De când a aflat că Hertha Muller a primit premiul Nobel pentru literatură, profesorul Mihai Cucicea, directorul Liceului "Taras Şevcenko" din Sighetu Marmaţiei, se dă de ceasul morţii să-i găsească  adresa de e-mail sau numărul de telefon. Asta pentru a putea să o felicite pe fosta lui prietenă (de un an), din perioada tinereţii.

Că Hertha Muller este scriitoare româncă dovedesc şi scrisorile pe care ucraineanul Mihai Cucicea (din Poienile de sub Munte) le-a primit de la ea, pe când era student la matematică în Timişoara.
"În primăvara anului 1975, am fost trimis, împreună cu alţi colegi de facultate, în practică la Jimbolia", îşi începe istorisirea profesorul Cucicea. 
"În cele trei săptămâni cât am fost în practică, am locuit la internatul liceului din oraş. Dintre colegi, eram singurul care mergeam dimineaţa să iau micul dejun la cantina liceului, ceilalţi preferând să mai lenevească o oră în dormitor. Cu liceenii, venea la cantină o tânără pedagogă, pe care o chema Hertha Muller. Ne-am cunoscut şi între noi s-a legat o prietenie sinceră. Ea îmi pregătea dimineaţa cornuleţe, pe care le mâncam între mese, până la prânz, sau le mai dădeam şi colegilor", îşi aminteşte profesorul.

• Prietenie la distanţă

Ne întâlneam în timpul liber în oraş, la un film, la o prăjitură şi povesteam despre cărţi, despre viaţă, despre necazurile pe care familia ei trebuia să le îndure pentru că şi-a exprimat dorinţa de a emigra în Germania. Deşi era tobă de carte, Hertha nu luase examenul de admitere, fiind cu o sutime sau două sub linie, după cum se proceda atunci cu cei care aveau probleme şi trebuiau stopaţi de la învăţământul superior. Aşa a ajuns să ocupe postul de pedagog, iar apoi de secretară, la liceul din Jimbolia. Pe vremea cât a fost secretară, ne-am întâlnit şi în Timişoara, unde venea în delegaţie de la şcoală. Am primit, după moda timpului, de la ea o poză, cu dedicaţia pe verso "Pentru Mişa".

• Întors din drum de grăniceri

Prietenia dintre Hertha şi Mişa, cum îi spun prietenii şi apropiaţii profesorului Cucicea, a durat aproximativ un an de zile. "Prin anul 1976, am încercat de două ori să merg la Jimbolia. Prima dată cu trenul, din care am fost dat jos de grăniceri, pe motiv că nu pot argumenta convingător prezenţa mea în zona de frontieră. A doua oară am încercat cu un automobil de ocazie, care a fost oprit de poliţie şi grăniceri şi, din nou, am fost dat jos şi întors din drum. Semn că Hertha era urmărită, cei care m-au întors din drum mi-au spus că fata nu mai lucrează în Jimbolia, dar nu mi-au spus unde se mutase. N-am mai făcut a treia tentativă, de frică să nu mă ia securitatea la ochi şi să fiu exmatriculat din facultate. Ce-ar fi zis tata să se fi trezit cu mine plocon acasă, în Poieni, din cauza unei fete? Aşa am pierdut urma Herthei", spune Mişa.

• Prietenie dincolo de graniţe

Gânduri mature, curate, prieteneşti, în relaţia sinceră dintre doi prieteni români, unul de naţionalitate germană, celălalt ucraineană. Tânăra nemţoaică plecată din România este astăzi laureata premiului Nobel pentru literatură. Mişa, profesor de matematică, este directorul Liceului ucrainean "Taras Şevcenko" din Sighetu Marmaţiei, Maramureş. Ce a rămas? Nostalgia unei prietenii sincere, frumoase, întrerupte de un regim opresiv. Iar rana asta se cicatrizează greu…

• Scrisori în loc de întâlniri

Cu permisiunea profesorului Cucicea, reproducem fragmente din scrisorile primite de la Hertha Muller. În scrisoarea datată Jimbolia, 19 VI, 1975, Hertha scrie: "Dragă Mişa!... Nu te-am reţinut prea mult duminică? Ai reuşit să termini? Îţi mulţumesc că ţi-ai făcut puţin timp liber pentru mine! Şi pentru mâine îţi ţin pumnii. Eu am ajuns bine acasă. În tren mi-am găsit imediat nişte cunoscuţi, aşa că timpul a trecut foarte repede... Aştept scrisoarea ta. Dar, până atunci, te salută cu drag Hertha" şi urmează semnătura ei. În altă scrisoare, datată 28 VII, 1975, aflăm starea de spirit a fetei şi lecturile sale de ultimă oră. "În rest, zilele se scurg una ca şi cealaltă - plictisitoare. Dar nu le las să treacă aşa pe lângă mine. Încerc să le fac mai suportabile. Şi eu citesc, înghit o carte după alta... Am terminat «Drumul spre înalta societate» de John Brain, mi-a plăcut foarte mult şi, dacă n-ai citit-o încă, ţi-o recomand. Şi acum citesc «Homo Faber» de Max Frisch. Şi cartea asta are atracţiile ei. Ai citit-o deja? Ştii ce-mi place? Nu romane, ci povestiri scurte, dar reale, psihologice. Ai citit cumva povestirile psihologice de Ştefan Zweig, «O noapte fantastică», «24 de ore din viaţa unei femei», «Scrisoarea unei necunoscute» etc.? Mi-au plăcut foarte mult. Ce îţi place ţie? Sau ai citit deja «Păcatul preotului Mounet» de Zola? Iar o carte pe gustul meu", scrie Hertha Muller.

Sursa: Glasul Maramuresului