Tisa. Numai ca, in timp ce ucrainenii din Romania au primit printr-o Hotarare de Guvern peste 5 milioane de RON pentru diverse actiuni de anul trecut, in care intra inclusiv sustinerea ziarelor ucrainene din Romania, romanii de dincolo de granita primesc bani cu taraita sau deloc din partea statului ucrainean.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Page 5 of 11

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact