logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Doi cetățeni ucraineni cercetați pentru contrabandă și 25.000 pachete cu țigări confiscate la graniţa cu Ucraina PDF Imprimare Email 259 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 14 Septembrie 2021 14:10

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au confiscat în cadrul unor acțiuni desfășurate la frontiera verde, 25.000 pachete de ţigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 293.000 lei, iar doi cetățeni ucraineni sunt cercetați pentru contrabandă cu țigări.

Ieri, 13 septembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău în cooperare cu autoritățile de frontieră din Ucraina au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 00.45, poliţiştii de frontieră au observat pe direcția localității Piatra, județul Maramureș, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, mai multe persoane care transportau colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, procedând la somarea prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care au fost trase patru focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale.

Imediat au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniemnt, în vederea cercetării în comun a cazului.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea a doi bărbați, cetățeni ucraineni, cu vârste de 21, respectiv 22 de ani, iar la fața locului, au fost descoperite 16 colete cu țigări.

În urma inventarierii baxurilor cu țigări descoperite, s-a constatat că acestea conțin 13.500 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 158.000 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, 13 septembrie a.c., polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului împreună cu lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmației și STPF Maramureș au efectuat o percheziţie domiciliară, în baza unui mandat emis de către JudecătoriaVișeu de Sus, pe raza localității de frontieră Bistra, județul Maramureş. Percheziția s-a desfăşurat la un imobil, în prezența proprietarului, un bărbat, în vârstă de 34 de ani.

În curtea imobilului, a fost descoperit un autoturism în interiorul căruia au fost găsite 10 baxuri cu țigări, de proveniență Duty-Free, care conțineau 5.000 de pachete, în valoare de 58.500 lei.

Totodată, autoturismul în valoare de 20.000 de lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final sa fie luate măsurile legale ce se impun.

În data de 13 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre localitatea Costileva, mai multe colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

 La fața locului au fost descoperite 13 colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 76.050 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă  în formă agravantă și de trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact