De-a lungul ultimului veac şi jumătate, în Maramureş s-au editat cel puţin 172 de ziare, reviste, anuare şi alte tipuri de periodice. Până acum, cercetătorii presei locale nu au făcut publică nici o listă mai lungă de 50 de titluri editate în regiune în întreaga „eră” a presei scrise. Pe acest considerent urmează o enumerare (în continuare parţială) a publicaţiilor maramureşene, care ilustrează o bogăţie şi o varietate absolut remarcabile, ca o amintire a faptului că în aprilie se împlinesc 145 de ani de presă scrisă pe aceste meleaguri, fapt care NU va fi sărbătorit în nici un fel de instituţiile de cultură maramureşene care sunt finanţate din banii noştri, ai tuturor.

145 de ani de presă sigheteană

          Istoria publicisticii locale începe sub monarhia austro-ungară, în aprilie 1865, cu săptămânalul maghiar „Máramaros”, primul ziar maramureşean, cel mai longeviv şi totodată principalul organ de presă maghiar local (care îşi suspendă apariţia în 1936, datorită solicitării autorităţilor române de a-şi schimba numele, reapărând meteoric în 1944). După doar câţiva ani, puternica minoritate evreiască vorbitoare de idiş, editează ziarul „Ha-Tor” (1874). Prima publicaţie românească apare abia după Unire, la 1918: ziarul „Sfatul”, precedat de foaia volantă „Astra”-un număr apărut la 1903 şi de „Analele Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş (1860-1905)”, pretins periodic apărut la Gherla în 1906, dar care dispare după un singur număr. Surprinde întârzierea cu care a apărut primul ziar românesc, asta cu atât mai mult cu cât la Baia Mare încă la 1889 apare ziarul „Gutinul”. Motivul pare să fi fost cauzat de starea de tensiune care domnea între liderii spirituali ai comunităţii româneşti sighetene de atunci, dar mai ales de cenzura severă impusă de autorităţile austro-ungare ale vremii.

    Celelalte minorităţi sighetene (rromii, armenii etc.), nu au avut niciodată vreo publicaţie editată în limba lor, cu excepţia celei germane (înaintea şi în timpul primului război mondial) şi a celei ucrainene (a cărei primă revistă apare abia în anul 2006).

    Dintre promotorii publicisticii sighetene dinainte de al doilea război mondial s-au remarcat: Szilágyi István, Szabó Sándor, Várady Gábor, Szöllösy Balázs, Őrlősy Ferencz (presa maghiară din perioada de până la finele secolului XIX), Hers Leib Gottlieb (de la 1878 până la primul război mondial) şi Elijahu Blank (în perioada interbelică) pentru presa în limba idiş şi Vasile Chindriş, Titu Doroş, Ion Bârlea, Vasile Ilea, Mihai Marina, Ion Berinde, Grigore Holdiş, Gheorghe Dăncuş pentru presa românească din perioada interbelică, alături de mulţi alţi gazetari valoroşi pe care nu-i mai menţionăm.

     Pentru a putea înţelege mai bine structura presei locale din punct de vedere al limbii de editare, prezentăm trei recensăminte ale populaţiei Sighetului:

     În 1880, din 10.852 locuitori ai urbei, 6.724 s-au declarat maghiari, 2.087 germani, 898 români, 616 ucrainieni, 34 slovaci, restul de 1143 fiind trecuţi la „alte naţionalităţi” deşi din punct de vedere al religiei 3.380 erau mozaici (evrei).

     În anul 1930, în oraş locuiau 9.989 evrei, 9.195 români, 7.014 maghiari, 637 ucrainieni, 199 germani, 52 rromi, 41 slovaci şi şase sârbi (la o populaţie de 27.270 locuitori).

     În anul 1992, din cei 44.185 de locuitori, 34.538 s-au declarat români, 8.151 maghiari, 1.176 ucranieni, 161 romi, 106 nemţi, 33 evrei iar 31 sârbi.

     Deci, în intervalul de timp scurs până la cel de-al doilea război mondial, românii au fost net surclasaţi numeric de către maghiari şi evrei, abia apoi devenind naţiune dominantă în oraş. Aşadar, şi structura presei a fost net dependentă de aceste realităţi.

    Apoi, nu trebuie uitată situaţia politică regională: până în 1914 Sighetul a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, în timpul primului război mondial a stat sub ocupaţie germană, între 1919-1940 a aparţinut României Mari, între 1940-1944 a fost ocupat de trupele maghiare, între 1944-1945 a stat sub administraţie militară sovietică iar apoi, până în 1989, a fost sub regimul comunist.

 Deasemenea, din punct de vedere socio-culturalo-economic, maghiarii (cu două mari licee, o  Academie de Drept şi cu sprijin permanent de la autorităţi) respectiv evreii (dominanţi din punct de vedere economic şi cu mulţi intelectuali) au dominat prima perioadă a presei sighetene, cea de dinainte de primul război mondial. Abia după 1919 românii, sprijiniţi de noua autoritate, au început să recupereze  timpul pierdut, editând până la al doilea război mondial publicaţii numeroase, variate şi valoroase.

    Astfel, considerăm că istoria presei locale poate fi împărţită în trei perioade: I: „era de aur”- cea de până în 1940 (anul apariţiei războiului şi a cenzurii impuse de autorităţile maghiare, acţiune care a continuat apoi şi în perioada comunistă, mai ales după decretul din 1946), II: cea din perioada cenzurii (1940-1989) şi III: cea contemporană (de după 1989).

     Din punct de vedere al numărului de titluri, pentru perioada de dinainte de 1940, cea mai interesantă, când au apărut 93 de publicaţii, ziarele şi revistele maghiare (30  publicaţii între anii 1865-1937) alături de cele evreieşti (30 de titluri, întinse pe perioada 1874-1938) sunt la egalitate cu cele româneşti (30 de titluri, editate între anii 1918-1940) dar la mare distanţă de cele 3 ziare germane (apărute între anii 1904-1917). Pentru publicaţiile bilingve, s-a luat în considerare limba de bază în care acestea au fost tipărite.

    Pentru întreaga perioadă în care s-a făcut presă la Sighet, din cele 142  de periodice despre care avem deocamdată date certe, 66 sunt româneşti, 42 maghiare, 30 evreieşti, 3 sunt germane şi unul ucrainean. Rămânînd la statistici, din lista de mai jos se observă că în decursul celor 144 de ani de presă sigheteană analizaţi (1865-2009), presa maghiară a funcţionat aproape 100 de ani, cea românească - circa 70 de ani, cea evreiască - aproximativ 55 de ani, cea germană – 4 ani iar cea ucraineană -3.

                             Lista preliminară a titlurilor editate la Sighet

Anii din paranteze sunt cei pentru care avem momentan date. În multe cazuri, aceştia nu reprezintă întreaga perioadă de editare a publicaţiei respective, ci doar o parte a acesteia.

I. Primul ziar sighetean a fost „Máramaros” (în limba maghiară, publicat de Szilágyi István şi Várady György, proprietate a lui Jura György, 1865-1936 şi 1944). Au urmat apoi „Szigeti Közlöny” (l. maghiară, 1869-1873), „Máramarosi Képes Naptár” (l. maghiară, 1869),  „Vilàgossàg” (l. maghiară, 1870, 1905-1908), „Szigeti Lapok” (l. maghiară, 1874-1875), „Ha-Tor” (publicaţie lunară evreiască în limba idiş, condusă de rabinul Avraham Ghinzler, 1874-1876), „Ha-Shemesh” (săptămânal literar idiş, 1878-1892), „Máramarosi Tanítóegylet” (l. maghiară, 1878), „Màramarosi Tàrogató” (redenumit apoi „Közérdek”, săptămânal politic, social şi literar maghiar apărut între anii 1878-1885), „Nevelés” (revistă pedagogică de limbă maghiară, 1878, 1882, 1895-1919), „Máramarosi Tanügy” (l. maghiară, 1879-1895, 1916-1917), „Máramarosi Lapok” (ziar politic de limbă maghiară, 1880-1906), „Ifjúsági Lapok” (l. maghiară, 1882), „Sziget” (săptămânal maghiar, 1882), „Szigeter Zeitung” adică „Ziarul de Sighet”, publicaţie evreiască, 1890), „Máramarosi Hirlap” (l. maghiară, 1891-1894), „Szabad Sajtó” (periodic maghiar, 1892-1893), „Jüdische Presse” (evreiesc, 1892-1896), „Yiddishe Volkszeitung” (l. idiş, 1893-1895), „Saarei Ţion”, (ziar religios în l. idiş, 1895), „Vaad Hahamim”(ziar religios în l. idiş, 1895), „Die Wahrheit” (l. idiş, 1896), „Máramarosi Híradó” (l. maghiară, 1896-1904), „Yidische Folkblatt” (l. idiş, 1899). Înainte de 1895 şi după, apar şi alte publicaţii idiş la Sighet ("Tel Talpiot", "Nitei Bahurim" şi "Ohel Itzhak"), despre care nu avem alte date. Înainte de 1896 (an în care apare în ziarul „Máramaros” un scurt istoric al presei locale) sunt menţionate publicaţii despre care nu avem momentan alte date: „Tisza” şi „Havasi Kürt”.

         În prima parte a secolului XX apar ziarele „Tzion” (revistă sionistă în l. idiş, 1900-1906),

„Katholikus Folyóirat” (publicaţie maghiară catolică 1900-1901),„Szatmárnémeti-Máramarosszigeti Színházi Lapok” (revistă maghiară de teatru, apărută Sighet în anul 1901 cu numele „Színházi Újság” şi apoi la Sighet şi Satu Mare între anii 1908-1909), „Máramarosi Újság” (l. maghiară, 1902-1914), „Wochenlehre“ (ziar german editat între anii 1904-1905 la Sighet şi Beclean), „Máramarosmegye” (săptămânal maghiar social şi economic, 1904-1907), „A Színpad” (revistă maghiară de teatru, 1905),  „Sziget és Vidéke” (săptămânal catolic în limba maghiară, 1907-1915), „Ahavat Cion” (revistă sionistă bilingvă – idiş şi maghiară, 1908), „Máramarosi Független Újság” (ziar politic în l. maghiară, 1908-1918),  „Jüdisches Blatt” (l. idiş, 1910-1912), „Jüdische Volkszeitung” (idiş, 1910-1914), „Jüdische Zeitung” (l. idiş, 1910-1911), „Maramaroscher Jüdische Zeitung” (l. idiş, 1910), „A Munka” (publicaţie socialistă maghiară, 1910-1911), „Marmarosher Yiddische Zeitung” (revistă sionistă în l. idiş, 1911),” Szigeti napló”  (ziar politic în l. maghiară, 1911-1912), „Yiddishes Blatt” (l. idiş, 1913), „Ratgeber” (ziar militar în l. idiş, 1914), „Deutsche Karpathen-Zeitung” (ziar militar german, 1916-1917, care în al doilea an de existenţă conţine şi un supliment literar intitulat „Der Bücherfreund”), „Kampf-Blätter des Deutschen Karpathenkorps” (ziar militar german apărut în 1917), „Sfatul” (primul ziar românesc editat de Consiliul Naţional Român al Comitatului Maramureş şi condus de Vasile Chindriş şi Titu Doroş, 1918-1919), „Cionista Ismertető Füzetek” (ziar religios evreiesc în l. maghiară, 1919), „Gazeta Maramurăşană” (1920-1932 şi 1939-1940, numită în prima perioadă „Gazeta Maramurăşului”), „Maramurăşul” (ziar politic, 1920-1927, 1929-1931, 1944-1945), „Anuarul Liceului <Dragoş Vodă> din Sighetul Marmaţiei” (1920-1927), „Yudyshe Tsaytung” (săptămânal literar evreiesc, 1921-1922), „Yiddische Presse” (l. idiş, 1922), „Darkaynu” (evreiesc bilingv – idiş şi maghiară, 1922), „Munca-A  Munka” (bilingv socialist româno-maghiar, 1922), „Gazeta Oficială” (1922-1925), „Tribuna Poporului” (1923-1924), „Anuarul Şcoalei Civile şi Primare Romano Catolice de Fete din Sighetul-Marmaţiei (de sub conducerea călugăriţelor mizericordiene)” - revistă pedagogică anuală (1923-1927), „Căminul Nostru” (publicaţie literară, 1924-1927), „Független Újság” (l. maghiară, 1924-1925), „Zări Senine” (gazetă literară, 1924-1925), „Dumineca” (1924-1939, publicaţie a Vicariatului greco-catolic),  „Viaţa Şcolară” (editat de Asociaţia Învăţătorilor, 1925-1932), „Viitorul Maramureşului” (ziar politic liberal, 1924-1938), „Pagini Culturale” (revistă literară, 1926-1929), „Pupăza” (revistă umoristică, 1926-1928), „Astra Maramurăşului” (devenită apoi „Astra”) (1927-1939), „Yiddische Volkszeitung” (săptămânal religios în l. idiş, 1928), „Yerushalayim” (l. idiş, 1929-1930), „Plaiuri Maramureşene” (1929-1930), „Barissia” (publicaţie sionistă în l. idiş, 1929), „Acţiunea Maramurăşană” (ziar politic ţărănist, 1929-1938), „Ţara Voivozilor” (ziar politic de orientare gogo-cuzistă, 1930), „Marmorescher Blatter” (revistă literară evreiască, 1931-1932),  „Der Stern" (revistă literară evreiască, 1932), „Crainicul Maramureşului” (publicaţie de stânga, 1932-1935), „Graiul Maramureşului” (1932-1940; 1946-1950, care în prima perioadă editează şi suplimentul „Şcoala Maramureşeană”), „Maramureşul Roşu” (1933 şi 1940-1941, ziar comunist ilegal), „Oyfgang” (1933-1938, revistă literară evreiască), „Máramarosi Hirlap” (serie nouă, l. maghiară, 1934-1937), „Ecoul Maramureşului” (ziar liberal, 1934-1936), „Viaţa Maramureşului” (1934), „Maramureşul” (1935-1938), „Frontul Maramureşului” (1934-1940), „Şcoala Maramureşană” (1937). În perioada interbelică au mai apărut şi alte publicaţii cu viaţă efemeră, precum „Iza”, gazeta satirică „Maramurăşul Vesel”, „Anuarul Liceului de Fete <Domniţa Ileana> din Sighetul Marmaţiei” sau „Anuarul Şcoalei Normale de Învăţători <Regele Ferdinand I> din Sighetul Marmaţiei”.

II. În timpul celui de-al doilea război mondial, autorităţile horthyiste au aprobat editarea ziarelor „Vörös Máramaros” (1941), „Uj Máramaros” (1941-1943) şi „Máramaros Vármegye Hivatalos Lapja” (1941-1944), toate în limba maghiară.

În perioada de după 1944 au apărut ziarele de orientare comunistă „Lumina Poporului” (1944), „Poporul-A Nép ” (bilingv româno-maghiar, 1944-1945), „Calendarul Maramureşului” (1945), „Poporul Maramurăşului” (1945), „Máramarosi Nép” (l. maghiară, 1945-1947), „Lupta Maramurăşului” (1946), „Viaţa Liberă” (1950-1964) şi „Marmaţia Socialistă” (1977-1986), la care se adaugă (în anii ’80) „Programul CIL” al meciurilor desfăşurate de echipa de fotbal a municipiului, în fapt un mic bilunar care încerca să substituie lipsa presei locale. Ca o curiozitate, între anii 1959-1974 la Tel Aviv a apărut un ziar cu numele „Máramarossziget”, adresat evreilor maramureşeni emigraţi în Israel.

III.  După 1989 viaţa gazetărească a înflorit din nou, cu o nouă serie de publicaţii precum „Tribuna Marmaţiei” (1989-1990), „Máramarosszigeti Napló” (l. maghiară, 1990), „Pan Magazin” (1990), „Pan Estival” (1990), „Sziget” (serie nouă, l. maghiară, 1990-1992), „Etc” (1990), „Sens Interzis” (1990), „Speranţa” (1990), „Dor” (1991-1992), „Crainicul Maramureşului” (serie nouă, 1991-1994), „Tisa” (1992), „Maramureşul Istoric” (1992), „Jurnalul de Sighet” (1993-2001), „Szigeti Turmix” (l. maghiară, 1993-2003),  „ALMAR – Arta şi Literatura Maramureşului” (1994-1995), „Ferenc Nyomdokain” (revistă religioasă în l. maghiară, 1993-1994, devenită apoi „Szent Ferenc Nyomdokain” între 1994-1997), „Dumineca” (serie nouă, 1994), „Ţara Maramureşului” (1996-2000), „Máramarosi Hirnok” (l. maghiară, 1998), „Radical” (devenit ulterior „Ziarul de Sighet”  1998-2006, cu întreruperi), revista zootehnică „Bruna”, „Moroşanul”, „Curierul Primăriei Municipiului Sighetu Marmaţiei”, „Partener” (2003), „Binevestitorul” (revistă religioasă ucraineană, din anul 2006), revista de publicitate „Afaceri Sighetene” (din 2007), „Máramarosi Hirlap” (serie nouă, l. maghiară, din 2008) sau reviste şcolare precum: „Diáknózis” (l. maghiară, 1992-1995), „AxA” (din 1995), „Paşii” (1997), „Nouă” (din 1998), „Iluminări” (din 2001), „Tic Tac” (2005-2008), „Gemina” (din 2006), „Cikkelde” (l. maghiară, 2009), etc. O notă aparte o fac publicaţiile ştiinţifice editate de către Muzeul Maramureşului: revista „Tradiţii şi Patrimoniu” (din 2001) şi anuarul „Acta Musei Maramorosiensis” (cu începere din 2002).

