logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Expoziția „Ion I.C. Brătianu – 156 de ani de la naștere“ PDF Imprimare Email 156 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 22 Octombrie 2020 02:07

Comunicat de presă

21 octombrie 2020

Biblioteca Academiei Române vernisează joi, 22 octombrie 2020, ora 12, expoziția „Ion I.C. Brătianu – 156 de ani de la naștere“. Evenimentul va avea loc în Sala de expoziții „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei 125. Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, și prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române.

 

Expoziția dedicată celebrului om politic și prim-ministru, care a jucat un rol fundamental în realizarea Marii Unirii de la 1918 și în dezvoltarea României moderne, reunește manuscrise, piese de arhivă și corespondență, foi volante, precum și un bogat material fotografic din colecțiile Bibliotecii Academiei Române și Muzeului Național al Literaturii Române.

 

Între piesele expuse se numără corespondență personală adresată tatălui și mamei în perioada studiilor la Paris, corespondență diplomatică adresată Regelui Ferdinand și unor oameni politici, memorii ale Reginei Maria, ale liberalului I.G. Duca, ale mamei sale, Pia Brătianu, și ale surorii sale, Sabina, măritată Cantacuzino.

 

O atenție specială este acordată documentelor de arhivă care reflectă atitudinea și poziția politicianului român în cadrul Conferinței de Pace de la Paris din 1919, cum sunt Programul Conferinței, cu semnăturile autografe ale tuturor participanților sau Notele luate de Ion Pillat la audierea lui Ion I.C. Brătianu în Comisia Afacerilor Românești, prezidată de André Tardieu, președintele Consiliului francez, cu privire la revendicările românești de la Conferința de Pace.

 

Ion (Ionel) I. C. Brătianu (1864-1927), lider al Partidului Național Liberal vreme de aproape două decenii, a fost o personalitate marcantă a politicii românești a secolului XX. Contribuția sa a fost definitorie în adoptarea unor direcții de acțiune care au vizat: perioada neutralității și intrarea României în război alături de Antantă, desăvârșirea statului național român, reformele agrară și electorală, redactarea constituției, afirmarea României pe plan internațional.

 

Odată cu alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române, în anul 1923, Brătianu declara: „Am învățat să prețuiesc Academia ca cel mai înalt institut de cultură națională și cel mai de seamă organ al unității neamului“.

 

Expoziția va fi deschisă în perioada 22-30 octombrie 2020 și poată fi vizitată în intervalul orar 10-14, cu programare la adresa: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , cu cel puțin o zi înainte.

 

Vernisajul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție anti Covid-19 în vigoare, în sală putând fi prezente maximum 20 de persoane. 

 

Biroul de comunicare al Academiei Române


Share
Ultima actualizare Joi, 22 Octombrie 2020 02:10
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact