Un călător belgian (valon) redă o  afirmaţie a Domnului Nicolae Mavrocordat despre care opinăm că este falsă sau îi aparţine belgianului, anume că <această credinţă a noastră seamănă mai mult cu un labirint de superstiţii, decât cu un sistem raţional şi logic> (N. Iorga- Istoria românilor, vol. VII. Reformatorii, Buc., 1938, pag. 12). Afirmaţia belgianului este o gogomănie, căcio credinţa e unică în ansamblul ei, doar riturile diferă. Apoi, Domnul avea studii teologice, deci nici vorbă de aşa ceva. Că era mai cosmopolit este posibil, dar că ar fi făcut o astfel de afirmaţie este improbabil.

Aflăm din Rev. Istorică Vol. XXIX, no. 7-12, iulie-dec. 1943 (pag. 229-231, autor Jean Gouillard), că domnitorul  purta corespondenţă cu un arhiepiscop de Canterbury, domnul William Wake.  Domnitorul avea o bază teologică (posibil şi studii teologice). Prinţul trimisese opera <De Officiis> în omagiu Primatului britanic, precum şi lucrări manuscrise pentru care britanicul confirmă primirea lor într-o scrisoare distinctă: un Ioan Klimax şi Cele Patru Evanghelii, însoţite de scrisoarea Prinţului. Catalogul Bibliotecii Principelui (verificat de domnul Iorga) cuprinde un număr mare de ediţii engleze biblice, clasice, creştine, apărute la Londra, Cambridge, Oxford.

Corespondenţa dintre ceo doi a fost prilejuită de apariţia editată a lucrării <De Officiis>, pe care arhiepiscopul William Wake pare a fi avut-o deja înainte de primirea lucrării de la Domnitorul Nicolae Mavrocordat.

Scris pro-bono azi, joi douăsprezece avgust an curgătoriu douămiidouăzecişiunu, cu pioşenie pentru sighet online.

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet