Încuscririle cu familii lituano-ruso-ucrainiene sunt frecvente de-a lungul timpului între principii modoveni (dar lipsesc multe informaţii pe linie "feminină", inclusiv legate de cele zise "nelegitime").
Iată doar câteva:
Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori, prima dată cu Margit Bannfy de Alsolindva (din Istvan Bannfy de Alsolindva); o Anna de Podolia (din 1405 până la decesul acesteia în 1420, probabil fiica lui Theodor/Feodor Koriatovici sau al lui Jerzy/Yuri ? Sursele genalogice o indică pe Anna a lui Theodor/Feodor Koriatovicz căsătorită cu Imre Marczali, din familia Pécs şi pe Anna, fata lui Jerzy/Yuri cu Anastasia de Moldova cu Alexandru cel Bun. Sursă: genealogy/euweb/cz/jagelo); Ryngajla de Lituania (din 1419; căsătoria se desface 1421 în datorită relaţiei apropiate de rudenie -gradul al III-lea- dintre cei doi soţi, la insistenţele Doamnei pe lângă scaunul pontifical; Doamna Ryngajla/Rymgajla sau Elisabeth, care primeşte ca venituri sursele băneşti ale localităţilor moldovene Siret şi Volovăţ, precum şi o pensie de 600 de ducaţi sau florini roşii ungureşti: sursă Xenopol. Era fiica lui Késtutis, prinţ de Trakai cu Biruta N.);
Ilie sau Iliaş, fiul lui Alexandru cel Bun cu dna. Neacşa ?, ia în căsătorie o domniţă polonă sosită cu solul Ghedigold, voievod al Podoliei (cf. I. Vlădescu- Letopiseţele de la Bistriţa şi Putna), probabil Marina principesă de Holszanska (sursa: genealogy/euweb/cz).

Anastasia "Muszatowna" (fiica lui Alexandru cel Bun cu Anna de Podolia ?) se mărită în 1467 cu Jerzy/Yuri Nieswizki, prinţ de Nieswicz în Belarus.
Ilinca/Elena, fata lui Ştefan cel Mare cu dna. Yevdotia Olelkowicza de Kiev, se căsătoreşte în 1483 cu marele prinţ Ivan de Tver, fiind întemniţată după decesul soţului ei 1490, moare la Moscova în 1505.
Fedor Wiesnowiecki, descendent din spiţa prinţului Koributas/Kaributas de Novgorod-Seversk ia în căsătorie pe Maria, fiică nelegitimă a lui Ştefan cel Mare cu Maria din Hârlău cu care are pe Michał şi Demetrius. Doamna Maria căsătorită Wiesnowiecki este soră bună cu Petru IV Rareş (domn al Moldovei şi lord protector de Siebenburgen, 1527-1538, 1541-1546), la rândul lui fiu al Mariei din Hârlău cu domnitorul Ştefan cel Mare.
Şi Bogdan al IV-lea (1568-1572) ia de soţie o doamnă poloneză, iar Ioan al III-lea (1572-1574) o anume Maria, principesă de Rostov.
Puternica familie volhiniană Wiesnowiecki va da pe regele Poloniei, Michał Korybut Wiesnowiecki, nepotul Reginei/Rainei/Chiajna Mohylanca (Vyshnevetska Ryina; căsătorită cu Michał Wiesnowiecki), fiica lui Ieremia Movilă (domnitor al Moldovei de două ori 08.1595-05.1600 şi 07.1600-30.06.1606 ?) şi al Doamnei Erszébet/Elzbieta Csomortany de Losoncz şi vară cu sfântul Petru Movilă, mitropolitul al Kievului, Galiţiei şi al întregii Rusii, fiul lui Simion Movilă, domn al Munteniei şi Moldovei (mitropolitul Petru Movilă a fost canonizat ulterior în Ucraina 1996, reconsfinţit 2015, Rusia 2005 şi România. Ziua de celebrare este 01 ianuarie, dar şi 05 octombrie, împreună cu alţi sfinţi ucrainieni. A creat la Kiev un colegiu şi a încurajat studiul limbii latine în şcolile şi universităţile din ţinuturile rutene şi ucrainiene). Maria Movilă pare a fi fondatoarea unei colonii peste Nistru, în actuala Ucraină, la Mohyliv-Podil's'kyy prin căsătoria cu un membru al familiei polono-rutene Potocki ? Simion Movilă era căsătorit cu Marghita/Melania Zolkiewska şi moare otrăvit în 1607 sau 1609 (nu e clar de către ce partidă) sau pierde tronul după lupta cu hoarda nogai din Bugeac a lui Khan-Timur Murza sau Kantemir Murza. Şi Ieremia, dar şi Simion (fiii ai lui Ioan Movilă şi ai Mariei Movilă, fiica lui Petru Rareş) sunt susţinuţi de cancelarul polon Zamoyski (posibil legat de familia Wiesnowiecki; dar se pare că mai degrabă de familia Potocki, doi membri ai acestei familii: Stanislaw şi Stefan căsătorindu-se cu fete ale lui Ieremia Movilă, pe numele lor Maria sau Ana ? Ieremia Movilă ar fi deţinut Mohyliv-Podil's'kyy, ca dar de nuntă pentru una din fiicela sale ? Acolo s-ar fi refugiat descendenţii lui Simion Movilă -întâi în Ţar după moartea tatălui lor ?).
Fiul Reginei/Rainei/Chiajna (!?) Movilă/Mohylanca (ea a fondat în Ucraina trei mănăstiri ortodoxe, impunând fiului ei, Yarema/Ieremia să nu abjure. Este exilată de regele Sigismund al III-lea Vasa al Poloniei, împreună cu fiii ei. Extrem de apreciată în Ucraina, unde se fac cercetări privind devotamentul ei şi fervoarea religioasă), Ieremia
Wiesnowiecki trece totuşi în 1632 de la ortodoxie la catolicism (rămas orfan, este crescut de o ramură catolică a familiei), dar susţine financiar mitropolia Kievului şi pe unchiul său, mitropolitul Petru Movilă. Fiul său Michał Korybut devine rege al Poloniei şi mare duce al Lituaniei din 29 septembrie 1669 până la decesul său, survenit în 1673.
Deci avem un rege al Poloniei cu dublă ascendenţă moldovenească, nepot al unei doamne din familia Movileştilor: regele Michael I (Michał Korybut Wiśnowiecky 31.05.1640-10.11.1673 şi rege polon din 29.09.1669-10.11.1673) şi urmaş al lui Ştefan cel Mare prin Maria, fiica Mariei din Hârlău, soră cu Petru Rareş. El era fiul lui Jeremi Wiśnowiecky şi a fost susţinut de nobilimea polonă şi lituaniană pentru tronul Poloniei. Tatăl său, Jeremi Wiśnowiecky a deţinut poziţia de Voievod al Ruteniei şi membru al Senatului Poloniei şi a fost un comandant militar remarcabil, supranumit "Pumnul/Mâna de fier". Orfan de tată de mic, Jeremi Wiśnowiecky a fost crescut de mama sa la proprietăţile unchiului său patern, Konstanty Wiśnowiecky (a cărui ramură era romano-catolică), ceea ce a determinat trecerea sa de la ortodoxie la romano-catolicism. Proprietăţile familiei se găseau pe malul estic al Niprului (în voievodatele Volhyniei, Ruteniei şi Kievului).
Sub domnia lui Michał Korybut Wiśnowiecky, armata otomană (circa 100.000 de oameni) sub Mehmet al IV-lea atacă Polonia şi hatmanul Ioan Sobieţki îi înfrânge în trei bătălii: Niemirow, Komarno, Petranka, dar nedecisive. Se semnează un Tratat de pace la Buchach la 18.10.1672, iar Podolia este cedată către otomani şi se fixează un tribut al Poloniei către Imperiul Otoman.
După moartea regelui Michał Korybut Wiśnowiecky, Ioan Sobieţki este desemnat în 1674 rege al Poloniei.
Ce este interesant că numele Michał indică descendenţa din fiul Mariei de Hârlău (sora lui Petru Rareş şi fiica lui Ştefan cel Mare), iar cel de Korybut indică o legătură clară cu Fedor Wiesnowiecki şi un anume Korybut (fie prinţul de Novgorod-Severski 1386-1392, fie cu Sigismund Korybut, Mare Prinţ al Lituaniei 1432-1440) sau din Karijotas (prinţ de Novogrodeck şi Podol 1362-1363), din care descindeau prinţii podoleni Iurii/Jerzy/Iurik/Iurg, prinţ al Podolskului între anii 1362-1374 şi pretendent la tronul Moldovei şi respectiv Teodor/Feodor Koriatovici.
Jerzy era fiul lui Karijotas/Koriat; Ştefan Gorovei considera că nu se poate admite a domnie efectivă a lui Iurg Koriatovici, ci cel mult o suzeranitate podolo-lituaniană asupra Moldovei, lituaniană fiind faptic originea dinastiei temporare a Podoliei) şi respectiv fratele său, Teodor/Fëdor/Feodor Koriatovici (- m. 1416, prinţ de Podolia şi Novgorod în 1392), ulterior prinţ de Ujgorod şi Munkacs (şi conte de Bereg şi Maramureş; se refugiase în regatul Ungar împreună cu mulţime de supuşi podoleni; "învăţând lecţia înstăpânirii", Koriatovicii şi podolenii lor s-au înstăpânit definitiv peste Maramureşul de Nord; Xenopol menţionează că Teodor, fratele lui Iuga "este chemat în Maramureş, pentru a împopora şi ridica ţara". Este vorba însă mai probabil despre fratele lui Iurii şi anume de acest Teodor/Feodor/Fëdor Koriatovici).
Faptul că au existat din vechime alianţe dinastice e indicat cumva şi de documentele foarte vechi: Petru Muşat pare a fi înrudit cu regele polon, căci în actul de împrumut din 1388 pentru 4000 de ruble de argint italian pe timp de trei ani pentru care regele polon garantează cu ţinutul Haliciului, Wladislaw II Jogaila (Jagiello) îl numeşte "ziat"-cumnat, deşi cuvântul pare a fi mai probabil zięciem care defineşte soţul unei nepoate de verişoare/văr. Regele polon Wladislaw II Jogaila (Jagiello) este fiul lui Algirdas, mare duce de Lituania între 1345-1377 cu a doua sa soţie, Uliana Alexandrovna de Tver (din 1422 se căsătoreşte cu a patra sa soţie, Sofia Holszanska, fiica lui Andrszey Holszanski şi Alecsandra Drucka. Familia Jogaila/Jagiello face alianţe cu familia von Cilli şi respectiv Bathory: o Zofia 1498-1543 cu Stefan Bathory, palatin al Ungariei decedat 1530, iar ultima regina 1575-1586, Anna Jagiello cu principele transilvan Stefan Bathory, devenit astfel rege al Poloniei. Se spune despre el că era anti-Habsburg). Totuşi, din niciun document genealogic nu este clară relaţia de rudenie dintre regele polon şi domnitorul român Petru Muşat, deşi dl. Jan Tęgowski presupune că Petru Muşat s-ar fi căsătorit în 1388 cu fiica lui Janusz I Prinţ de Ciechanów şi Warsaw şi a tinerei Danutè Anna, fata lui Kestutis Aleksandr (dar care nu ar fi avut mai mult de doisprezece ani la momentul căsătoriei în 1376 conform calculelor, iar fata ei ar fi avut puţin peste unsprezece ani în
1388). K. Jasiński o numeşte Olga pe tânăra principesă, dar alţi genealogi nu indică că Janusz şi Danutè ar fi avut şi fete. Cu această Olga, a doua soţie, Petru Muşat l-ar fi avut pe un anume Ivaşcu.
O altă remarcă: Avem de la cercetătorii Eşanu (Rp. Moldova) informaţii suplimentare şi interesante despre primii voievozi ai Moldovei. Astfel, ei preiau datele din pomelnicele sediului episcopal din Rădăuţi, mănăstirea Bogdana şi mănăstirilor Bistriţa şi Voroneţ, precum şi dintr-un act emis de Alexandru cel Bun datat 7 ianuarie 1403, precum şi din letopiseţele Ţării Moldovei. Comparativ, ei dau şi listele de voievozi reconstituite în epoca modernă şi contemporană şi anume: pomelnicul Mitropolitului Vartolomeu Măzăreanu (redă numele voievozilor până la Ştefan cel Mare, dar în original merge până la Grigore Ghica la 1775) şi listele reconstituite cu datările aferente ale istoricilor Pavel Parasca (până la Alexandru cel Bun), Ştefan S. Gorovei (până la Iuga Ologul) şi Constantin Rezachevici (până la Ştefan cel Mare). Referitor la lista de voievozi care apar în plus pomelnicul mănăstirii Voroneţ de la 1488: între Laţcu şi Petru sunt pomeniţi Dobroslav, Coste, Şendre, Gheorghii, Dragoş, Micul cu titlul de Voievozi, iar între Ştefan şi Iuga un anume Săpot Voievod. Ori, dat fiind că-l precede pe Iuga, trebuie să fi fost un tutore al lui Iuga şi optez pentru identitatea lui Săpot cu Spytek z Melsztyna sau Spytko Melsztyński, despre care am cunoştinţă că a fost însărcinat cu administrarea Podoliei, dar e o informaţie pe care trebuie să o reverific. Este normal ca pomelnicul să-i pomenească pe cei decedaţi în ordinea decesului. Deci identificarea aceastora trebuie corelată şi cu datele scriptice pe care le avem. Pe de altă parte, aşa cum s-a mai spus, modalitatea asocierii la domnie era una frecventă în cadrul familiilor voievodale. Că ei aparţineau familiilor domnitoare, este desigur o presupunere probabilă.
