Am remarcat prezenţa episcopală în Scythia Minor. Dar pe teritoriul fostei Dacii?

Dacia a fost abandonată înainte ca religia creştină să devină religie receptă (admisă) în Imperiu. În consecinţă, elementele cele mai vechi sunt de factură proto-creştină (soldaţi orientali) sau gnostic-creştină.

Regăsim simboluri creştine pe obiecte funerare (pietre tombale: de la Ampelum-Zlatna D,etc-IR I, pag. 630), iar din secolul al IV-lea: inscripţia şi monograma creştină de la Biertan, precum şi două lămpi creştine, una de secol IV de la Apulum din lut, frumos ornamentată, precum şi una de bronz de lângă Dej.

O biserică creştină s-a descoperit la Sucidava (Celei) la nord de Dunăre, din secolul al VI-lea  (în Oltenia, pentru uzul soldaţilor garnizoanei), iar în Banat sunt atestate centre bisericeşti în Novela XI, la Recidiva (vechea Arcidava/modern Vărădia?) şi Litterata (probabil un avanpost nordic al fostei cetăţi Lederata, situată la sud de Dunăre, la E de Viminacium şi V de Cuppae, iar la Pojejena este trimisă o vexilaţio a Legio VII Claudia Cuppis. Litterata a fost identificată în satul Palanca Nouă.

 În articolul "Originile creştinismului românesc, greco-latinitatea" din Dacoromania V-VI, 2000-2001, Cluj Napoca, pag. 51-69, Alexandru Niculescu arată că biserica de la Sucidava nu e singulară, mai existând biserici de sec. V-VI la Slăveni şi Romula (modern Roşca-Dobroloveni, Olt). Împreună cu sistemul defensiv, acestea ar putea delimita oare acea Dacia Parapotamia, a cărui organizare o atribuie Împăratului Aurelian (de la Ioannes Malalas 491-578, autorul unei Cronici Universale; FHDr II, pag. 502) ? Ulterior, a existat o încercare de recucerire a zonei limitrofe nord-dunărene sub Împăratul Constantin şi de către fiul său, Constantin al II-lea. În 328, un pod între Oescus-Sucidava se construieşte din piatră, după modelul celui de la Turnu Severin. La Sucidava se reface o fărtăreaţă, cu dimensiunile în plan de 165*138 m. Se restaurează drumuri până la Brazda lui Novac, ceea ce indică limitele controlului roman oriental. Grănicerii primesc loturi de pământ şi drept de pescuit în bălţile Dunării (D, etc- IR I, pag. 654).

Dintre gemele paleocreştine, două sunt mai sigur gnostice (una dintre ele ar fi gnostic-creştină: un păstor, copacul vieţii şi simboluri animaliere- loc necunoscut, cealaltă este de tip clar abrasax de la Porolissum), iar o a treia este cea de onix de la Potaissa (este Fig. 159-2, din D, etc- IR I, pag. 631), pierdută la 1848.

În lucrarea Daicoviciu,...-"Istoria României I", Ed. Academiei, 1960, pag 618, scrie despre descoperirea la Potaissa a unei geme cu scena bunului păstor şi acrostihul IX O YC (era un castru al Legiunii V Macedonica la "Cetate"), aflată iniţial în posesia contelui József Kemény, ulterior pierdută sau înstrăinată în timpul revoluţiei de la 1848. Gema a beneficiat de două descrieri: una din partea consulului Prusiei în Ţările Române, Neigebaur în 1847; consulul o descrie în articolul: "Dacien, aus den Überresten des klassischen Alterthums" (Nr.230, 1851, p.217). S-a mai descoperit un manuscris al contelui Kemény lîn Biblioteca Universitară din Cluj în care este sunt descrise toate obiectele din colecţia sa de antichităţi, inclusiv gema de onix (datată în sec. IV).  Manuscrisul contelui a trecut în posesia Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj. Acrostihul IX O YC semnifică conform dlui. B. Mitrea: Iisus Christos. Fiul Domnului Mîntuitor (Fig 159-2).

Mai remarcăm faptul că numele castrului avansat nordic de la Zutor-Optatiana în care la un moment dat erau trupe maure cantonate  şi care era imediat la N-E de Napoca, dar mai în interiorul teritoriului decât Porolissum şi o linie de castre de apărare, a căror poziţie diagonală indică atacuri multiple pe acel segment – ei bine, castrul de la Optatiana poartă un supranume probabil tracic sau greco-scit (sarmat ?), anume Zutor este apropiat fonetic de sensul literei C din Acrostihul creştin IXOYC, interpretat de B. Mitrea drept: Iêsoüs = Iisus, ), Hristos = Cristos, Theoü = Theui, Yios = Fiu, Sotêr = Sotir (Mântuitor). Apropiem Zutor de Sotêr = Sotir (Mântuitor), dar cu sensul militar de Salvator/Apărător (desigur discutabil)... Dacă ar exista alte explicaţii ar fi bine de aflat...

Din articolul Anei Hamat: Geme le din Dacia romană, între modă, economie şi religie, descris ca fiind din BHAUT, XII, 2010,  pag. 223-250, reţinem  doar piatra de inel din onix, descoperită la Romula, datată sec. II sau IIIi, MRC, Inventar 2027, descrisă astfel: "formă ovală, suprafaţă plană, un tânăr care înaintează spre dreapta şi ţine în mâna dreaptă un mănunchi de spice, iar în cea stângă doi struguri". Aceasta ar putea fi fie dyonisiacă, fie tumpuriu creştină. Bibliografie, Tudor, 213, nr. 16, pl. 2 15: Tudor D- "Pietre gravate descoperite la Romula", Apulum Vi, pag. 209-230.

Sub Iustinian, Procopios menţionează fortificaţiile reclădite: castelul Zernes (Dierna), fortăreaţa Theodora (Drobeta) în colţul de S-V al castrului lui Traian, se fortifică locul de trecere de la Celei-Sucidava (centru de producere a amforelor, pe care se inscripţionează cu vopsea roşie monograme creştine şi a opaiţelor de lut), fărtăreaţa Daphne de la vărsarea Argeşului (D, etc-IR I, pag. 661-665). Capetele de pod sunt distruse spre anul 600 de avari şi slavi sub Mauricius Tiberius.

Nu e clar dacă numele actual al anticei cetăţi Troesmis, anume Igliţa, poate fi explicat printr-un cuvânt neo-latin occidental pentru biserică (după o cruciadă dezastruoasă contra otomanilor ?)... Probabil doar coincidenţă...

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet