VAIET LA SIGHET
În jurul lui 1950, sighetenii au început să scoată la iveală tot felul de vehicole din vremea războiului, printre care şi motociclete (Java, Simpson şi mai ştiu eu cum...). Un evreu masiv se erijase în specialist şi explica neofiţilor, în centru, secretele unei astfel de dihanii. Însă, imediat ce a pornit-o, motocicleta i-a scăpat de sub control şi maestrul n-a mai putut-o opri kilometri întregi. Tot drumul a semnalizat: : „Oi, mamălă, oi!”, îngrozind oamenii. Abia pe la Rona, motocicleta se opri singură. P. M.
O sa incep cu o mica poveste pentru a ma putea intelege mai bine.
In vara anului 2007 am avut sansa sa ma indragostesc de o ucraineanca
de langa Sighet. Pe la inceputul lunii septembrie a aceluias an, am
fost invitat in MARAMURES, sa ii cunosc parintii. Zis si facut!
Intr-o zi foarte calduroasa, am decis ca ar fi cazul sa ma pornesc la
drum. Mi-am facut plinul la masina si am plecat din Cluj pe la amiaza.
Judetul Bistrita il cunosc destul de bine asa ca m-am concentrat mai
mult la condus decat la ceea ce imi arata natura. Prima oprire am
facut-o pe Dealul Stefanitei pentru a ma uita spre locul unde aveam sa
ajung. Chiar in varf, am avut senzatia ca sunt pe acoperisul unei
cladiri foarte inalte, de unde se vede foarte departe in zare! Ce am
vazut in fata (uitandu-ma spre Sacel) parca mi s-a deschis sufletul,
m-am simtit mandru ca sunt roman! Am crezut ca sunt doar simtiri
datorate faptului ca eram pe drumul care ma ducea la persoana pe care
o iubeam! Mai tarziu, am ajuns la concluzia ca nu era asa!
Pe masura ce inaintam in Maramures, pielea mi se facea tot mai
'stramta' iar ochii si sufletul mi se umpleau de ceea ce vedeam: sute
de porti, celebrele porti maramuresene, oameni care inca purtau portul
po****r, carute cu cai care aveau 'cercei' rosii, un peisaj de basm.
Ce sa mai spun? Dupa acea prima vizita, mi-am cautat cat mai des
drumuri in zona. Si asa am ajuns sa fac peste 5000 km intr-un an,
exclusiv in Maramures. M-am indragostit de acea zona! De cele mai
multe ori ramaneam noaptea langa Sighet, dar pe timpul zilei umblam
intr-una prin imprejurimi. Asa am ajuns sa vad Cavnicul, Ocna Sugatag,
Mara, Sapanta, Padurea de pe Hera, Viseul, Poienile de sub Munte,
Valea Izei si multe alte locuri superbe! Traiam intr-o altfel de
viata cand eram acolo. Eram fericit!!! Toate acestea pana
intr-o zi! Stand la masa la niste prieteni in Hoteni, am auzit ca o
persoana de pe-acolo, capsunar de meserie, s-a intors acasa de pe unde
a umblat si a ars, pe temelie, casa parinteasca din lemn pentru a face
loc unei 'vile' cum a vazut pe unde a hoinarit. In acel moment mi-au
dat lacrimile. Nu am putut sa imi imaginez cum cineva a putut face asa
ceva! Cum cineva poate sa isi arda istoria familiei? Cum cineva poate
sa arda bogatiile statului? Nu este posibil asa ceva! Pentru cateva
clipe, am crezut ca se prabuseste cerul peste noi, ca se intorc
stramosii nostri in morminte!
Atunci, am luat o decizeie: voi incerca sa obtin fonduri si sa
construiesc un sat din temelie, numai din case vechi, restaurate si
locuibile. Vreau ca peste ani, oricine din lume va dori sa locuiasca,
sa practice mestesuguri stravechi, de care in scurt timp va auzi si
vedea doar la Teleenciclopedia, in vacanta, intr-o casa traditionala
romaneasca in Maramures sa o poata fece! Bineinteles, suma de care am
nevoie este imensa, am nevoie si de autoritati (doar de teren si de
avize din partea lor) dar sper ca voi reusi! Este ceea ce visez zi si
noapte! Am apelat deja la mai multe fundatii din strainatate care au
mai facut astfel de proiecte in alte parti ale Europei, le-am cerut
ajutorul si sper ca il voi primi! Mai am promisiunea unor consilieri
de la Guvern ca ma vor sprijini sa obtin terenul si avizele necesare
in regim de urgenta dar, deocamdata incerc sa adun bani pentru partea
de proiectare si pentru a reusi sa obtin terenul necesar (de la 5 ha
in sus). Sper ca voi reusi! Pana acum, tuturor carora le-am povestit
ideea mea, au ramas cu gura cascata! Cum mi-a putut veni aceasta idee
mie, 'smecherasului' de Cluj?
Am o rugaminte mare la toti care veti citi ceea ce am scris: sa imi
raspundeti pe mail, sa imi dati si alte sugestii, sa imi propuneti
localitati pe raza carora as putea face acest proiect sau poate imi
spuneti unde pot gasi cat mai multe case din lemn batranesti care pot
fii restautate! ORICE! Adresa de mail este:
maramuresulistoric@gmail.c om