Peter Lengyel s-a nascut in 1973, in Sighetu Marmatiei, si a absolvit biologia la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert in conservarea biodiversitatii, fotograf al naturii, membru al Asociatiei "Valea Verde", dar si secretar stiintific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul in Bucuresti si membru al Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de institutii precum Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul Europei sau Banca Mondiala si la peste 200 de simpozioane, conferinte si congrese internationale legate de protectia mediului, conservarea biodiversitatii si educatie ecologica. In ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorita celor doua volume "BEEP 2010" si "Maramures - Tara Biodiversitatii" si expozitiei “India - locul uimitoarei diversitati". Va invit sa aflati mai multe detalii despre Peter Lengyel din interviul urmator:

Dani Godja: Pentru început, vă rog să ne spuneţi în câteva cuvinte cine este Peter Lengyel.

Peter Lengyel: Greu de răspuns la această primă întrebare. În general, o persoană este mai complexă şi este greu să fie descrisă în câteva cuvinte. Apoi, când este vorba de autoreflexie, situaţia este şi mai aparte. Dacă tot trebuie să o fac, în linii mari mă văd a fi o persoană interesată de cunoaşterea lumii vii, inclusiv a omului. Printre reuşite, consider a fi călătoriile în zeci de ţări variate, peste 300 de conferinţe la care am participat activ în ultimii 15 ani... am avut ocazia să arunc o privire asupra chestiunilor de interes pentru mine. Am avut ocazia să particip în acţiuni ale Parlamentului European, Consiliului Europei, Naţiunilor Unite, UNEP, UNDP, UNESCO, IUCN, ca să amintesc doar câteva. Fac parte din Colegiul pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor al primului-ministru, înfiinţat de premierul Tăriceanu şi continuat de premierul Boc. Am câteva mii de volume citite. Recent am avut susţinerea publică a doctoratului. Am fotografiat şi scris câteva cărţi, pe cele mai semnificative le consider „Ecosisteme din Maramureş” apărut în 2007, „Maramureşul Acvatic” din 2009, precum şi „BEEP – Best European Practices for Biodiversity Conservation” din 2008 si „Maramureş – Ţara Biodiversităţii” din 2009. Cred că sunt interesante şi albumele „Maramureş” 2006 şi „Din Maramures” 2006... 

D.G.: Cu ocazia Zilei Naţionale a Indiei, dumneavoastră aţi vernisat în Sighet o expoziţie inedită pentru oraşul nostru: „INDIA – locul uimitoarei diversităţi”. Deoarece am publicat integral în format video expunerea dumneavoastră de la vernisaj, o să vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre cele două săptămâni petrecute în această zonă.

P.L.: India este o „lume” radical diferită de a noastră, atât prin aspecte legate de natura cât şi prin aspectele sociale. A te aventura prin această lume este o ocazie care nu merită a fi pierdută, cât timp eşti un om interesat de realităţile Planetei, aşa cum sunt ele. India are o biodiversitate extraordinară, peste 1200 de specii de păsări, peste 400 de specii de mamifere samd. A vedea sălbăticia superbă a naturii din arii protejate, a privi lei şi crocodili, păsări cu gât de şarpe, antilope, variate alte specii şi a le fotografia în natură, cum am avut ocazia în Parcul Naţional Gir... ce poate fi mai interesant decât a merge la Photo-Safari şi a te apropia de astfel de splendori? A vizita zone urbane şi rurale, aglomerari de genul New Delhi sau Ahmedabad, a discuta la conferinţa organizată de Naţiunile Unite cu elita indiană despre trecut, prezent şi viitor, despre resurse şi natură, despre oameni şi societate... A constata uriaşa distanţă dintre un maharadja hiperbogat şi un om care nu are apă, mâncare, locuinţă, haine...    

D.G.: Ce impact a avut asupra dumneavoastră această experienţă şi în ce mod v-a schimbat ca om?

P.L.: Cred că fiecare călătorie şi fiecare carte, fiecare conferinţă te face mai „înţelept” (dacă putem folosi acest cuvânt) sau poate doar mai informat. Până acum, India a fost ţara care se afla la cea mai mare „distanţă” de realitatea noastră, nu în sens al distanţei geografice, că am fost şi prin Coreea de Sud şi Thailanda sau Canada, care sunt mai departe, ci în sensul exsitenţei unei societăţi umane totalmente diferite de ceea ce noi vedem prin Europa: caste, problema sărăciei extreme, lipsa de resurse minim-necesare pentru existenţa umană a unui număr foarte mare de... oameni.   

D.G.: Aţi devenit cunoscut sighetenilor în ultima perioadă datorită celor doua volume "BEEP 2010" şi "Maramureş - Ţara Biodiversităţii".  Ce ne puteţi spune despre acest două materiale?

P.L.: Ambele aceste publicaţii realizate în proiecte derulate de Asociatia Valea Verde au un succes pentru că sunt bine realizate. Nu este doar meritul meu, ci am fost ajutat consistent de colegul şi prietenul Ionică Mariş, fără de care aceste proiecte şi publicaţii nu ar fi putut exista. A realiza fotografiile şi a scrie textele este o anumită chestiune unde sunt singur în munca de creaţie, dar a selecta imaginile încât să fie cele care care sunt adecvate, a discuta despre orientarea generală şi structura pe capitole a textului... aici Ionică a avut o mare contribuţie pentru care doresc să îi mulţumesc. BEEP descrie în text scurt şi imagine locaţiile şi abordările europene pe care le consider cele mai relevante în promovarea conservării biodiversităţii, din Finlanda până în Spania şi Bulgaria, diferitele locaţii descrise acoperind în mare parte toată Europa.

D.G.: Cum ar arată Maramureşul în climatul de acum dacă n-ar exista oameni?

P.L.: Aşa cum am descris pe larg în cartea „Maramures – Ţara biodiversităţii”, acest teritoriu ar fi acoperit de întinse păduri de molid, fag şi stejari, de uriaşe mlaştini de-a lungul cursurilor de ape, ar fi vulturi pe lângă piscurile stâncoase, turme mari de bouri şi zimbri... ar fi Maramureşul Sălbatic.

D.G.: Ne puteti face o radiografie a preistoriei Maramuresului din punct de vedere al biodiversitatii?

P.L.: Aş aminti de marile transformări ale peisajului, la care viaţa a trebuit să se adapteze: vulcanismul care a creat Munţii Igniş, Gutâi, Ţibleş, mările sărate sau salmastre care au lăsat urme prin fosile de scoici din calcare la Izvorul Izei, vertebra de balena... Glaciaţiunea care a lăsat nu doar circuri glaciare din Rodnei dar şi fosile ale faunei cuaternare reprezentate de mamuţi, elani etc. Schimbările mai recente, faze ale pădurilor care s-au succedat pot fi urmărite prin analiza polenului din depozitele de turba ale tinoavelor maramureşene. Fascinantă călătorie în timp.

D.G.: Din punctul dumneavoastră de vedere, va fi omul parte din viitor pe termen lung sau civilizaţia umană va fi o scurtă licărire a unei potenţialităţi ratate de o specie dintre primatele de pe această planetă?

P.L.: Răspunzând la acest text citat din „Maramures – tara biodiversitatii”, eu mai am speranţa în inteligenţa umană. Nu ştiu să vă spun pe ce îmi bazez această speranţă, dar ea există încă. Au existat variate civilizaţii umane locale care au dispărut când au epuizat resursele de care depindeau. Acum, există o singura civilizaţie umană globală şi, din păcate, noi suntem pe traiectoria epuizării resurselor: stocurile de peste oceanic colapsează, pădurile sunt decimate, rezervele de combustibili fosili mai ajung câteva decenii... o mare ruptură faţă de o populaţie umană din ce în ce mai numeroasă şi cu pretenţii aberante de la o sărmană şi măruntă planetă. Deja, la ora asta am depăşit capacitatea de suport a Terrei, adică dacă dorim să păstrăm civilizaţia trebuie ca impactul uman să fie redus, ceea ce însemnă că populaţia umană şi economia globală nu pot să fie păstrate la dimensiunea lor actuală.     

D.G.: Care este diferenţa efectelor asupra biodiversităţii avute de omul preistoric comparativ cu ale omului din zilele noastre?

P.L.: Un om îmbrăcat în pielea animalelor vânate, adăpostindu-se prin peşteri, grote, pe cine ştie unde, încercând să adune fructe de pădure, să prindă animale, să vâneze... era practic un oarecare animal al peisajului. Omul actual cu tehnologia creată de el, distruge ecosisteme la nivel de peisaj, pădurile sunt defrişate, zonele umede sunt desecate, terenurile înierbate sunt arate, dispărând habitate şi specii, un mare tăvălug al ‚civilizaţiei’ care îşi taie craca de sub picioare. De sănătatea ecosistemelor naturale depinde existenţa apei curate şi a aerului respirabil, a resurselor regenerabile, a lemnului de foc, a stabilităţii climatului etc... fără de care omul ca specie nu are nici o şansă de supravieţuire pe termen lung. 

D.G.: Care sunt cele trei etape majore ale impactului uman derulat în ultimele milenii?

P.L.: De la omul culegător şi vânător care a avut un impact redus asupra peisajului, la transformarea peisajului sălbatic în peisaj tradiţional... se trece prin defrisări, desecări, crearea de terenuri agricole care totuşi păstrează un oarecare echilibru al nevoilor umane cu valorile naturale ale peisajului. De la peisajul tradiţional se trece gradual în peisajul distrus unde biodiversitatea este degradată, funcţionarea ecosistemelor este dramatic redusă, unde pădurea este înlocuită cu plantaţie de specii străine şi arbori de aceeaşi vârstă, unde apele sunt canalizate şi indiguite, unde gunoaiele şi poluarea se acumulează  vizibil şi invizibil în mormane sau sub forma de pesticide în laptele matern care devine... otrava pentru copilul nou-născut. 

D.G.: Cand au aparut primii oameni in Maramures?

P.L.: Bănuiesc că pe aici existau şi neanderthalieni în urmă cu câteva zeci de mii de ani, dar prezenţa unor mici grupuri de oameni atât de primitivi, lasă rar urme şi a le descoperi pe acestea nu este o chestiune prea frecventa... În multe locuri din Europa au fost găsite fragmente de oase ale lor, iar la Pestera Vartop din Apuseni urme de paşi de neanderthalian rămase în argila întărită au fost datate a fi de 62.000 de ani... În principiu, cred că erau prezenţi şi în Maramureş. Ulterior, măruntele grupuri de neanderthalienii au dispărut „natural” sau au fost eliminaţi de „omul modern” care cucerea Europa, reprezentat de cete şi triburi de oameni ai epocii de piatră, care au lăsat prin Maramureş  urme prin unelte de piatră ce pot fi admirate şi la Muzeul de Arheologie din Sighet. 

D.G.: Cândva exista Maramureşul pădurilor. Cum arăta el?

P.L.: Pădurea acoperea aproape totul, cu excepţia unor mlaştini şi cursuri de ape şi a unor creste stâncoase din zone alpine/ subalpine. Coloşi vegetali trăiau secole până când cădeau sub vremuri. Am avut ocazia să văd o astfel de pădure pe insula Vilm din nordul Germaniei, o mică insulă protejată unde omul nu a intervenit de câteva secole. Ce atmosferă este să te plimbi prin astfel de locuri... totalmente diferită de cea oferită de ‚pădurile’ aflate sub exploaterea silvică în permanentă nevoie de cherestea sau de lemn de foc... unde drujbele urlă şi toparele pocnesc... şi copacii din ce în ce mai tineri cad seceraţi de pe versanţii rămaşi dezgoliţi...

D.G.: Cum s-a transformat Maramureşul Sălbatic în Maramureşul Tradiţional?

P.L.: Tăind pădurea, desecând mlaştinile, vânând până la extincţie bourii şi zimbrii, întemeind sate pe văile apelor, crescând animale domesticite şi cultivând plante, pas cu pas, an de an, secol de secol, încă puţin şi încă puţin distrugând din sălbăticia naturală.

D.G.: Pe vremuri, sătenii, fiind mai conştienţi de resursele limitate de care dispun, au creat metode pentru a controla gradul de exploatare. Cum am putea să convingem „omul modern” să facă la fel?

P.L.: Bună întrebare. Omul hrăpăreţ al zilelor noastre, obişnuit cu ideea că doar persoana lui contează, pentru care nimic nu mai are valoare din ceea ce el nu poate ‚consuma’? Omul ahtiat după un nou telefon mobil şi după o maşină mai nouă, după o vilă mai mare? Omul îndoctrinat de reclame care îl fac să creadă că dacă va cumpară încă ceva, atunci va fi Fericit? Omul care crede că respectul din societate se poate primi doar prin avuţia materială? Ce înseamnă oare pentru omul modern viitorul societăţii noastre? Pe cine interesează aşa ceva? Noi nu ne gândim la oamenii viitorului dar nici ei nu ne vor uita! Există, desigur, tot felul de ‚politici de dezvoltare durabilă’ dar astea sunt simple glume folosite de ‚politrucii’ care trebuie să promită bunăstare în următorii 4 ani. Dacă priveşti până şi elita politică şi culturală, când vezi la ce „grad de înţelegere” sunt în privinţa resurselor, a capacităţii de suport la nivelul peisajului, a altor constrângeri ecosistemice... când auzi apoi promisiunile lor, nu cred că mai poţi avea cuvinte. 

NOTA: Partea a doua a interviului poate fi citita AICI.