La origini, stenografia, (grec. scriere strânsă, prescurtată) este arta de a scrie prin semne convenţionale atât de repede, precum se vorbeşte. Cu toate că stenografia exista cam de când s-a inventat scrisul – o găsim pe tablete de lut şi mai apoi în manuscrisele medievale – abia în secolul al XVIII-lea s-a încercat într-adevar să se pună la punct metoda rapidă de scris.

După multe încercări, în zona austro-ungară şi germană s-a impus sistemul elaborat la începutul anilor 1820 de preotul-pedagog reformat Gáti István, iar în sfera limbilor latine, sistemul “Prévost” a fost cel care s-a impus în anul 1826, fiind ameliorat în 1878 datorită lui A.Delauney, care permitea scrierea cu o mai mare viteza. Un alt sistem, cel al preotului Duployé, a fost prezentat la expozitia universala din 1867. Un alt sistem, cel al englezului Samuel Taylor, un sistem geometric, format numai din linii drepte şi bucle, avocalic, vocalele putând fi intercalate, după necesitate, prin puncte a fost practicat şi în România, considerându-se cel mai rapid, dar poate mai greu de descifrat, dat fiind inexistenţa vocalelor.

De menţionat că, pentru a fi un un stenograf, cultura generală este absolut indispensabilă, altfel, în descifrare se pot crea mari confuzii, aşa că, stenografia a fost practicată în primul rând de o elită educată, în special scriitori, jurnalişti şi jurişti. Către sfârşitul secolului al XIX-lea, stenografia a intrat şi în birouri, în special secretarele erau obligate să cunoască această practică rapidă de luat note dar trebuia cunoscută şi dactilografia, pentru ca descifrarea să fe executată de aceiaşi persoană, direct la maşina de scris.

Cu timpul însă, au apărut alte invenţii care au modificat simţitor lucrul stenografilor, primul fiind aparatul de fabricaţie franceză, anumit “stenotip” (fabricate de Bivort în 1904 şi Grandjean în 1910), această maşină permiţând o scriere mai rapidă, la care se adăuga citirea cu mai multă uşurinţă decât a stenografiei manuscrise. În anul 1910, un alt concurent şi-a făcut apariţia, şi anume maşina de dictat - “dictafonul” - utilizarea lui provocând o adevărată criză în profesiunea de steno-dactilograf.

În prezent, folosirea stenografiei şi învăţământul ei, au disparut din practica actuală. Ultimile progrese tehnice, din ce în ce mai variate şi sofisticate, dotate cu conectări la un micro-ordinator care decodează instantaneu vorbirea transformând-o direct în cuvinte scrise au făcut ca stenografia să rămână doar o pagină de istorie.

Tatăl stenografiei practicate în imperiul austro-ungar şi ţările de limbă germanică a fost preotul reformat Gáti István. Acesta s-a născut în localitatea ungară Mánd la 8 aprilie 1749. Din anul 1774 a studiat la universităţile din Germania şi Italia după care a fost numit pastor la Dabolc (1778) şi Huszt (1779), apoi între anii 1787 şi 1808 pastor protopop şi profesor la Sighet, după care este detaşat la Satu Mare unde va locui până la moartea din 17 februarie 1843. Dintre lucrările publicate, amintim “Istoria naturală” (1792 şi 1795), “Prima carte a stenografiei” (1820) şi studiul de oratorie (1828).

Ioan J Popescu, Informatia Zilei