În Rev. De Istorie Militară Cohorta din Republica Moldova nr. 1 din 2010, domnul Nicolae Răileanu scrie despre regele Suediei Carol al XII-lea care se retrage în sud, după înfrângerea de la Poltava, protejat de un grup restrâns de soldați suedezi (cca. 300). Regele a acceptat invitația serascherului de Bender, care l-a tratat pe rege cu onorurile cuvenite (salve de tun și coloane de ieniceri larg desfășurate). Probabil hatmanul cazac Ivan Mazepa, posibil aliat al regelui Suediei, l-a însoțit discret și a dispus forțe de protecție pentru rege.

Regele însuși era preocupat de protecție, dispunând camparea în zone fortificate natural cu posibilitate de apărare (o limbă de pământ sub formă de peninsulă, construcții întărite bine, etc.). Dispune operarea rănii sale de la picior. Regele angajează mercenari moldoveni, stabilindu-se în satul Varnița (sat în care hatmanul Ivan Mazepa moare subit). Din cauza apropierii iernii, regele proiectează o locuință de iarnă, a cărei construcție durează cca. 3 luni. Casa regală era edificată din piatră (precum și alte două case), probabil din calcar de proveniență dobrogeană poate. Restul erau din nuiele împletite și lipite cu lut (cele pentru soldați).

În teza de doctorat în ştiinţe istorice a domnului Leontin Stoica-"Serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914-1919", Chişinău, 2012 este menţionat că medicii francezi erau angajați de către statul român, deși la pag. 61 scrie că misiunea militară franceză (a generalului Henry M athias Berthelot) era dublată de o misiune sanitară. Dar la pagina 75 scrie, cităm: <Constituirea misiunii medicale s-a făcut în urma unui apel lansat de Subsecretariatul de Stat francez al  Sănătății, căruia i-au răspuns numeroși voluntari. Seleționarea medicilor a fost făcută de către soția ministrului român la Paris, doamna Lahovary, care se ocupa și de semnarea Contractelor ce se încheiau în virtutea acordului între Statul Român și serviciul francez de sănătate>. Ideea de voluntariat semnifica asumarea riscurilor adiacente stării de război și a situațiilor epidemice, dar existau plăți suportate de către Statul Român (care înregistra un deficit real de cadre medicale).

            Interesante sunt memoriile doamnei Yvonne Blondel (ffica lui Camil Blondel), fost sanitar voluntar pe lângă armata română în timpul Primului Război Mondial (Blondel Yvonne- Jurnal de război 1916-1917. Frontul de Sud al României, București, Institutul Cultural Român, 2005, 383 pag.).