O altă întrebare este legată de averea "fabuloasă" sau importantă a Muşatinilor, care reuşesc să creeze şi să extindă nucleul feudal al Drăguşeştilor şi Bogdăneştilor într-un stat stabil şi bine constituit şi iniţiază construcţii de fortificaţii şi de Curţi domneşti. De asemenea, despre originea lor. Ei erau probabil moldoveni de câteva generaţii, dar provin ei din colonişti din Maramureş sau sunt originari din sudul Dunării (aro. muşeat= ro. "frumos", conform oiconim Muşăteşti Argeş) aşa cum s-a speculat la un moment dat ? Ori chiar de sorginte "moravă ori polonă", dacă acceptăm asemănarea fonetică Muşatini= Melsztyna (numele familiei de Muşatini venind pe linie feminină, de la o Doamnă Muşata, presupusă din Bogdăneşti) ? Oricum, Muşatinii sunt exponentul unui germene de nucleu statal deja constituit şi incipient (voievodat de vale), aşa cum o arată şi lista de nume voievodale anterioare, cu mai multe nume purtând titlul de voievozi decât cele atestate de istorie. Deci ei erau la concurenţă cu Drăguşeştii şi Bogdăneştii şi ulterior cu Koriatovicii, cu care în final se şi încuscresc, neuitând de interesul lor propriu. Muşatinii reuşesc mai bine decât Drăguşeştii să creeze germenele voievodal şi alianţa stat-biserică (căci nici influenţa restrânsă a episcopiei de Peri din Maramureş, dar şi absenţa unui centru voievodal puternic şi fortificat nu permit Drăguşeştilor să creeze un fief statal propriu în zona Maramureşului).
Nici Koriatovicii în zona Ujgorod-Munkacs (Bereg) nu reuşesc să se distanţeze politic de regatul Ungariei şi după cum vedem, urmaşii lor vor pendula între ortodoxie şi catolicism (funcţie de influenţa ruteană sau maghiaro/polonă).
Dar nici Drăguşeştii nu vor reuşi, iar urmaşii lor vor pendula şi ei între ortodoxie şi catolicism, îmbrăţişând în final definitiv catolicismul şi maghiarizându-se şi respectiv polonizându-se (Dràgfi şi herbul Sas).
Pentru a menţine statalitatea, Moldova duce o politică de multiplă suzeranitate, pendulând între Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman şi Hanatul Crimeei şi plătind, plătind, plătind, “eventual” şi cu incursiuni militare şi ca aliaţi şi ca răzbunare. Îi sunt atribuite lui Ştefan cel Mare revolte ţărăneşti în Pocuţia şi Galiţia (răscoale), dat fiind că acele ţinuturi aveau o anumită proporţie a populaţiei de origine moldovenească. Deci politica încuscrire-"otrăvire"-răscoale-războaie a consolidat entităţile feudale şi este o constantă ca un fir roşu în competiţiile interdinastice.
De ce sintagma "otrăvire ? Pentru că se afirmă că Jerzy/Iurii Koriatovici ar fi fost otrăvit de moldoveni !? Jerzy/Iurii Koriatovici ar fi venit la cererea unei partide boiereşti din învecinatul ţinut al Podoliei, după o domnie de circa unsprezece ani scurşi de la victoria contra a trei begi tătari la Sinie Vodî. Iurii sau Iurik ar fi fost întronat la Suceava, iniţiind
construcţia cetăţii Şcheia (?), fapt pentru care are nevoie de un arhiepiscop, drept pentru care posibil unge un arhi-episcop cu ajutorul Mitropoliţilor de Kiev şi poate a Înaltului Ierarh de Halici, apoi e otrăvit de către boieri la scurt timp (de ordinul săptămânilor sau lunilor). Domnia sa efemeră este ferm contestată actualmente (de istoricii contemporani). Şi Roman al II-lea moare otrăvit la 02.07.1448 (el domneşte un an), dar şi Simion Movilă moare otrăvit, sursele internet susţin o adversitate cu partea polonă (motivate de faptul că se dorea consolidarea Modovei ca stat tampon între Imperiul Otoman şi regatele catolice, prin politica "intervenţionistă" a lui Zamoyski), dar se pare că ar fi o supoziţie, putând fii otrăvit la fel de bine de "anti-poloni".