logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Republica Autonomă Valea Porcului (Autor: Teofil Ivanciuc) PDF Imprimare Email 9250 Afişări
Luni, 11 August 2008 17:53

Valea Stejarului - biserica de lemn Nu cerem de la nimeni, nimic şi nici nu voim a da nimănui nimic! - extras din actul de constituire a "Republicii Valea Porcului", redactat de preotul Iuliu Ardelea.

Valea Porcului (azi Valea Stejarului) este unul dintre cele mai pitoreşti sate ale Maramureşului. Situat într-o fundătură la 5 kilometri de Vadu Izei (12 kilometri de Sighet), cu casele suite pe "podereie" (mici platouri artificiale) săpate în coastele dealurilor, cu oameni dârji şi independenţi, satul cu pricina este greu accesibil. Drumul până în Valea Stejarului nu este asfaltat, iar gropile se succed lanţ.

În anii 1930-1940, sătenii aveau o vorbă privitoare la starea căii de acces: "d-apoi că drumu-i rău că aşe o rămas obiceiu din bătrani. Anume l-o lăsat de haram, ca să nu ne poată vizita pe uşor domnii. Şi noi păstram acest obicei, că nu-i rău." Înainte de cel de-al doilea război mondial, Valea Porcului deţinea recordul Maramureşului la numărul de analfabeţi: 86,5 %!

 

Ion Munteanu (născut în 1898) se confesa în urma cu 20 de ani: "Pă aici, căsâle erau acoperite cu paie, cu păreţi de lemn belit un ptic de coajă. În tinereţa me o fo 60-70 de fumuri (amu-s păste 200). Să ara cu plugu de lemn, numa scula era de ser. I să zâce Valea Porcului păntru că erau turme de porci care mâncau jir de fag şi ghindă de stejar. Erau păduri surde pă aici, cu goruni cât cinci oamini de groşi, de nime nu te-auze când intrai în iele."
Dar localnicii nu erau chiar atât de rupţi de lume, măcar prin prisma faptului că „stejărenii” au aflat de la învăţătorul Teodor Mihnea, unul dintre pionierii civilizaţiei scrisului pe acele meleaguri (cel care a alfabetizat parte din copiii satului, din 1864 şi până în 1908), că forma de conducere cea mai bună nu este regatul, ci republica!
Asa că, în zilele tulburi ale Unirii din 1918, străbunii actualilor săteni şi-au declarat satul... Republică independentă! Din puţinele izvoare existente, rezultă că acţiunea s-a petrecut pe la sfârşitul anului 1918 (noiembrie să fi fost?) şi a durat până prin ianuarie 1919.

Ocupaţia ucraineană

Pentru a înţelege contextul deciziei sătenilor, precizăm că în primul război mondial Maramureşul a fost ocupat de armata ţaristă, apoi de cea germană şi din nou de cea austro-ungară. În urma armistiţiului din 2 noiembrie 1918, armata austro-ungară s-a desfiinţat şi timp de două luni, peste Maramureş n-a mai domnit nimeni (a fost un soi de "interregnum").
În acele împrejurări, pe 22 noiembrie s-a constituit la Sighet Sfatul Naţional Român, iar în 1 Decembrie 1918, reprezentanţii delegaţi ai Sfatului au votat, la Alba Iulia, Unirea cu România.
În preajma Crăciunului, ce se ţinea pe rit vechi, la 6 ianuarie 1919, Maramureşul a fost ocupat de miliţii paramilitare ucrainene conduse de locotenent-colonelul Vorobeţ, care au încercat să anexeze regiunea românească la Republica Comunistă Ucraineană.
Dar, pe 16 ianuarie, a intrat în Maramureş Regimentul 16 Infanterie Roman care, o zi mai târziu, a zdrobit trupele ucrainene în lupta de la Cămara- Sighet.
Luptele (cu ucrainenii dar şi cu maghiarii care voiau o republică comunistă cu capitala la Budapesta, care să includă şi Maramureşul) au durat, cu întreruperi, până în luna mai 1919 (atacuri ucrainene s-au mai înregistrat pe 23-25 februarie şi 30 martie, iar atacuri maghiare sunt consemnate pe 12 aprilie, 18 aprilie, 1-2 mai etc.), provocând morţi şi răniţi din ambele tabere.

La nimeni, nimic!

În acele grele vremuri, ce s-au gândit cei din Valea Stejarului? Degeaba ţineau drumul impracticabil, că armata oricum ajungea până la ei. Din satul lor, aflat în găoacea dealurilor împădurite, au aflat că sighetenii s-au unit cu România, şi că ucrainenii au ocupat inclusiv satul vecin (Vadu Izei), aducând cu ei republica...
Şi atunci s-au pus bătrânii satului barbă în barbă, cu "învăţătoriul" în frunte, şi au gândit actul de independenţă.
Actul de constituire al "Republicii Valea Porcului" proclama independenţa totală sub forma următoare: "Nu cerem de la nimeni, nimic şi nici nu voim a da nimănui nimic!". S-a scris opisul şi s-a semnat protocolul, care a fost încredinţat spre păstrare preotului paroh Iuliu Ardelean (apud Mihai Marina).
Aflându-se până la Sighet cu ce anume se îndeletnicesc „stejărenii”, înspre "secesioniştii" din Vale a fost trimis repejor un pluton al armatei române, militarii restabilind rapid şi fără probleme ordinea.
Acel protocol memorabil, literă unică în istoria Maramureşului şi a ţării, a dispărut ulterior, cercetările noastre neconducând până acum la nici un rezultat.
Din informaţiile pe care am reuşit să le adunăm, acţiunea „stejărenilor” n-ar fi fost chiar singulară. Tot în anul 1919, maghiarii din Vişeu de Sus s-au declarat parte a Republicii Ungare a Sfaturilor (condusă de Bela Kun), stat bolşevico-comunist.
Dar şi acolo a fost îndreptată armata Maiestăţii Sale Ferdinand I, aducându-i grabnic, fără utilizarea violenţei, pe "rătăciţi" la calea Regatului României Mari.
Deasemenea, la mijlocul anului 1946, la un an după încheierea crizei maramureşene (când regiunea a fost alipită abuziv, între ianuarie-aprilie 1945, Ucrainei Sovietice, în timpul ocupaţiei Armatei Roşii, datorită manevrelor prefectului de atunci, Ivan Odoviciuc), comunele Poienile de sub Munte, Repedea şi Rona de Sus, se considerau încă parte a teritoriului sovieto-ucrainean, provocând numeroase necazuri administraţiei româneşti.
Din nefericire, nici un cercetător nu s-a aplecat asupra episoadelor Valea Stejarului şi Vişeu de Sus. Autorii monografiilor celor două localităţi (Ioan Hotea-„Valea Stejarului”-două volume, respectiv colectiv de autori condus de Ioan Sabău-„Întrerâuri-ghid turistic şi monografic despre Vişeu de Sus”) nu pomenesc o vorbă despre aceste episoade. În schimb, evenimentele din 1945-1946, sunt bine documentate şi prezentate într-o carte dedicată acelor ani, scrisă de dr. Ilie Ghergheş: „Maramureşul între Diktatul de la Viena şi Conferinţa de Pace de la Paris (30 august 1940-10 februarie 1947)”.

(Articol revizuit, publicat pentru prima dată în aprilie 2005)

Autor: Teofil Ivanciuc

 


Share
Ultima actualizare Vineri, 27 Iunie 2014 09:03
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact