Călătorul care, în peregrinările sale pe meleagurile maramureşene venind dinspre  Dealul Moiseiului sau Dealul Ştefăniţei se va slobozi molcom în satul Săcel, va întîlni rîul Iza, sora Marei. Poeta  Maria Banuş zicea că este “Un sat golaş, cu prunci la fel” atunci cînd a vizitat şantierul de construcţie a căii ferate Salva-Vişeu prin 1949; anul acesta se împlinesc 6 decenii de la darea în  folosinţă a acestui mijloc de comunicare cu ţara.
Văd istoria bisericii noastre prin prisma activităţii de decenii pe care au săvîrşit-o slujitorii ei.
De multe ori mă gîndesc la generaţiile care au trecut pe la acest locaş şi au fost botezaţi, cununaţi, spovediţi şi cîţi au fost iertaţi de păcatele lor sau au fost conduşi pe ultimul drum în lumea veşnică. Biserica noastră se încarcă anul acesta cu cei 100 de  ani de la începuturile sale. Ea veghează ca un zeu olimpic în mijlocul satului. Ca de fiecare dată ea transmite peste decenii credinţa noastră lăsată moştenire de la moşii, strămoşii şi părinţii noştri. Parcă auzim glasul preoţilor care au umplut cu vocea lor rugătoare orice colţişor al sfîntului locaş pentru a ne aduce mereu în memorie pe toţi aceia care i-au călcat pragul.
Cimitirul aşezat în preajmă s-a făcut parcă mai frumos. Aceasta este ca o apreciere pioasă pentru cei care azi nu mai sînt; crucile sînt din marmură albă, neagră, lucrate artistic, iar în faţa lor îngenunchează urmaşii cu lacrimi în ochi strigînd în gînd numele celor dragi. Acum ştiu să-i preţuiască cum se cuvine pentru că ei ne-au crescut, ne-au făcut din mici să fim mari, din slabi să fim tari. Au fost datorii sacre, iar noi trebuie să le transmitem şi urmaşilor prin  mijlocirea acestui locaş centenar.

Chiar dacă meteorologii n-au inclus judeţul nostru în ultima avertizare cod galben, s-a aşternut şi peste Maramureş omătul în ultimele zile. Stratul de zăpadă pufoasă, proaspăt căzută, n-a fost totuşi de grosimi care să ne sperie. Chiar şi aşa stând lucrurile, ultima răbufnire a iernii i-a pus iarăşi în încurcătură pe cei care au cîştigat licitaţii pe bani grei pentru a face deszăpezirea.  Arătăm cu degetul mai ales înspre cei de la firma Rosal, care a avut şi are astfel de atribuţii în Baia Mare. Cu excepţia câtorva artere intens circulate, pe multe alte străzi, îndeosebi din cartiere, nu se intervenise în niciun fel până ieri la prânz. Faţă de alte dăţi, se pare că mult mai bine s-au descurcat acum cei de la drumurile naţionale şi judeţene.
Cel puţin aşa stăteau lucrurile atunci când am trecut noi prin Baia Sprie şi mai apoi pe serpentinele Gutâiului. Aici drumarii, care ieşiseră din vreme pe traseu, au degajat zăpada cu frezele şi plugurile şi au împrăştiat materiale antiderapante atunci când temperaturile au permis acest lucru, iar traficul se desfăşura în bune condiţii. Au contribuit la aceasta şi cele două echipaje ale Poliţiei rutiere aflate în punct fix, la ieşirea din Baia Sprie şi în Deşeşti, care au interzis accesul pe munte a autovehuiculelor mai mari de 12 tone, chiar şi a celor de mai mic tonaj, dar neechipate pentru circulaţia pe timp de iarnă. N-am priceput nici acum şi nici în alte astfel de momente de ce este necesară de fiecare dată prezenţa poliţiştilor în acele locuri, când panouri cât cearşaful de mari îi atenţionează pe conducătorii auto asupra obligaţiei de a avea autovehiculele pregătite pentru iarnă, inclusiv lanţuri antiderapante.