Alte publicaţii maramureşene

Desigur, activitatea presei maramureşene nu s-a limitat doar la capitala regiunii. Până în prezent am identificat alte 31 de titluri din restul Maramureşului: Vişeu de Sus (cu 16 titluri dintre care 9 româneşti şi 7 maghiare), Teceul Mare (4 titluri maghiare), Hust (trei publicaţii maghiare), Rahău (două publicaţii de limbă maghiară), Apşa de Jos (două publicaţii româneşti) şi Borşa, Poienile de sub Munte, Onceşti, Slatina (cu câte un titlu fiecare) rezultând un total de 173 de publicaţii maramureşene!

Astfel, în Vişeu de Sus s-au editat ziare în limba maghiară încă de la finele secolului XIX: „Visó és Vidéke” (săptămânal economic, social şi literar, redactat de Cseh Nándor între anii 1896-1914) urmat de „Visói Hírlap” (săptămânal maghiar, 1900-1910), „Éjféli Újság” (1903), „Felsővisó” (1906-1911), „Felsővisói Hétfői Hírlap” (1911) la care se adaugă anuarele şcolare „A Felső-visói m. kir. állami elemi népiskola értesitője az ... tanévről” (1898-1901) şi „A Felsővisói m. kir. áll. polgári fiú-iskola értesitője az ... tanévről” (1909-1915). În perioada interbelică acolo au apărut periodicele „Maramureşul” (1923-1926), „Curierul Maramureşean” (1925),  „Slova” (1935-1939) şi Căminul Maramureşean” (mutat apoi la Sighet), iar după 1989, publicaţiile „Astra Vişeuană”, „Ecou Nordic”, „Comunicator”, revista de satiră şi umor „Colac peste Pupăză” şi periodicul şcolar „Zimbrul”. Înainte de primul război mondial şi după, apar ziare maghiare şi la nord de Tisa la Teceul Mare: „Técső és Vidéke” (săptămânal de limbă maghiară redactat de Katz Izsó între anii 1903-1906), „Öt Koronaváros” (1906-1908), „Técsői hírlap” (1908-1914) şi „Tábori Újság” (1939-1940, sub administraţie maghiară),  la  Hust : „Huszti Újság” (săptămânal maghiar, redactat de Barna Fülöp între anii 1905-1910), „Nagyág” (săptămânal maghiar, 1909-1918) urmat de  „Máramarosi Újság” (apărut în anii 1937-1938, sub administraţia cehoslovacă de atunci) respectiv la Rahău: „Rahói Újság” (săptămânal de limbă maghiară, editat de Kaál Elek între anii 1906-1908) şi „Tiszavölgy” (1907-1918).

  Alte publicaţii au apărut în cele două perioade prolifice presei (interbelică, respectiv cea de  după 1990) în aşezări precum Borşa („Buletinul Oficial al Comunei Climaterice Borşa”, 1938-1939), Onceşti („Cnezatul Varalyei”) sau Poienile de sub Munte („Cronica de Poieni”), iar dincolo de Tisa în aşezările româneşti Slatina („Renaşterea Maramureşeană”, 1996-1998) şi Apşa de Jos-Ucraina (ziarele „Maramureşenii” şi „Apşa”, apărute în 2001). În plus avem semnale şi despre alte reviste (şcolare) din mai multe localităţi ale Maramureşului, despre care nu deţinem însă date concrete.

   Privind retrospectiv, considerăm că istoria mass-mediei din Maramureş reprezintă una dintre cele mai impresionante pagini a  istoriei jurnalismului din spaţiul intracarpatic, chiar dacă majoritatea tipăriturilor de aici au avut o viaţă efemeră.

    Astăzi, peisajul publicistic maramureşean este extrem de sărac, resimţindu-se lipsa unui cotidian sau săptămânal de largă audienţă, fapt compensat parţial de către publicaţiile judeţene editate la Baia Mare  („Glasul Maramureşului”, „Informaţia Zilei de Maramureş”, „Graiul Maramureşului”, „Gazeta de Maramureş”, „Jurnalul de Vineri”) şi de portalurile de ştiri „Sighet Online”, „Infomm”, „Emaramureş”, „Citynews”, „Nagybanya” (în limba maghiară), „Ştirimm” şi „Ne-cenzurat”.

Oricum viitorul este cel al presei online, cea scrisă urmând a intra în deceniile următoare în muzee şi arhive. Drept pentru care am întocmit acest modest opis.

                                                       Bibliografie selectivă

1. ***- Cataloagele Bibliotecii Naţionale Maghiare Budapesta (Országos Széchényi Könyvtár).

2. ***-Cataloagele Bibliotecii Publice New York (New York Public Library).

3. ***- Cataloagele Bibliotecii Academiei Române-Bucureşti.

4. ***- Cataloagele Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”-Cluj Napoca.

5. ***- A „Máramarosi Lapok” története, în ziarul „Máramaros”, nr. 1-18, mai 1896.

6. ***- A „Máramaros” története, în ziarul „Máramaros”, nr. 1-19, mai 1896.

7. ***- A Pallas Nagy Lexikona, Budapesta, 1893-1897.

8. ***- Magyar Katolikus Lexikon,  Budapesta, 2005.

9. ***- Maramureş. Monografie, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1980.

10. ***- Pagini din istoria Maramureşului, Baia Mare, 1967.

11. P. Lenghel-Izanu- Presa română în Maramureşul istoric românesc între cele două râzboaie mondiale (1918-1940), în „Marmaţia socialistă”, an V, nr. 45, Sighetu Marmaţiei, 1982.

12. A.Marchiş- Din istoria presei româneşti-„Graiul Maramureşului” Sighet, 1932-1940, Editura „Dragoş Vodă”, Cluj Napoca, 2002.

13. I. Petrovai- Privire generală asupra presei din Ţara Maramureşului până la Diktat-ul de la Viena, în „Acta Musei Maramorosiensis”, V, Sighetul Marmaţiei, 2006.

14. M. Popa- Aspecte ale presei culturale maramureşene din perioada interbelică, în „Maramureş-vatră de istorie milenară”, II, Editura „Dragoş Vodă, Cluj Napoca, 1997.

15. Ioan J. Popescu- O istorie a evreilor la Sighet, manuscris.

16. Rózsa Maria- Deutschsprachige Presse in Ungarn 1850-1920, Budapesta, 2007.

17. Scheiber Sándor - Magyar zsidó hírlapok és folyóiratok bibliográfiája. 1847-1992, Budapesta, 1993.

18. M.N. Tomi- Maramureşul istoric în date, Editura Grinta, Cluj Napoca, 2005.

19. T. Ivanciuc- Sighetul Marmaţiei. Ghid cultural-turistic, Editura Echim, Sighetul Marmaţiei, 2007.

 AUTOR: TEOFIL IVANCIUC