Duminică, în a şaptea Babă a lunii Martie, am luat-o pe jos spre Ucraina, spre Biserica Albă, la a 12-a ediţie a „Mărţişorului”, marea sărbătoare a besermenilor dedicată femeii, adică acelei jumătăţi bune a omenirii.
În cele 45 de minute  străbătute din centrul Sighetului până în centrul Slatinei, am făcut lejer 45 de minute cu tot cu controlul din cele două puncte de trecere a frontierei de stat de la Sighet şi Solotvino (Slatina).
În cei 2 kilometri parcurşi, am trecut printr-un adevărat  război dintre iarnă şi primăvară, printr-un spectacol de ninsoare abundentă  şi vânt puternic, înghiţite de ploaie şi imediat de Soarele    victorios, acoperit din nou în clipa următoare , de norii cu lapoviţă, topită iar de astrul zilei şi tot aşa până după- amiază, când cel puţin în dreapta Tisei, cerul a rămas azur, iar besermenii, dar şi cei veniţi din localităţile învecinate au putut servi un cinci şi un şaşlâc bun , preparat pe la cele câteva tonete cu bunătăţi din curtea Centrului Multicultural din comuna românească Biserica Albă din Ucraina.

La 200 km distanţă de Sighetu Marmaţiei, în Poroşcovo (Ucraina), în imediata apropiere a frontierei cu Slovacia, îşi duce existenţa o comunitate de volohi români. În jur de 2000 de suflete dintre care 1300 de copii trăiesc în condiţii foarte grele. 5.000 de oameni trăiesc în poroşcovo din care 2.000 sunt volohi români. Datorită acestui fapt există şanse mari ca volohii să devină majoritari şi de aceea autorităţile nu îi prea ajută în rezolvarea problemelor.

Marginalizaţi pe nedrept, volohii formează o enclavă românească şi încearcă din răsputeri să găsească un sprijin la fraţii români. Reprezentanţi ai cotidianului Glasul Maramureşului, Asociaţiei "Valea Verde", Uniunii Regionale "Dacia" a Românilor din Transcarpatia, Fundaţiei "EMA", Fundaţiei "Rozalina" au strâns ajutoare (constând în alimente, îmbrăcăminte şi jucării), care au ajuns la volohii români.

In baza Protocolului de colaborare in domeniul invatamantului intre Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului din Romania si Ministerul Invatamantului si Stiintei din Ucraina pe anii de invatamant, Agentia de Credite si Burse de Studii aduce la cunostinta oferta de burse acordate pentru anul universitar 2011-2012 in Ucraina:

- pana la 6 burse de studii, pentru studii universitare de licenta;
- pana la 6 burse de studii, pentru universitare de masterat;
- pana la 4 burse de studii, pentru universitare de doctorat;
- pana la 20 luni/bursa, burse de stagiu pentru perioade de la 3 la 9 luni fiecare.

Art. 4
- 5 burse pentru participarea la cursurile de vara de limba, literatura si civilizatie ucraineana (din cauza reducerilor bugetare, M.E.C.T.S. prin A.C.B.S. nu va asigura transportul international tinerilor nominalizati pentru cursuri de vara în anul universitar 2011-2012).

Românii din dreapta Tisei, dar şi ucrainenii care călătoresc în România întâmpină serioase dificultăţi în obţinerea vizelor necesare intrării în România. Pentru a obţine aceste vize sunt nevoiţi să se deplaseze la Consulatul de la Cernăuţi (la o distanţă de 200 km).

Mulţi acuză faptul că personalul care deserveşte Consulatul se comportă într-un mod necivilizat cu cei care apelează pentru a obţine o viză.

• O soluţie - micul trafic de frontieră

Pentru a se pune capăt acestor neplăceri, românii din dreapta Tisei s-au adresat de nenumărate ori autorităţilor române pentru a se înfiinţa un consulat la Solotvino. Au existat mai multe interpelări făcute de senatorul Gheorghe Mihai Bârlea, dar fără niciun rezultat. O iniţiativă vine din partea Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia "Dacia", condusă de dr. Ioan Mihai Botoş:

Oraşul pe care îmi place să-l numesc pe un bulgăre de sare, îl cunosc de fix 48 de ani. Că  strada principală din Slatina, aceeaşi de 6 decenii,  are hârtoape, de vină sunt specialiştii drumari de odinioară. Ei s-au curăţat de mult, ca la Sighet. Atâta doar că aici s-a turnat asfalt peste calupuri, iar la Slatina, vechiul drum are gropile sub apa îngheţată, acum.

Slatina, un cartier mirific, dar necunoscut al Sighetului. Sau invers, gândeam atunci, în 1962, după ce am trecut pe jos, pe podul vechi de la Cămara-Biserica Albă.

De la marginea satului unde eram cazaţi la părinţii lui nea Ion,  până la Slatina, parcurgeam  vreo 2-3 kilometri, de mână cu părinţii.

La Slatina, unde am fumat pe ascuns cu Ilie, acum răposat. Ilie, fratele lui Gheorghe, fiul lui Lorinţ, unchiul prin alianţă al mamei.