Interviu cu prof. univ. dr. Iosif Viehmann, speolog, Universităţile “Babeş-Bolyai” şi „Bogdan Vodă” Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice, Managementul  Ocrotirii  Naturii.

- Ce impresie v-au lăsat „Cheile Tătarului” pe care le-aţi văzut recent? Dacă mai trăia Ceauşescu 3 ani, barajul de la Runcu era gata, iar parte din acest monument al naturii era sub apă. Parcă guvernele postdecembriste, în frunte cu actualul executiv, intenţionat au tot blocat finanţările la această imensă lucrare hidrotehnică…
- Peste tot în lume, strategiile guvernamentale au prioritate. Nu avem nici o şansă să protestăm. Să aşteptăm şi să vedem ce va face barajul.
- În urmă cu mulţi ani, pe cînd eraţi în anul II  de studenţie, aţi bătut la uşa lui  Emil Racoviţă, cu care aţi lucrat un an şi jumătate…

- În luna mai a acestui an, împreună cu prof. dr. Gabor Xantus de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi nepotul savantului Racoviţă, am făcut proiectul unui lung metraj despre viaţa şi opera lui Emil Racoviţă. Ne-am adresat guvernului. Primul-ministru  Boc ne trimite la ministrul Culturii, Toader Paleologu, pe care l-am abordat la Rohia, la comemorarea  lui Steinhardt, cu care eram bun prieten. Ne-am adresat şi Consiliului Naţional al Cinematografiei, unde s-au băgat sume importante de bani. Spre surprinderea noastră, banii s-au dat pentru un film despre aurolaci, unul despre locuitorii canalelor din Gara de Nord şi altul despre un orfelinat din Bucureşti. Filmul Racoviţă a ocupat locul 23! Am studiat viaţa şi opera marilor savanţi din România. Am ajuns la concluzia că am nevoie de 6 savanţi pentru a-l egala pe Emil Racoviţă, membru al Academiei Române, apoi  preşedinte al Academiei, senator, profesor universitar, director de institut şi fondator, explorator polar, laureat cu medalii de înalţi demnitari şi guverne din 3 ţări: Belgia, Franţa şi România. Nu România de azi, în care aurolacii sunt mai importanţi!

- La ce lucraţi în prezent?
- La 1 septembrie, cînd aniversez cei 84 de ani de viaţă,  vin la „Doina”, la Şugău,  unde mă simt ca în paradis şi unde voi sta o lună. Scriu o carte, „Peştera, de la Platon, la  Emil Racoviţă”.
- Acolo, la Şugău, unde este şi sediul Asociaţiei „Valea Verde”, v-am ascultat cu plăcere prelegerile dumneavoastră  din ultimii ani.
- De 7 ani, de cînd colaborez cu sighetenii din Asociaţia „Valea Verde” o singură dată am primit ”Graiul Maramureşului” în care s-a scris despre noi.  Şi Ionică Mariş şi Peter Lengyel, băieţi de excepţie, de altfel, au tot uitat de mine. Oricum mă bucur că prin ceea ce se scrie despre noi, întăriţi legătura dintre Sighet şi Cluj.
- Iată-vă din nou la Sighet.
- De cîte ori vin în Sighet, simt cum Clubul Rotary fermentează. La fel şi Asociaţia Valea Verde, prin  Doina Balasz şi cei doi  de care am amintit. Parcă şi oraşul este mai înnobilat decît ultima dată cînd am fost la Sighet. Şi Casa Iurca de Călineşti, a acestui ambasador al folclorului şi tradiţiei populare maramureşene, Dan Iurca, m-a impresionat nu numai prin arhitectură şi mobilier, dar şi   prin ansamblul folcloric de cîntece şi dansuri pe care l-a înfiinţat. Această căldură, acest spirit, acest autentic patriotism de a aminti ce-i  mai frumos la ţăran, e o raritate.
- Cu  cine aţi venit la poalele Solovanului?
- Am venit cu profesorul Ioan Coroiu, catedra de Zoologie, cu un student care lucrează la o teză de licenţă despre fluturi. Aici l-am întîlnit pe colegul Ionică Mariş,  un  farmacist, un biolog autentic, un răzvrătit, controversat, nemulţumit, care dă din aripi ca un adevărat fluture, pe Peter Lengyel, care mai are puţin  pînă să-şi cîştige la Iaşi teza de doctorat, un tînăr foarte bine pregătit, care poate conversa cu orice universitar, doctor sau academician în domeniul biologiei. Toată viaţa a cumpărat cărţi, a citit, a călătorit, a fotografiat. Iorga spunea că o călătorie poate să fie o facultate în plus. Fără acest rebel instruit, viaţa biologică a Sighetului ar fi un trandafir ofilit. Prin aceste contacte pe care le avem periodic la Sighet, ajutăm natura, ajutăm pămîntul de sub picioarele noastre.
- Ştiu că sunteţi îndrăgostit nu numai de natură, dar şi de muzică. Există o legătură între ele?
- Am impresia că e o legătură permanentă şi ele două au un trunchi comun. Unde este iubitorul de muzică, să nu plîngă cînd vede Peştera Urşilor! Unde este iubitorul gheţarului de la Scărişoara, care nu-i sensibil la ecoul tulnicului din Ţara Moţilor, să asculte tulnicul  în Sala Mare de pe blocul  de gheaţă din Scărişoara! Natura şi   Muzica sunt două stele  pe care omul le coboară de pe cer şi se bucură de ele pînă la moarte. De cînd mă ştiu le iubesc pe amîndouă. Cea mai mare dragoste a mea este miracolul acesta!
- Domnule Profesor, La Mulţi Ani!
Florentin NĂSUI

Sursa: Graiul.ro