Ne preocupă acum motivul pentru care Gaşpar Graţiani intră în partida pro-polonă ? Doar pentru a-şi păstra capul ? Ca negociator abil, el era un om destul de valoros (căci după moartea sa, cei vinovaţi plătesc cu propriile capete la porunca unui vodă agreat de turci, din boier moldovean turcit), deci teoretic avea puţine motive de îngrijorare pentru grumazul şi capul său.

Trebuie explicat că în afară de plata haraciului, Principatele mai erau datoare cu "zahareaua"(furnizarea celor necesare armatei otomane, adică alimente), în caz de conflict (în principal cu polonii în zona Moldovei). Şi pentru zaharea trebuia o mobilizare importantă, căci nu erau uşor de strâns (vorbim de soldaţi cu restricţii alimentare pe motive religioase., deci cu nevoi particulare). Sesizăm dificultatea strângerii zaharelei în scrierea lui Ianache Văcărescu <Istoria Othomanicească> şi pentru că ordia otomanicească pornea câtă frunză şi iarbă la război (de trebuiau să se ferească Principatele şi de arşiţă şi de geruri, doar ca să fie recoltă mare la trecerea oprdiei) , pag. 162: <În hasul Giurgiului o mie şi şapte sute de familii veniseră cu carele lor dân Ilfov, dân Vlaşca şi din Telorman şi hălăduia în ocrotirea mea în has, ca să să afle în slujba împărătească şi pe unde lăcuia în has le făcusem sate şi orânduisem un harbagiu împărătescu prin toate satele, să nu-i supere cinevaş. Şi pe toată zioa aducea în ordie câte o mie dă cară şi mai multe, dă vindea cum vrea feluri dă lucruri: fân, lemne, zaherele de tot felul şi făcea alişveriş cu îndestulare. În acest fel s-au urmat până s-au întors ordia înapoi. Şi prea înalţii stăpâni cu multă bucurie să veselea dă credinţa şi sacadatul rumânilor şi nu s-au bântuit nici măcar cu un paiu>. 

Vedem că turcii plăteau ceva (din prădăciuni probabil, dar ce mai conta)... Deci zahareaua era nu numai colectarea, ci aprovizionarea constantă a armatei, adică transportul constant la locul de cantonare al trupelor (era vorba de distanţe totuşi). Oricum, colecta era obligată, căci acesta era rolul harbagiului.

Rămânem la covingerea că asemenea lui Radu Mihnea, Gaşpar Graţiani trebuie să fi avut <credinţă la Împărăţie>, căci până la urmă era eminamente un diplomat prin excelenţă (doar că alături de haraci, la a cărui mărire Graţiani consimţise singurel la desemnare/întronare, zahareaua era o corvoadă mult prea mare pentru o ţărişoară mititică, dar tare ţâfnoasă şi iute dedată la răbufniri aprige de nervozitate). Iată de ce moldovenii s-au dedat mai bucuroşi luptei decât muntenii, iată de ce basarabenii ajunseră în final panţâri. Căci cu turcul totuşi <o bălăbăneam>, iar Graţiani trebuie să fi fost un bun şi apreciat  atlet al <bălăbănirii>.

Când Nicolae Mavrocordat accede la domnie, el pare a obţine o reducere a haraciului (dar credm că o plăteşte anticipat diferenţa din averea personală).

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet