Pentru comunitatea evreiască din Sighetu Marmaţiei, data de 23 februarie 1789 este una de mare importanţă, ea marcâd recunoaşterea oficială a vieţii publice comunitare. Cu toate că la sfârşitul anilor 1700, Sighetu Marmaţiei avea deja o comunitate evreiască numeroasă, conscripţia din 1787 consemnând 1.214 evrei de sex masculin, avea o Curte Rabinică condusă de rabinul Zvi bar Moshe Abraham al cărui mormânt se poate vedea şi astăzi pe strada V. Alecsandri însă, viaţa religioasă şi cea educativă se desfăşura doar în case particulare sau mici "shilichel" şi "shitebl" (case de rugăciuni) construite din lemn, singurele permise de administraţia locală. Comunitatea formulează nenumărate cereri pentru a li se permite construirea unei sinagogi dar, abia după vizita la Sighet a împăratului Iosif al II-lea (12 iulie 1773), situaţia este luată în considerare. Si aşa, au trebuit să treacă ani buni până când, la 23 februarie 1789, Cancelaria Aulică de la Viena emite un Decret care permite evreilor din Sighet să construiască o sinagogă. Iniţial, sinagoga a fost construită din lemn ca apoi, în anul 1836 să fie reconstruită din piatră de râu, în stil clasic, cu timpanul pictat ceea ce o deosebea de stilul sinagogilor din acea vreme.

După tradiţia evreiască, în jurul ei au fost construite şi clădiri aferente în care au funcţionat birourile comunităţii, curtea rabinică,  curtea de juri, baia rituală, şcoli religioase, etc. Sinagoga Mare - cum a fost ea numită de localnici a stat în picioare până în anul 1944 când armata germană a transformat-o în depozit de alimente ca apoi, la retragere, să o incendieze, ea arzând până la temelii< din grandioasa construcţie a rămas doar baia rituală şi o parte din gard. În prezent, pe locul Sinagogii Mari stă monumentul Holocaustului.

Autor: Ioan J Popescu

Sursa: Informatia Zilei