logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Prima Asociaţie social-culturală a românilor din Transcarpatia a aniversat 20 de ani de activitate PDF Imprimare Email 4551 Afişări
Scris de Florentin Nasui   
Marţi, 22 Decembrie 2009 15:37

Mare sărbătoare a fost la Slatina sâmbătă, de Sfântul Nicolae, potrivit calendarului vechi, după care românii din Maramureşul de nord (azi regiunea Transcarpatia din Ucraina) se ghidează.

E vorba de o triplă aniversare. La împlinirea celor 20 de ani de existenţă a acestei importante Asociaţii, prima de acest fel înfiinţată  la 3 septembrie 1989 în Ucraina, Republică încorporată atunci în URSS, trebuie să adăugăm împlinirea a 10 ani de când  s-a pus piatra de temelie a Podului istoric Sighet- Slatina dat în folosinţă abia în 2007 şi tot atâţia ani de când vărul meu prin alianţă, prof. Gheorghe Opriş este preşedinte al acestei  Asociaţii social-culturale a românilor din Transcarpatia”George Coşbuc” (ASCR).

Asociaţie prin care a început construcţia podului istoric  în parteneriat cu Primăriile  Sighetu Marmaţiei şi Solotvino (Slatina). Asociaţie care a militat pentru subvenţionarea de către statul ucrainean a publicaţiei româneşti „Maramureşenii”, săptămânalul de 4 pagini alb-negru care apare la Slatina…când  şi când! Tot Asociaţiei i se datorează şi deschiderea Liceului cu predare în limba română înfiinţat în 2000 în cadrul Şcolii româneşti de gradele I-III preexistente, unde director este prof. Mihai Opriş, fratele lui Gheorghe.

Pe ei, pe verii prin alianţă, i-am cunoscut la Slatina, în copilărie, cu câteva decenii în urmă. Dar de acest lucru ne-am dat seama doar de câţiva ani, când eu le-am povestit de vizitele mele la Biserica Albă şi Slatina, iar ei şi-au amintit de vizitele lor  la  rudeniile din Sighet, în anii când sârma ghimpată dintre noi era cu adevărat o cortină de fier. Când, prin 1962, eu am trecut podul peste Tisa de la Cămara-Sighet-Biserica Albă la „înmormântare”la neamuri apropiate, iar ei, aidoma, treceau la Sighet. După ce  autorităţile grănicereşti au observat că trecătorii podului( în doliu, cu coroane şi lacrimi) benchetuiau  apoi de mama focului în ţara vecină, minciunile n-au mai ţinut. De altfel, şi podul,  s-a prăbuşit în 1970. De atunci, până prin 1986, neamurile de pe cele două maluri ale Tisei (români şi ucraineni, deopotrivă) au fost nevoite să străbată 800 kilometri dus-întors cu trenul şi autobuzul pe relaţia Sighet-Suceava-Cernăuţi-Slatina şi viceversa!

După venirea lui Gorbaciov la putere, relaţiile s-au mai destins, iar rubedeniile s-au putut vizita trecând Tisa de 3 ori pe săptămână, pe jos, peste singurul pod feroviar rămas în picioare între Câmpulung la Tisa şi Teresva. Abia în 1996, pe 6 decembrie, se pune în mişcare primul tren de persoane pe relaţia Teresva- Sighet şi retur, care a circulat de 3 ori pe săptămână, preţ de 10 ani, când „s-a aprins” de la ţigările traficate! Cam tot atâţia ani a circulat şi trenul pe relaţia Rahău-Sighet şi retur. Şi punerea în circulaţie a acestor trenuri se datorează demersurilor Asociaţiei, dar şi a autorităţilor din Maramureş şi Transcarpatia.

Totodată, prin această  Asociaţie, peste 200 de tineri  au obţinut burse de studii în România şi alte sute de tineri au fost în tabere pe litoralul românesc. Să nu uităm nici primele ediţii ale Festivalului „Mărţişorul”oranizate tot de ASCRT.

Sâmbătă, aşadar, între  sclipiri galben-dinţate din cer şi alb cristaline sub talpă, greco-catolicii din dreapta Tisei au fost la hramul bisericii din Apşa de Jos, unde serviciul divin a fost oficiat de un sobor de preoţi avându-l în frunte pe Preasfinţitul episcop Virgil de Oradea.

Ortodocşii au întârziat şi ei  prin bazarul de sâmbătă de la Slatina, unde au dat năvală numeroşi compatrioţi, care au făcut coadă de maşini la pod.

În salonul mare de la „Diana” lui Vasile Mihalca din Ocna Slatina, au venit rând pe rând invitaţii din localităţile româneşti, membri ai Asociaţiei „Coşbuc”, cu sediul în Slatina,  dar şi ai Asociaţiei similare”Ioan Mihalyi de Apşa” înfiinţată în urmă cu 10 ani,  la Apşa de Jos. Preşedintele acesteia, dr. Vasile Iovdi, îmi spunea:”Sunt aici, pentru că îmi place unde se vorbeşte româneşte, îmi place unde se bea româneşte şi  îmi place unde se gândeşte româneşte. Sunt unul dintre iniţiatorii înfiinţării ASCRT denumită „ George Coşbuc” pentru că poezia lui era înţeleasă şi în satele noastre. În august 1999 am înfiinţat o altă asociaţie, numele academicianului cu rădăcini la Apşa părându-ni-se mai aproape de sufletul nostru. Chiar dacă atunci au existat nişte mici divergenţe în sânul primei noastre asociaţii, iată că, acum suntem din nou împreună, ambele asociaţii având scopul comun de a apăra drepturile românilor”.

(În paranteză fie scris, nu l-am observat aici nici pe Ion M. Botoş, preşedintele URRT „Dacia”, o altă asociaţie înfiinţată în 2000, dar nici pe alţi membri fondatori  ai ASCRT, cum ar fi Vasile Ona Jotu, Ion Huzău, Victor Roja, Gheorghe Bococi şi mulţi alţii de care  Adrian Marchiş, de la Radio România Actualităţi şi cu mine, suntem legaţi sufleteşte de 17 ani de când  vorbim sau scriem despre comunităţile româneşti din dreapta Tisei. Sigur, pentru noi a fost o onoare să primim „Diploma de Excelenţă” la a XX-a aniversare a ASCRT „George Coşbuc”, alături de senatorul Gheorghe Mihai Bârlea Bârlea, unul dintre primii prieteni ai românilor din dreapta Tisei după Revoluţie  şi fostul primar al Sighetului, ing. Ioan Bledea, inventatorul podului istoric,cum scriam nu demult, adică omul care, printr-o ambiţie greu de înţeles atunci, nu s-a lăsat până nu a pornit construcţia podului peste Tisa, între Sighet şi Slatina, cu mult înainte ca aprobările internaţionale să sosească!

După vernisarea expoziţiei de fotografii realizate în ultimele două decenii de ziaristul Ion Mihalca, membru fondator şi primul preşedinte al ASCRT, după intonarea celor două imnuri naţionale, preşedintele Opriş i-a salutat pe cei prezenţi, sosiţi fie din localităţile româneşti din dreapta Tisei sau de la Ujgorod, fie din stânga Tisei, de la Bucureşti, Sighet, Baia Mare şi Cluj-Napoca.

Ion Mihalca: „Am fost 9 membri fondatori din mai multe aşezări româneşti, care am pus bazele acestei asociaţii, la Apşa de Jos, acasă la Ion Vlad, ţinând seama că, în afară de Comsomol,  rezerva de cadre a Partidului Comunist, nu era nici o altă organizaţie de tip obştesc. Am considerat că o asociaţie social-culturală a  ar putea să ridice organelor de stat locale , raionale şi regionale problemele curente cu  care ne confruntăm noi, românii, una din cele 70 de minorităţi naţionale din regiune. Am dorit să rezolvăm problemele învăţământului românesc în Transcarpatia, să dezvoltăm legăturile cu fraţii din stânga Tisei, organizarea de spectacole folclorice cu ansambluri din România . Am lucrat mult la Statutul pe care l-am tradus şi în limba ucraineană. Probleme am avut cu înregistrarea noastră, întrucât aşa ceva , asociaţie social-culturală, nu mai exista în Ucraina. Termenul social a cam deranjat autorităţile ucrainene. De aceea, abia în 20 ianuarie 1990 am primit aprobările necesare pentru înregistrarea noastră oficială. Cu toate acestea, activitatea noastră a început din momentul redactării statutului. Pentru aprobarea lui, pe 22 octombrie 1989, am invitat aproximativ 50 de persoane cu drept de vot,  proporţional cu numărul locuitorilor din fiecare sat. Spre uimirea noastră, n-au venit 50, ci aproape o mie de oameni. Mulţi dintre ei au contribuit la îmbunătăţirea  statutului. După mine, la conducerea Asociaţiei a fost ales profesorul de istorie din Strâmtura, Vasile Marina, azi, profesor universitar doctor şi prorector al Universităţii de Stat din Ujgorod. Următorul preşedinte a fost dr. Gheorghe Simionca din Slatina, care, de câţiva ani s-a stabilit la Bucureşti, unde lucrează la Institutul Naţional de Alergologie. Din 1999, preşedinte este Gheorghe Opriş. Trebuie menţionat că noi am militat pentru deschiderea Consulatului Român la Slatina. Nu am reuşit şi considerăm asta ca o neîmplinire. Cernăuţiul şi Odessa, unde fiinţează aceste instituţii, sunt prea departe de noi. Până la apariţia publicaţiei noastre, în 2001, „Maramureşenii”, noi am fost găzduiţi periodic în paginile cotidianului din Baia Mare „Graiul Maramureşului” cu paginile intitulate „Renaşterea, dar şi a săptămânalului sighetean „Jurnalul de Sighet”, publicaţii pe care le-am răspândit cu mare drag în comunităţile româneşti din Transcarpatia. Primul număr al nostru a părut la 16 mai, 2001 cu sprijinul primăriei Apşa de Jos, a administraţiei raionului Teceu şi a ziarului raional”Drujba”. Noi n-am avut atunci nici măcar  o maşină de scris cu caractere slavone. Ce să mai vorbim de una cu caractere latine. Apoi, trebuie să mai fac o precizare. Ţinând cont că până în 1991, limba noastră oficială a fost limba rusă, Asociaţia noastră a  propus ca periodic, românii să participe la cursuri de predare a limbii ucrainene, pe care mulţi dintre cei mai în vârstă o ştiu, dar în diverse dialecte. Sigur, nu se pune problema tinerei generaţii, care vorbeşte la perfecţie şi ucraineana şi româna. De limbi n-o murit încă nimeni. Părinţii noştri, mulţi dintre ei  analfabeţi, au vorbit 4-5 limbi (româna, rusa, ucraineana, maghiara, ceha). Înţelegeau şi limba jidovească”.

Vasile Belea, fost secretar al Asociaţiei, şi-a amintit de un protocol  de colaborare semnat în 1990 între ei şi reprezentanţi culturali din stânga Tisei: Gheorghe Mihai Bârlea, Spiridon Pralea, Echim Vancea, Gheorghe Pârja şi alţii.

Câteva eleve  din Slatina, îmbrăcate ţărăneşte, conduse de Cătălina şi Delia, au interpretat vechi colinde şi  au recitat din Coşbuc

Prof. univ. dr. Vasile Marina: „În acea perioadă de începuturi, cultura românească din patria mamă ajungea la noi sub formă de speculă,  prin discurile  care se vindeau pe piaţa din Slatina. Formaţiile artistice concertau în satele ucrainene, ocolindu-le pe cele româneşti. Setea noastră culturală a fost stâmpărată în 1990 cu Ansamblul „Mara” din Sighet şi altele care au venit la noi. Nu-l văd azi  pe Dan Pralea, directorul Casei de cultură din Sighet, de atunci, în schimb îl am lângă mine pe Gheorghe Mihai Bârlea, fost director al Bibliotecii Municipale din Sighet, unde, bună perioadă am avut cartierul nostru general când treceam Tisa, omul pe care Dumnezeu l-a ajutat să ajungă om de seamă la nivel naţional. Pentru scoaterea noastră din anonimat aş dori să mulţumesc şi dlui Adrian Marchiş,  care de la bun început a fost alături de noi şi dlui Florentin Năsui, care şi astăzi  nu-şi găseşte locul, îl vedeţi cu aparatul la locul de muncă”.

Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, cetăţean de onoare al oraşului Slatina şi al comunei Apşa de Jos, a făcut o frumoasă radiografie  a acelor 20 de ani de colaborare  dintre noi, scoţând în evidenţă curajul civic şi demnitatea fraţilor din dreapta Tisei .”Dumneavoastră aţi aprins mai devreme o flacără vie, o flacără de conştiinţă românească în dreapta Tisei, înaintea Revoluţiei noastre din decembrie 1989, înainte de căderea Zidului Berlinului. Aţi stat sub orizontul speranţei, care pregătea prăbuşirea unui sistem. Sunteţi o parte mică, o scânteie din ceea ce a urmat, când neamuri şi popoare au început să-şi reafirme identitatea  istorică, socială şi culturală. Dumneavoastră aţi reafirmat că „Am fost şi-om fi”, cum scria pictorul Traian Bilţiu Dăncuş pe lucrarea realizată în 1940.”

La emoţionanta întâlnire au mai vorbit: prof. Gheorghe Opriş,  dr. Gheorghe Simionca, primarul din Slatina, Gheorghe Uhali, primarul din Strâmtura, Vasile Buga, redactorul de la Radio-televiziunea din Ujgorod, Ileana Tofan, Adrian Marchiş, Vasile Iovdi,  prof. Gheorghe Ţiplea, dr. Nuţu Mihali lector univ. dr.  Nicolae Hodor, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Geografie Cluj, preşedintele „Asociaţiei maramureşenilor din Cluj”, prieten al românilor din Transcarpatia de vreo 13 ani,  omul care, numai în 2009 a fost în dreapta Tisei de vreo 25 de ori, la diverse manifestări, dar şi în documentare cu studenţii. Odată l-am întâlnit împreună cu părinţii săi distinşi  din Slătioara, îmbrăcaţi în straie autentice maramureşene.

Povestea Podului istoric a relatat-o chiar iniţiatorul proiectului, ing. Ioan Bledea, despre care, în urmă cu aproape 10 ani scriam „Când oraşul lui îngheaţă, Primarion se dă pe gheaţă”, adică pe primul pod peste Tisa îngheţată în ianuarie 2000! Timpul a trecut, podul s-a făcut, chiar dacă următorul primar de Sighet a fost femeie.

Tot de la vechiul prieten şi poet Ion Mihalca, am înţeles de ce s-au mai înfiinţat şi alte asociaţii similare, româneşti: prea mulţi români şi-au dorit să fie preşedinţi, posesori de peceţi. Apoi, intervine şi orgoliul dintre localităţi.

Pe de ală parte, am observat demult o dezbinare şi a românilor din dreapta Tisei, pe care pot să  o pun şi pe simpatiile colorate, să nu zic politice. În loc ca diversitatea în gândire , doctrine sau culori să ne adune, să facem împreună ce este necesar, fiecare,  în ţările noastre, oamenii se dezbină din cauza „culorilor” diferite. Ferice de daltonişti şi de cei care au avut minte să nu separe femeia de bărbat, două făpturi aparent diametral opuse, dar fără de care perpetuarea speciei umane nu ar fi fost posibilă.

Fraţilor, mai reflectaţi  şi daţi-vă mâna!

Cina festivă de Miculaşul Bătrân, dar şi reuniunea care a precedat-o, au fost încă o dovadă că se poate!

Sursa:GRAIUL.RO

Autor: Florentin Nasui

 



Share
Ultima actualizare Miercuri, 23 Decembrie 2009 07:05
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact