În Nicolae Iorga- <Istoria Românilor. Vol. 7. Reformatorii, Buc., 1938> se arată cum Sfântul Antim Ivireanul se ridică împotriva tendinţelor Patriarhiei Ecumenice exprimate prin doi patriarhi, Dosoftei de Ierusalim, apoi urmaşul său Hrisant (Notara posibil?) care cer închinarea mănăstirilor din Principate aşezămintelor creştine din Locurile Sfinte. Aceasta presupunea susţinerea financiară din Principate (uneori mult peste posibilităţile proprii).

<N-au fost vreodată, nici nu vor fi în Ungrovlahia mănăstiri supuse vreunuia dintre Patriarhii de aiurea, ci toate acestea sânt sub a noastră cârmuire, în care şi când săvârşim jertfa fără sânge, stâm numai noi pe sfântul Scaun, nu şi al Ierusalimului; ci deci numai de voia noastră milă Sfântului Mormânt de la mănăstirile noastre Patriarhului Ierusalimului, altădată şi la al Ungrovlahiei... Şi dacă un înger din cer ne-ar porunci, noi, socotind mai de temeiu sfintele canoane ale Fericiţilor Părinţi şi legile dumnezeeşti decât porunca lui [Hrisant], noi nu ne vom supune (26 dec. 1710) > (Op. citată, pag. 20-21). Destul de categoric ! La 1712, Hrisant se mai domoleşte şi relaţiile se reiau după voia relativă a Sfântului Antim.

În politică, Antim este deschis de partea politicii Ţarului (ca pro-creştin şi ortodox).

Vedem în această opoziţie şi o cauză a caterisirii sale şi a îndepărtării din scaunul mitropolitan (ulterior) şi surghiunirii, precum şi ca sursă principală a conflictului său cu Domnul Nicolae Mavrocordat şi cu restul Patriarhilor (de Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Constantinopole). El vine în ŢR după o domnie în Moldova, aducându-l cu sine pe Samuil de Alexandria.

Ameninţarea cu caterisirea îi fusese transmisă încă din 24 ianuarie 1712 de duhovnicul domnului Constantin Brâncoveanu, călugărul Mitrofan de Nisa de la mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, dar găseşte bunăvoinţă la Domnitorul Brâncoveanu.

Rescris pro-bono astăzi, douăzecişipatru iulie an curgătoriu douămiidouăzecişiunu, cu pioşenie pentru sighet online.

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet