În lucrarea Nicolae Iorga- <Istoria Românilor. Vol. VI. Monarhii. Buc., 1938, pag. 463...468> ne enumeră mulţimea românilor în luptă cu otomanii, dar de partea armatelor străine, fie poloni, fie suedezi, fie muscali.

Moldo-vlahii trebuie să se îngrijească de oaspeţi, sosiţi în ţară, fie de polonii lui Iosif Potocky, voievod de Halicz, cu strămoaşă din neamul Movileştilor, fie de suedezii lui Carol al XII-lea, instalaţi la Bender. Zaharea era nevoie pentru toţi, nu numai pentru turci, ca să se abţină de la jafuri şi prădăciuni.

Un Constantin Turculeţ este arătat ca mare specialist în interceptarea convoaielor turceşti (pag. 464), mercenar în Ardeal şi apoi căpitan de oaste moldovenească, zis "Turculeţ cel mare" (probabil pentru iscusinţa sa în ale războiului).

Un Vasile Isăcescu, un Davi sau Davidel  ("om cu citeală pravilă mare"), un Postolache Chivegiu (a luptat pentru ruşi mai apoi), un Dumitraşcu Călmaşul, vornic de Câmpulung, strămoş al lui Ioan-Teodor Vodă Calimah (pag. 464). Au luptat fie pentru Şvezi, fie pentru Moscali

Carol al XII-lea e furios pentru pacea de la Prut (hărţuit de Paşa de Bender şi de tătari). La Iaşi, Carol al XII-lea se întâlneşte cu Stanislav Leszczynski, pe care îl agreează şi îl pa impune ca rege al Poloniei. Polonii şi Suedezii sunt scoşi cu greutate din ţară. Atunci, turcii iau Hotinul la 1713, prefăcută în raia.

Un muntean, Sandu Colţea, prins şi dus în Siberia, scăpat şi ajuns la Stockholm, cere acolo drepturile sale la pensie pentru întoarcerea acasă. Sunt menţionaţi şi alţii în slujba Şvezilor: un Grigoraş şi fratele său, Ivanenco, la 1711. Armata lui Boris Şeremetev avea un contingent de răzeşi basarabeni (orheieni, soroceni, lăpuşneni). Ţarul sosi la 4 iulie 1711 la Iaşi şi sosesc negociatori de la Brâncoveanu (Castriotul), care maio apoi se pregătesc de negocierea păcii dintre muscali şi turci. Ne sunt arătaţi şi cei ce l-au urmat în exil pe Cantemir (pag. 476-477), dintre care se constituie trei regimente (unul al lui Abază) sub comanda lui Boris Şeremetev (cca. 6000 de moldoveni, afară de cei ce slujeau mai dinainte la muscali).

Prinţul Cantemir e certat de lipsa de provizii, dar se pare că ele nu putuseră fi transportate la locul unde se aventurase oastea rusă.

Noul vizir, Moldovangi Ali era sigur de victoria otomană contra muscalilor, ceea ce s-a adeverit din plin (pag. 468). Superioritatea artileriei ruse nu a fost suficientă contra turcilor şi mai ales a iuţilor şi nestăpâniţilor tătari.

Scris pro-bono astăzi douăzecişiopt iulie, douămiidouăzecişiunu.

     Scris de Gheorghiţa N. Dobre şi Valentin-Claudiu I. DOBRE din surse scrise şi internet