logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


EVENIMENT


S-au împlinit cinci ani de la moartea sigheteanului Kékedy László, profesor al Universităţii Babeş-Bolyai PDF Imprimare Email
Marţi, 24 Martie 2009 13:50
La 24 martie s-au împlinit inci ani de la moartea chimistului şi fizicianului prof. univ. dr. Kékedy László, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai şi membru corespondent al Aademiei Române. Kékedy László s-a născut la Sighetu Marmaţiei la 28 noiembrie 1920 dintr-o familie de CFR-işti. În anul 1938 se înscrie la Facultatea de ştiinţe "Regele Ferdinand" din Cluj unde, în anul 1944 îşi susţine şi doctoratul. Din anul 1945 este asistent universitar, apoi din 1951 este cooptat în conducerea Universităţii Babeş-Bolyai unde va lucra şi după pensionare în domeniul chimiei analitice şi chimiei-fizice, cercetările lui privind polarografia, complexometria, termografia şi folosirea senzorilor de gaze. În cariera sa pedagogică, Kékedy László a publicat o serie de manuale printre care "Chimia analitică instrumentală" a intrat în circuitul universitar mondial. Tot lui i se datorează reorganizarea Societăţii Muzeale Ardeleneşti şi al unor importante studii privind degradarea tipăriturilor.
Citeşte mai mult...
 
TARJA TURUNEN in concert la Bucuresti PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Marţi, 24 Martie 2009 10:18
Tarja TurunenSoprana Tarja Turunen va canta la Sala Palatului in 22 iunie 2009, concert ce face parte din turneul european Summer Storm 2009.

Cea mai stralucitoare stea a scenei muzicale finlandeze, remarcabila soprana Tarja Turunen a devenit intr-un timp extrem de scurt una dintre cele mai cunoscute voci feminine ale muzicii rock internationale. Tarja a fost vocea legendara a celei mai iubite trupe de rock simfonic, Nightwish.

De-a lungul carierei sale, Tarja a reusit sa uneasca doua lumi aflate la poli opusi, rock-ul si opera. Soprana a reusit sa atinga echilibrul perfect intre stiluri prin piese ca "Nemo" si "I Walk Alone", hituri ce au rasturnat topurile internationale si au influentat pregnant scena de rock.

Citeşte mai mult...
 
ORA PAMANTULUI: Sambata stingem luminile PDF Imprimare Email
Marţi, 24 Martie 2009 10:06

TerraPeste 1.000 de orase ale planetei si un miliard de oameni sunt asteptati sa participe pe 28 martie la un eveniment destinat luptei impotriva incalzirii globale. La ora 20.30, Ora Pamantului, oamenii din intreaga lume vor stinge lumina timp de o ora.

Acest eveniment, menit sa traga un semnal de alarma cu privire la incalzirea climatului de pe Terra, a inceput in Martie 2007 in orasul australian Sydney si s-a transformat in scurt timp intr-o actiune fara precedent in istoria umanitatii, astfel ca an de an, milioane de oameni se alatura acestei campanii.

Evenimentul nu a ramas fara ecou nici in Romania, ba chiar dimpotriva. Tara noastra este singura din lume in care a aparut un site special dedicat coordonarii si promovarii actiunilor la nivel local, adica la nivelul tarii.

Ultima actualizare Sâmbătă, 28 Martie 2009 15:51
Citeşte mai mult...
 
Un sighetean pe Pico de Orizaba - Mexic (5636 metri) PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Marţi, 24 Martie 2009 08:09

Attila Lutinca pe Pico de Orizaba - 5636mAm primit din partea unui alpinist sighetean pe nume Attila Lutinca, stabilit in Canada in urma cu cativa ani, un articol publicat in presa locala din Canada despre performanta sa. Deoarece este o mandrie sa avem astfel de sigheteni care fac cinste Romaniei si Sighetului, n-am stat nicio clipa pe ganduri inainte de a publica materialul urmator.

…”am pornit devreme, nu tare am dormit, aseara ne uitam la furtuna de undeva de sus, ca la un spectacol cind ai locuri in primul rind, frumos si amenintator in acelasi moment.

Pe la 2 ne trezim, afara cerul era instelat si vintul sufla slab, se arata o zi perfecta de virf, ma bucur ca am facut o tabara intermediara deoarece avem mai putin de urcat. Ajungem pe ghetar si ne punem coltarii, soarele este inca departe ca sa ne incalzeasca asa ca pornim sa nu ne ia frigul, dar totusi pe la jumatatea drumului ne oprim aproape epuizati, frigul ne ia repede iar coechipiera mea simte ca nu mai poate. Nu se poate, ma gindesc, sintem asa de aproape…scot citeva energizante si le dau ei, stam in jur de 30 de minute timp in care soarele incepea sa rasara luminind splendida mare de nori.

Ultima actualizare Marţi, 24 Martie 2009 09:42
Citeşte mai mult...
 
Duminica a III- a din Postul Sfintelor Paşti ( a Sfintei Cruci ) PDF Imprimare Email
Luni, 23 Martie 2009 12:29
Duminica a III- din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti este închinată Sfintei Cruci, altarul de jertfă al Fiului lui Dumnezeu Întrupat pentru a izbăvi neamul omenesc. Jertfa Mântuitorului pe cruce este arătarea dragostei fără de margini a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc şi întreaga Sa zidire.
        Însăşi zidirea lumii şi facerea omului sunt rodul iubirii lui Dumnezeu. Şi pentru că omul a dezechilibrat, a stricat armonia lucrurilor zidite de Dumnezeu, prin păcat,  numai Dunmnezeu a putut restabili echilibrul , normalitatea. De aceea tot arătare a iubirii lui Dumnezeu a fost trimiterea în lume a Izbăvitorului promis de la început:”Duşmănie voi pune între tine şi şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”( Facere 3, 15 ). Astfel că la plinirea vremii, ca rod al iubirii, Dumnezeu , Cel care este întotdeauna credincios în făgăduinţele Sale, Izbăvitorul este trimis, El vine:”Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul- Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”( Ioan 3, 16 ).
        Fiul lui Dumnezeu fiind legat în aceeaşi iubire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, a voit să vină la noi. El a primit pentru mântuirea noastră, să ia această misiune minunată. El a venit la paharul cel amar din Grădina Ghetsimani, a venit la coroana de spini, El, Împăratul slavei, a venit să fie scuipat bătut şi hulit, iar apoi răstignit pe cruce; El a venit să- şi verse sângele pentru ca să ne împace cu Tatăl
Său.
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior611612613614615616617618619620UrmătorSfârşit »

Page 611 of 623

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact