Undeva, departe de freamătul oraşului, un fiu îşi plânge tatăl plecat prea devreme pe lumea cealaltă.

Undeva, pe patul spitalului, o mamă îşi plânge fiul care se luptă cu moartea.

O ştire banală: „Vineri, 20 februarie 2009, în jurul orei 9, la ieşirea din localitatea Vişeu, a avut loc un grav accident rutier soldat cu un mort şi trei răniţi. Accidentul s-a produs în urma unei manevre efectuate pe carosabilul acoperit cu gheaţă, maşina intrând în derapaj s-a lovit frontal de un autovehicul care venea din sens opus. Unul dintre răniţi şi persoana decedată sunt subofiţeri la Secţia de Jandarmi Borşa…..”

Aşa a ajuns vestea tragică la urechile multora dintre cititori, care obişnuiţi cu iminenţa morţii, răsfoiesc liniştiţi ziarul, ca apoi să-l aşeze în tăcerea uitării.

Altfel primim vestea noi, camarazii lor, din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş, străpunşi în suflete de un imens sloi de gheaţă care se face simţit până în măduva oaselor, aşezându-ne pe buze doar resemnarea „ Dumnezeu să-l odihnească în pace”.

Plutonerul major Dunca Mihai, căci despre acesta vorbim la trecut, un „OM” liniştit, poate prea liniştit potrivit statutului său, tată a unui copil, la doar 40 de ani pleacă dintre ai săi, lăsându-i pe toţi mai săraci de dragostea şi de prietenia lui.

Rămas orfan de tânăr de ambii părinţi, se maturizează repede, căutându-şi rost în viaţă, aşa încât îşi descoperă vocaţia de apărător al legii, intrând în rândul militarilor activi în anul 2005. Urmează cursurile de iniţiere şi perfecţionare în cariera militară, absolvindu-le cu calificativul „ foarte bine”. Ca bun profesionist participă la toate misiunile ordonate de comanda Inspectoratului, iar în mod deosebit se evidenţiază în lupta cu apele, care în vara anului 2008, au lovit nordul Maramureşului.

Ne împăcăm cu gândul că Dumnezeu a dorit să aibă lângă Sine, în ceruri, un asemenea suflet bun şi credincios. Cei 40 de ani pe care i-a trăit au fost mult prea puţini pentru a ne dărui toată dragostea pe care a avut-o în suflet. Ce a rămas nedăruit îi va folosi ca monedă în marea trecere peste vama dinspre Împărăţia cerurilor.

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc

Cum te blestemă unii, vreau să zic,

La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi ar muri,

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc.

Vei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă

Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii.

( Grigore Vieru, Litanii pentru orgă- fragment)

Preot militar drd. Achim Daniel